Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Premieră în Ucraina. Limba română, declarată oficială într-un sat din regiunea Cernăuţi

Publicat in Ziua Veche, vineri 14 septembrie 2012 ·

Aleşii locali din consiliul sătesc Tarasovţî din raionul Novoselişchi (n.red. – regiunea Cernăuţi, actualmente în Ucraina) au declarat limba română (moldovenească) limbă regională.

Alegerea limbii regionale a fost posibilă după ce preşedintele ucrainean Viktor Ianukovici a semnat legea privind bazele politicii lingvistice a statului. Preşedintele consiliului local din Tarasovţî, Serghei Tigu, a spus că aleşii locali au hotărât să legifereze limba română (moldovenească) ca limbă de lucru în consiliul sătesc, în particular, în sesiuni, dar corespondenţa se va ţine în continuare în limba oficială (ucraineană), transmite Infotag.md

„În timpul dezbaterii deciziei, au existat disensiuni, pentru că unii locuitori ai satului se consideră români, iar alţii, moldoveni. Astfel, am scris în decizia sesiunii limba română (moldovenească). Pentru sat, aceasta nu schimbă nimic, pentru că românii şi moldovenii reprezintă la noi 95% din populaţie, aşa că şi în viaţa cotidiană, şi în solicitările către consiliul sătesc oamenii comunică în limba maternă. În localitate nu există consens nici în privinţa limbii de instruire în şcoala locală. Unii părinţi cer ca predare să se facă exclusiv în limba moldovenească deşi nu se ajung manuale, iar alţii doresc ca copii s cunoască mai bine limba ucraineană – pentru studiile ulterioare la universităţi”, a relatat Serghei Tigu.

Tarasovţî este prima localitate din regiunea Cernăuţi care a declarat limba română (moldovenească) limbă regională. Tarasovţî este unul dintre cele mai mari sate din raionul Novoselişchi, cu o populaţie de aproximativ 5.200 de locuitori.

Aleşii locali din consiliul sătesc Tarasovţî din raionul Novoselişchi (n.red. – regiunea Cernăuţi, actualmente în Ucraina) au declarat limba română (moldovenească) limbă regională.

Alegerea limbii regionale a fost posibilă după ce preşedintele ucrainean Viktor I

Articolul in Ziua Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit marele actor Costel Constantin. Rolurile memorabile în care a jucat VIDEO

Adevarul acum 11 minute
Actorul Costel Constantin s-a născut la 20 octombrie 1942, la Galaţi, conform tnb.ro.A urmat cursurile Institutului de Artă Teatrală şi Cinematografică, secţia actorie, clasa Beate Fredanov, pe care le-a absolvit în 1964.

UPDATE - Norvegia, alături de Irlanda şi Spania, va recunoaşte statul palestinian la 28 mai. Israelul îşi recheamă ambasadorii pentru consultări

News.ro acum o ora
Norvegia va recunoaşte un stat palestinian independent în speranţa că acest lucru va contribui la instaurarea păcii cu Israelul, a declarat miercuri premierul Jonas Gahr Stoere. Irlanda şi Spania au anunţat, de asemenea, recunoaşterea unui stat pale

Cod galben de ploi torențiale și vânt puternic în aproape jumătate de țară - HARTĂ

HotNews acum 8 minute
Administrația Națională de Meteorologie a emis un cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată și cantități însemnate de apă, valabil în aproape jumătate de țară de miercuri dimmineață până joi la ora 10:00. Ploaie torentialaFoto: Xin

Suceava: Bărbat decedat într-un incendiu la o mașină aflată într-o parcare / Pompierii spun că incendiul ar fi fost provocat

G4Media acum 22 minute
Pompierii au intervenit, miercuri, pentru stingerea unui incendiu care a cuprins un autoturism aflat într-o parcare din judeţul Suceava. Din interior a fost scos un bărbat cu arsuri pe toată suprafaţa corporală, fiind declarat decesul. Pompierii au

Cutremur cu magnitudinea 4, în zona seismică Vrancea-Buzău

HotNews acum 11 minute
Un cutremur cu magnitudinea 4 s-a produs miercuri, în zona seismică Vrancea-Buzău, anunță Institutul Național pentru Fizica Pământului (INFP). SeismografFoto: INQUAM Photos / Octav Ganea Conform INFP, seismul cu magnitudinea 4 a avut loc la ora 12:5

Șeful Armatei avertizează că există riscul escaladării conflictului din Ucraina și că România trebuie să se pregătească

Adevarul acum o ora
Șeful Armatei României, Gheorghiță Vlad, a declarat că există riscul escaladării conflictului din Ucraina și că țara noastră trebuie să accelereze înzestrarea forțelor de apărare. 

SUA susține că Rusia a lansat o armă spațială pe orbită

Wall-Street.ro acum 3 ore
Rusia a lansat ceea ce este probabil o armă spaţială capabilă să atace alţi sateliţi pe orbita joasă a Pământului, a declarat purtătorul de cuvânt al Pentagonului, Pat Ryder, citat de dpa și preluat de Agerpres. Ryder a precizat că lansarea a avut l

Sugar în vârstă de o lună, mort la Spitalul Judeţean Târgu Jiu / A fost adus de familie în stop cardio-respirator / Au fost sesizate Poliţia şi DSP Gorj

News.ro acum 22 minute
Un sugar în vârstă de o lună a murit, miercuri, la Spitalul Judeţean Târgu Jiu, cadrele medicale anunţând Poliţia şi DSP Gorj. Copilul a fost adus de familie în stop cardio-respirator şi nu a răspuns manevrelor de resuscitare. ”În cursul dimineţii,

Mircea Geoană: Ucraina are nevoie urgentă de apărare aeriană / NATO nu are nicio intenţie să intervină în acest conflict. Încercăm să evităm o escaladare / Susţinem Ucraina să se apere şi să respingă agresiunea rusă

News.ro acum o ora
Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, a declarat într-un interviu acordat cotidianului german „Tagesspiegel” că Ucraina are nevoie urgentă de apărare aeriană. El a ţinut să precizeze că NATO nu are nicio intenţie să intervină în acest c

„Pur şi simplu nu am avut altă opţiune”. Trei urși care au intrat în Miercurea Ciuc au fost împușcați azi-noapte

HotNews acum o ora
Trei urşi care au intrat timp de mai multe zile în intravilanul municipiului Miercurea Ciuc au fost împuşcaţi, în noaptea de marţi spre miercuri, de către autorităţi. Viceprimarul municipiului, Bors Bela a declarat pentru Agerpres că echipajele de i

Vremea

București
acum

22°
mie.

12°/25°
joi

13°/21°
vin.

13°/27°
sâm.

15°/24°
Iasi
acum

24°
mie.

12°/25°
joi

14°/26°
vin.

15°/28°
sâm.

13°/23°
Constanta
acum

21°
mie.

15°/21°
joi

15°/19°
vin.

14°/19°
sâm.

17°/18°
Cluj-Napoca
acum

20°
mie.

12°/20°
joi

12°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

12°/23°
Timisoara
acum

20°
mie.

15°/22°
joi

14°/19°
vin.

13°/24°
sâm.

13°/26°