TVR va difuza, în direct sau înregistrat, toate concertele care vor avea loc la Ateneul Român şi Sala Mare a Palatului din Capitală din cadrul celei de-a 21-a ediţii a prestigiosului eveniment, care se va desfăşura în perioada 1 - 28 septembrie.
Melomanii vor avea ocazia să urmărească evoluţiile unor solişti şi dirijori recunoscuţi la nivel internaţional - London Philharmonic Orchestra, Daniel Barenboim, Staatskapelle Berlin, National Philharmonic of Russia, Christian Zacharias, Royal Philharmonic Orchestra, Orchestra Sinfonica Nazionale della RAI Torino, Jordi Saval, Royal Concertgebouw Orchestra Amsterdam - în concertele de excepţie programate în cadrul celui mai aşteptat eveniment muzical al anului 2013.
"Agenda festivalului" va surprinde şi de data aceasta momentele importante ale zilei din cadrul festivalului şi le va reda pentru telespectatori în perioada 31 august - 28 septembrie, în fiecare seară, la TVR 2. Şi "Ora de Ştiri" - difuzată în fiecare zi, de la ora 22.00, la TVR 2 - va prezenta evenimentele şi noutăţile festivalului, dedicându-i o rubrică specială, pe toată perioada festivalului.
Şi pentru ediţia de anul acesta, transmisiunile şi înregistrările vor fi HD, ca şi la ediţia precedentă a festivalului, de data aceasta fiind asigurate de TVR prin intermediul a două care HD - unul care va prelua concertele de la Sala Mare a Palatului, iar al doilea, pe cele susţinute la Ateneul Român.
Telespectatorii vor putea urmări la TVR 2, în următorii doi ani, alături de concertele înregistrate la această ediţie, mai multe materiale şi interviuri realizate pe parcursul festivalului şi o serie de emisiuni dedicate festivalului "George Enescu".
Până la începerea Festivalului "George Enescu", cei pasionaţi de muzica marelui compozitor au ocazia să descopere personalitatea excepţională a celui ce a dat numele acestei adevărate sărbători a m