Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cernavodă, mereu surprinzătoare Liberalii o atacă pe Mariana Mircea cu Gheorghe Hânsă (document)

Publicat in Ziua Constanta, miercuri 28 martie 2012 ·

PSD va merge în continuare pe mâna actualului primar, Mariana Mircea, chiar dacă sunt voci care susţin că nu ar depăşi 16% în sondaje, în timp ce PNL va avea propriul candidat pentru fotoliul de edil al oraşului Cernavodă, în persoana lui Gheorghe Hânsă, cotat în unele sondaje cu 40%. Tot candidat propriu va avea şi Partidul Conservator, în persoana liderului PC Cernavodă, Liviu Dan. Şi un alt fost liberal, Gheorghe Hemeş, candidează din partea UNPR, iar Marian Sava, din partea PDL.

Apropierea alegerilor locale demonstrează că nimic nu este sigur pe scena politică a judeţului Constanţa şi că un protocol poate fi reinterpretat la sânge dacă situaţia o impune. Cetatea Axiopolis a fost din totdeauna atipică, vântul a bătut mereu parcă din altă direcţie şi nu se cădea ca tocmai aici USL să funcţioneze de parcă ar fi fost unsă cu margarină. Alianţele stabilite la centru nu se regăsesc şi în teritoriu şi asta pentru că USL nu a ajuns la un numitor comun în ceea ce priveşte un candidat unic pentru Primăria oraşului.

Orgolii mai vechi...

Primarul în funcţie, Mariana Mircea, nu a reuşit să convingă, având reale probleme de credibilitate în exercitarea mandatului, dublate de o lipsă de diplomaţie în dezamorsarea orgoliilor nemăsurate ale tuturor politicienilor Cernavodei. Exclusă în urma unui scandal din PNL, Mircea nu a mai găsit nici măcar o cale de comunicare cu foştii colegi, conduşi de nucleul dur din PNL Cernavodă, fostul primar Gheorghe Hânsă. La alegerile din 2008, cei doi s-au luptat pentru funcţia de primar, Mariana Mircea câştigând alegerile cu un procent de 65,56%, în timp ce Gheorghe Hânsă a obţinut doar 34,43%.

Lipsa de colaborare...

Spuneam că Mariana Mircea clama încă din 2008 o oarecare experienţă politică, dată de statutul de consilier local şi de experienţa listelor pentru europarlamentare, acolo unde a ajuns graţie senator

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Elicopterul cu care s-a prăbușit președintele Iranului era de concepție rusească, un Mi-171

HotNews acum 5 ore
Numele aparatului de zbor, apărut atât în media de stat din Iran, cât și pe marile agenții de presă, este un Mi-171, care se fabrică la Ulan Ude, în Republica Bureatia, regiune a Federației Ruse de la nord de Mongolia. Elicopterul președintelui Ebra

Răzvan Lucescu e campion cu PAOK în Grecia

Mediafax acum 4 ore
PAOK avea soarta titlului la îndemână, înainte de ultima etapă având două puncte avans faţă de AEK. Pentru a redeveni campioană, PAOK avea nevoie de o victorie în deplasarea la Aris. Thomas a marcat în minutul 30 şi fanii echipei lui Lucescu începus

Manchester City a câştigat Premier League pentru a patra oară consecutiv

Mediafax acum 7 ore
Guardiola şi Compania au câştigat meciul decisiv al ultimei etape cu 3-1, în faţa lui West Ham United, în timp ce Arsenal s-a impus cu 2-1, împotriva lui Everton, ocupând locul doi în clasament. Ultima etapă a consfinţit şi ultima reprezentaţie a an

Descoperire macabră pe o insuliță de pe râul Siret. Bărbat găsit de doi pescari spânzurat VIDEO

Ziare.com acum 3 ore
Două echipaje de pompieri de la Detaşamentul Tecuci au intervenit duminică seara, 19 mai, în cazul unui bărbat de 47 de ani găsit spânzurat pe o limbă de pământ de pe râul Siret. Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Galaţi, apel

Regele saudit va fi tratat pentru o inflamaţie pulmonară

News.ro acum 3 ore
Regele Salman al Arabiei Saudite va fi supus unui program de tratament la Palatul Al Salam din Jeddah pentru o inflamaţie pulmonară, a anunţat duminică agenţia de presă de stat, la câteva ore după ce a fost supus unor teste medicale, relatează Reute

Județul Iași Accident rutier mortal între două motociclete și un autoturism. Trei persoane au decedat (GALERIE FOTO)

Ziua Constanta acum 7 ore
Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Iași au fost alertați cu privire la un accident rutier grav la limita cu județul Vaslui, pe DN 24 pe raza comunei Ciortești. Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Ur

Doi morţi şi cinci dispăruţi după o presupusă coliziune cu o ambarcaţiune pe Dunăre, în Ungaria

Mediafax acum 9 ore
Cadavrul unui bărbat adult a fost găsit în apropiere de locul accidentului, în timp ce cel al unei femei a fost recuperat mai în aval, iar unităţile de intervenţie în caz de dezastru încă mai căutau cele cinci persoane dispărute, a declarat duminică

Meteorologii au emis cod portocaliu de averse, descărcări electrice şi grindină pentru mai multe localităţi din judeţul Timiş / Cod galben pentru judeţul Arad

News.ro acum 6 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, duminică, un cod portocaliu de averse, intensificări ale vântului, descărcări electrice şi grindină de dimensiuni mici pentru mai multe localităţi din judeţul Timiş. ANM a emis un cod galben şi pentru

Poliţiştii au prins un deţinut care a evadat de la un punct de lucru, după două ore de căutări prin municipiul Timişoara

HotNews acum 10 ore
Un condamnat încarcerat în Penitenciarul Timişoara, unde avea regim deschis de muncă, fără supraveghere, a evadat duminică din punctul în care lucra, în oraş. Poliţiştii l-au prins pe o stradă din municipiu, după două ore. masina politieFoto: Agerpr

Ministrul britanic al Apărării, Grant Shapps, este foarte îngrijorat de recenta întărire a relaţiilor diplomatice dintre Xi Jinping şi Vladimir Putin

News.ro acum 12 ore
Ministrul britanic al Apărării, Grant Shapps, a declarat duminică că este foarte îngrijorat de recenta întărire a relaţiilor diplomatice dintre preşedintele chinez Xi Jinping şi omologul său rus Vladimir Putin, declarând că aceasta reprezintă o amen

Vremea

București
acum

13°
lun.

12°/23°
mar.

15°/25°
mie.

12°/24°
joi

13°/24°
Iasi
acum

14°
lun.

12°/24°
mar.

11°/25°
mie.

12°/26°
joi

13°/24°
Constanta
acum

11°
lun.

11°/17°
mar.

14°/18°
mie.

15°/18°
joi

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

14°
lun.

13°/22°
mar.

12°/23°
mie.

11°/20°
joi

14°/18°
Timisoara
acum

16°
lun.

15°/22°
mar.

13°/25°
mie.

14°/23°
joi

12°/21°