Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bani din capital privat există, antreprenorii lipsesc!

Publicat in Capital, sâmbătă 20 noiembrie 2010 ·

Antreprenorii din România continuă să fie dominați de „balcanism“, abordând emoțional afacerile proprii, pe care preferă uneori să le vadă în faliment decât să accepte intrarea unui fond de capital privat.

Fondurile de capital privat (private equity - PE) și cele cu capital de risc (venture capital) din Europa Centrală și de Est au ajuns la active în administrare de peste patru miliarde euro. Sumele investite continuă să crească de la an la an, principala susținere venind chiar din perioada de criză prin care trecem și care îngreunează accesul la finanțarea clasică.

„Orice antreprenor începe și continuă o afacere mergând pe soluțiile de finanțare clasice, valabile oriunde în lume. După ce termină banii proprii, prima căutare este cea compusă din 3F, adică Family (familie), Friends (prieteni) and Fools (naivi). Apoi urmează împrumuturile bancare și abia la sfârșit se uită în zona business angels, venture capital și private equity“, explică Irina Anghel, secretar general al Asociației Fondurilor de Private Equity și Venture Capital din Europa de Sud-Est (SEEPEA), ai cărei membri s-au reunit la București la a patra conferință anuală.

Se explică astfel de ce fondurile de capital privat au puțină căutare în rândurile antreprenorilor. La sfârșitul anului trecut, investițiile de capital privat în companiile din România au însumat 220 milioane euro, cu un vârf înregistrat în ultimul trimestru din 2009, de 120 milioane euro. Iar în primele trei trimestre ale acestui an, finanțările PE în țara noastră s-au ridicat la 56 milioane euro. La vecinii din sud, în Bulgaria, investițiile de până la finele lui 2009 se ridică la 184 milioane euro.

Absolvenții sunt viitorii afaceriști

„România păstrează încă multe avantaje , cum ar fi o piață internă mare sau absolvenți ai universităților tehnice cu un grad înalt de calificare“, explică Anne Habiby, Senio

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Oficial de la DNA Procurorii explică de ce l-au trimis în judecată de IPS Teodosie, arhiepiscop al Tomisului

Ziua Constanta acum 36 minute
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Constanța anunță că au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a lui Petrescu Teodosie, arhiepiscop al Tomisului (funcționar public în sensul legii penale),

Cod galben de viituri pe râuri din 17 judeţe

Mediafax acum 3 ore
Specialiştii INHGA au instituit Codul galben începând de miercuri, de la ora 12.00, până joi la ora 8.00. Astfel, vor fi afectate anumite sectoare de râuri din bazinele hidrografice: Someşul Mic (judeţele: Bihor şi Cluj), Someş (judeţele: Cluj, Săla

Florin Piersic, ”într-o evaluare complexă legată de procesul infecţios”, încă de la internarea în Institutul ”Matei Balş” din Bucureşti / Starea actorului, stabilă în acest moment / Evoluţia imprevizibilă, dată fiind vârsta şi comorbidităţile

News.ro acum 4 ore
Actorul Florin Piersic este ”într-o evaluare complexă legată de procesul infecţios” încă de la internarea în Institutul ”Matei Balş” din Bucureşti, au anunţat, miercuri, oficialii unităţii medicale. Aceştia precizează că starea pacientului este stab

Ciolacu, despre datoria publică de peste 52%: De la guvernarea domnului Cîţu

Mediafax acum 36 minute
Nivelul mare al datoriei publice este cauzat de guvernarea Cîţu, afirmă premierul Marcel Ciolacu. El spune că „în decursul acestui an, datoria publică va scădea la 48-49%”.

Ciucă: PNL susţine menţinerea datelor pentru prezidenţiale pe 15 şi 29 septembrie. Perspectiva, din punctul nostru de vedere, e de a avea fiecare partid propriul candidat /Ciolacu: Nu modific datele în funcţie de scorul unui partid sau al unei persoane

News.ro acum o ora
Nicolae Ciucă a afirmat că liberalii sprijină menţinerea datelor pentru alegerile prezidenţiale decise în coaliţie, şi anume 15 septembrie primul tur şi al doilea tur pe 29 septembrie. Liderul PNL a adăugat că partidul menţine ideea de a avea propri

Metroul va circula direct între staţiile Pipera şi Tudor Arghezi

Mediafax acum 58 minute
Potrivit Metrorex, intervalul de succedare a trenurilor la orele cu vârf de trafic va fi de patru minute. Timpul de parcurs a trenurilor de metrou dintr-un capăt în altul al Magistralei 2 va fi de aproximativ 30 minute. ULTIMELE ȘTIRI Adrian Sârbu:

Șeful BMW e împotriva impunerii de taxe vamale pentru mașinile electrice chinezești: „Nu va exista nicio maşină în UE fără componente din China”

HotNews acum 40 minute
Şeful BMW, Oliver Zipse, a avertizat că impunerea de taxe vamale de către Uniunea Europeană la importurile de vehicule electrice (EV) chinezeşti ar putea avea efecte contrare celor scontate, relatează agenția Reuters, citată de Agerpres. Oliver Zips

Lucian Bode: E posibil ca PNL în 9 iunie să câştige alegerile locale / Atunci când ai peste 1150 de primari care candidează pentru a-şi reînnnoi mandatul, când ai zeci de mii de consilieri care candidează, nu ai cum să nu-ţi propui să câştigi

News.ro acum 3 ore
Secretarul general al PNL, Lucian Bode, a declarat miercuri că este posibil ca PNL în 9 iunie să câştige alegerile locale, el precizând că atunci când ai peste 1150 de primari care candidează pentru a-şi reînnnoi mandatul, când ai zeci de mii de con

VIDEO Bucăți de stânci cad pe Transalpina, care rămâne închisă

HotNews acum 2 ore
Reprezentanţii Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri (DRDP) Craiova au anunţat, miercuri, că circulaţia rutieră pe Transalpina, între Rânca şi Obârşia Lotrului, rămâne închisă atât timp cât există în continuare pericol pentru siguranţa publică. Î

Epidemie de tuse convulsivă în Europa. Care sunt persoanele cele mai vulnerabile

Ziare.com acum 2 ore
Ţările din Europa au raportat o înmulţire considerabilă a cazurilor de tuse convulsivă în 2023 şi în primele trei luni din 2024, numărul cazurilor identificate fiind de zece ori mai mare comparativ cu fiecare dintre cei doi ani anteriori, transmite

Vremea

București
acum

20°
mie.

15°/20°
joi

12°/18°
vin.

10°/20°
sâm.

9°/22°
Iasi
acum

17°
mie.

10°/17°
joi

10°/18°
vin.

12°/19°
sâm.

9°/21°
Constanta
acum

15°
mie.

13°/17°
joi

13°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/16°
Cluj-Napoca
acum

15°
mie.

12°/15°
joi

8°/12°
vin.

8°/17°
sâm.

8°/19°
Timisoara
acum

21°
mie.

13°/21°
joi

11°/17°
vin.

11°/18°
sâm.

9°/21°