Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Raţia de mânie a lui Sean Penn

Publicat in Adevarul, vineri 16 mai 2008 ·

Actorul este preşedintele juriului Festivalului de Film de la Cannes, început miercuri seara Sărbătoarea filmului de pe Croazetă a debutat cu un Sean Penn nervos şi cu un film deprimant,

Actorul este preşedintele juriului Festivalului de Film de la Cannes, început miercuri seara

Sărbătoarea filmului de pe Croazetă a debutat cu un Sean Penn nervos şi cu un film deprimant, despre oamenii care caută în gunoaie după o bucată de pâine.

Sean Penn, preşedintele juriului, a intrat gata supărat în sala conferinţei de presă. Înainte de a ne spune bună ziua, a întrebat unde este scrumiera.

Evident că nu exista niciuna, doar ştim în ce eră am intrat. A stat tot timpul ca pe ghimpi. Cineva l-a întrebat: "Sunteţi puţin neliniştit la gândul a ceea ce urmează, munca dv. în fruntea unei echipe care va da verdicte?".

"Nu, sunt doar puţin descurajat pentru că nu se fumează, mă înţelegeţi"... Când a primit dezlegare la ţigări, beneficiar al iniţiativei fiind colega sa de juriu, Marjane Satrapi, autoarea premiată anul trecut pentru Persepolis ("Ştiţi, sunt unii cărora medicul le recomandă să fumeze"), a devenit aproape simpatic.

Adevărul este că adevăratului Sean Penn îi stă bine să fie mânios, aşa cum jalea i se potrivea Electrei. Rebel, nonconformist, independent, certat cu existenţa, cu istoria, cu politica, un depozit de energie gata să explodeze, dar nu ştii când actorul şi-a construit cu dificultate viaţa, luptând cu pulsiunile sale violente, cu tentaţia drogurilor, pentru a ajunge la statutul actual de interpret pe mâinile căruia poţi lăsa filme tulburătoare, precum "21 de grame", "Mystic River".

Fuge de tot ce seamănă a spectacol, fuge de fotografi (a fost implorat să-şi scoată ochelarii negri), şi am impresia că i-a convenit de minune deschiderea sobră a festivalului.

Rochii strălucitoare şi gunoaie

Sigur, miticul cov

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mai mulţi elevi care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat la un restaurant/ DSP Braşov face o anchetă/ Şeful ISJ afirmă că nu s-a primit o notificare oficială

News.ro acum 5 ore
Cel puţin şapte elevi, din mai multe judeţe, care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat într-un restaurant din Codlea, scrie Edupedu.ro. Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Braşov

Spitalul Militar din Cluj-Napoca: Actorul Florin Piersic nu a contractat nicio infecţie nosocomială pe timpul internării în spitalul nostru

News.ro acum 6 ore
Reprezentanţii Spitalului Militar din Cluj-Napoca au precizat, joi, că actorul Florin Piersic nu a contractat vreo infecţie nosocomială cât timp a fost internat în această unitate medicală, unde a fost supus unei intervenţii chirurgicale la genunchi.

Purtătoarea de cuvânt a MAE din Rusia: Declarațiile lui Macron despre trimiterea de trupe NATO în Ucraina ”au de-a face cu anumite zile ale săptămânii”

Ziare.com acum 7 ore
Comentariile preşedintelui francez Emmanuel Macron cu privire la posibilitatea trimiterii de trupe în Ucraina "au de-a face cu anumite zile ale săptămânii", a comentat ironic pentru TASS purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zah

Turcia suspendă toate relațiile comerciale cu Israelul

HotNews acum 3 ore
Turcia și-a suspendat joi relațiile comerciale cu Israelul, după ce și-a restricționat deja exporturile către această țară în aprilie, a anunțat Ministerul turc al Comerțului, citat de AFP. Erdogan, la mitingul pro PalestinaFoto: Yasin AKGUL / AFP /

Un urs a fost văzut pe străzile din municipiul Sebeş. Autorităţile au transmis mesaj Ro-Alert

Mediafax acum 4 ore
Un urs a fost văzut în municipiul Sebeş, judeţul Alba. Incidentul s-a produs joi seara. Autorităţile au emis mesaj de avertizare RO-Alert.

Trimiterea de trupe NATO în Ucraina ar declanşa al Treilea Război Mondial, consideră ministrul ungar de Externe VIDEO

Ziare.com acum 8 ore
Péter Szijjártó, ministrul ungar de Externe, aflat joi, 2 mai, în Franţa, s-a arătat îngrijorat de ultimele declaraţii ale preşedintelui Emmanuel Macron, care a reiterat, într-un interviu pentru The Economist, că trimiterea de trupe occidentale în U

Cum evaluează spionajul american războiul din Ucraina și relația cu China

HotNews acum 2 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin consideră că evoluţiile interne şi internaţionale tind să îi fie favorabile şi probabil că va continua cu tactici agresive în Ucraina, aşa că este puţin probabil ca războiul să se încheie prea curând, a declarat joi o

Netanyahu: Trebuie să ne protejăm singuri, pentru că nu apără nimeni

Wall-Street.ro acum 6 ore
Evreii trebuie să fie capabili să se apere singuri, pentru că nimeni nu-i va apăra, a afirmat prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu, în timp ce tot mai multe voci se ridică împotriva războiului dus de Israel în Fâşia Gaza, informează AFP, cita

Parlamentul sârb a aprobat guvernul de coaliţie condus de Milos Vucevic. Doi dintre membrii executivului sunt proruşi sancţionaţi de SUA

News.ro acum 6 ore
Parlamentul sârb a aprobat joi guvernul de coaliţie al premierului desemnat Milos Vucevic, care a spus că va fi un executiv "de continuitate", ce va trebui să conducă ţara balcanică prin provocările geopolitice din regiune şi tensiunile cu Kosovo, r

Zeci de mii de persoane protestează din nou în Georgia împotriva proiectului de lege asupra „influenţei străine”

G4Media acum 6 ore
Zeci de mii de persoane au ieşit în stradă joi seara în Georgia, pentru a protesta din nou împotriva proiectului de lege controversat asupra „influenţei străine”, dorit de guvern, informează AFP, transmite Agerpres. Spre deosebire de zilele preceden

Vremea

București
acum

12°
vin.

12°/14°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/21°
lun.

12°/24°
Iasi
acum

13°
vin.

13°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

11°/25°
Constanta
acum

10°
vin.

10°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
lun.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

13°
vin.

13°/21°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

13°
vin.

12°/15°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°