Brăila este capitala înotului până pe data de 12 iulie, la noi se desfăşoară Finalele Campionatului Naţional de Înot al Ministerului Afacerilor Interne. Este pentru prima dată în istoria sportului local când o competiţie de o asemenea importanţă este susţinută aici.
Au pus dosarele penale şi cătuşele în cui şi s-au reunit la Brăila pentru a-şi demonstra veleităţile de buni înotători. Este cazul a 90 de angajaţi ai Ministerului Afacerilor Interne, poliţişti, jandarmi, pompieri, ofiţeri şi subofiţeri de la Baza Reparaţii Nave, poliţişti de frontieră, care se întrec în aceste zile în cel mai complet sport din lume, înotul. Vorbim aici despre profesionişti care nu doar se joacă în apă, ci ating performanţa, sportivi şi angajaţi MAI deopotrivă care au demonstrat şi până acum că sunt maeştri în nataţie.
Nu întâmplător, ei au venit la Brăila, loc cu tradiţie în domeniu, Brăila fiind oraşul în care s-a format şi a făcut performanţă singura dublă campioană olimpică la înot din lume, Diana Mocanu.
De altfel, competiţia se desfăşoară chiar la Liceul cu Program Sportiv, iar bazinul mare, descoperit, a căpătat faţă festivă, precum şi competiţia organizată aici. Probele sunt pe cât de bine stabilite, pe categorii de vârstă, pe atât de grele şi elaborate. Nici nu-i de mirare, având în vedere că vorbim despre sportivi care sunt şi legitimaţi la cluburi renumite de profil, iar din rândurile câştigătorilor sunt selecţionaţi angajaţii MAI ce vor participa la Campionatul Mondial din Ucraina, ce va avea loc în septembrie a.c.
"Este pentru prima dată când Campionatul Naţional de Înot se desfăşoară la Brăila tocmai fiindcă Brăila este un oraş cu tradiţie, iar autorităţile locale au fost extrem de receptive în privinţa organizării acestui eveniment", ne-a declarat Adina Maftei, director al Centrului Cultural MAI.
Sunt şi poliţişti, p