Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ungaria acuza Slovacia ca a aprobat o lege lingvistica "discriminatorie"

Publicat in HotNews, luni 20 iulie 2009 ·

Partidele reprezentate in Parlamentul ungar au adoptat luni o declaratie comuna prin care cer Bratislavei sa retraga o lege calificata de Budapesta drept discriminatorie. Mai exact, actul normativ sanctioneaza utilizarea limbilor minoritatilor in serviciul public din Slovacia.

"Avem nevoie de o ofensiva diplomatica pentru a revoca aceasta lege, inainte sa intre in vigoare, pe 1 septembrie", a declarat Janos Koka, seful grupului liberalilor, citat de AFP. Oficialul ungur a precizat ca demersul slovacilor "depaseste cadrul bilateral si merge impotriva principiilor de baza ale Uniunii Europene".

Noua lege adoptata de Parlamentul din Slovacia (unde minoritatea maghiara constituie 10% din populatie) prevede pedepsirea - prin amenzi de pana la 5.000 de euro - utilizarii unei limbi a minoritatilor in serviciile publice. Reprezentantul partidului de opozitie Fidesz a declarat ca "o astfel de limitare a drepturilor omului poate duce la crearea unui apartheid modern".

Propunerea a fost adusa in fata Parlamentului European saptamana trecuta, in cadrul unei dezbateri. Exprimandu-se prin limbajul semnelor, eurodeputatul surdo-mut Adam Kosa, conservator ungur, s-a lansat intr-o pledoarie spectaculoasa in favoarea respectului fata de limbile minoritatilor, scrie AFP. "Parlamentul slovac a adoptat o lege care limiteaza posibilitatea de a vorbi in limba ta, atunci cand faci parte dintr-o minoritate nationala. Eu folosesc limbajul semnelor, sunt foarte sensibil la acest subiect si as vrea ca toate minoritatile sa se poata exprima in limba lor", a continuat Adam Kosa, in aplauzele colegilor sai.

Relatiile dintre Budapesta si Bratislava sunt tensionate din 2006, de la intrarea la putere a partidului de extrema-dreapta SNS condus de Jan Slota, in guvernul lui Robert Fico. Partidele reprezentate in Parlamentul ungar au adoptat luni o declarat

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Elveția a câștigat finala Eurovision 2024. Cine este Nemo, artistul care a obținut marele premiu al concursului

HotNews acum 37 minute
Elveția a câștigat finala Eurovision 2024, care s-a desfășurat sâmbătă seara la Malmo Arena, Suedia pe un fundal tensionat de protestele pro-palestiniene și față de participarea Israelului la concurs. Marele premiu al celei de-a 68-a ediție a fost l

Se strică vremea: Cod galben de ploi şi vijelii, în 14 judeţe, duminică; vreme rece în Bucureşti,până luni dimineaţa

HotNews acum o ora
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, duminică, o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată şi ploi însemnate cantitativ, valabilă pe parcursul acestei zile, în zone de 14 judeţe. Ploaie torențialăFoto:

Prognoză specială în Capitală: Vremea se răceşte, iar cerul va avea înnorări şi vor fi averse

Mediafax acum o ora
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, duminică dimineaţă, o prognoză specială pentru Capitală, valabilă până luni dimineaţă. Vremea se va răci. Cerul va avea înnorări şi vor fi perioade cu averse şi posibil descărcări electrice.

12 mai 2024, Ziua Naţională a Portului Tradiţional din România

Ziua Constanta acum o ora
La 12 mai 2024 este sărbătorită Ziua Naţională a Portului Tradiţional din România. Marcarea acestei zile a fost instituită prin Legea 102/2015. „Tradiţia reprezintă un element primordial în identificarea existenţei şi evoluţiei istorice şi socio-cul

Prezenţa unui urs, semnalată în Piteşti

News.ro acum 2 ore
Prezenţa unui urs a fost semnalată duminică noaptea, în Piteşti, fiind emis mesaj RO-Alert. Animalul a fost căutat de poliîişti, jandarmi şi de echipaje ISU, inclusiv cu camere de termoviziune, dar nu a fost găsit încă. Mesajul RO-Alert a fost tran

Polonia îşi va construi fortificaţii de-a lungul întregii frontiere de est, anunţă premierul Tusk

HotNews acum o ora
Premierul polonez Donald Tusk a declarat sâmbătă că Polonia începe să lucreze la consolidarea întregii sale frontiere estice, în timp ce ţara se confruntă cu ceea ce el a numit un "război hibrid" în creştere, referindu-se la migraţia ilegală din Bel

Joe Biden spune că un armistițiu în Gaza ar avea loc „mâine” dacă Hamas eliberează ostaticii

HotNews acum 2 ore
​Dacă Hamas vrea să pună capăt războiului din Gaza poate să o facă „mâine” dacă va elibera restul de ostaticii răpiți pe 7 octombrie pe care continuă să îi țină captivi, a declarat președintele american Joe Biden, citat de CNN. Joe BidenFoto: Manuel

UPDATE - FCSB a primit trofeul de campioană a României, pe Arena Naţională, în faţa a zeci de mii de spectatori. Sărbătoarea a continuat la Ateneul Român - VIDEO

News.ro acum 10 ore
Componenţii echipei FCSB au primit medaliile şi trofeul de campioni ai României, sâmbătă seară, pe Arena Naţională, în faţa a aproape 55.000 de spectatori. UPDATE Campionii au fost întâmpinaţi în faţa Ateneului Român cu un spectacol pirotehnic şi cu

Calendar ortodox, 12 mai 2024. Iată ce sărbătoare este astăzi

Ziua Constanta acum 3 ore
În această lună, în ziua a douăsprezecea, pomenirea celui între sfinţi, părintele nostru Epifanie arhiepiscopul Salaminei Ciprului. Marele şi minunatul Epifanie a fost din ţara Feniciei, din ţinutul Elefterapolei. Şi fiind bine crescut în casă, după

Extragere Loto 6/49 din 12 mai 2024. Report cumulat la Noroc de peste 1,9 milioane de euro

HotNews acum 3 ore
Duminică, 12 mai, vor avea loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc, după ce la tragerile loto de joi, 9 mai, Loteria Română a acordat 13.347 de câștiguri în valoare totală de peste 729.000 de lei. Bilet loto - 6

Vremea

București
acum

17°
dum.

11°/17°
lun.

9°/16°
mar.

11°/17°
mie.

9°/18°
Iasi
acum

15°
dum.

9°/16°
lun.

6°/15°
mar.

7°/15°
mie.

7°/17°
Constanta
acum

13°
dum.

13°/14°
lun.

10°/14°
mar.

8°/14°
mie.

10°/15°
Cluj-Napoca
acum

14°
dum.

8°/14°
lun.

6°/16°
mar.

6°/17°
mie.

6°/17°
Timisoara
acum

19°
dum.

12°/19°
lun.

7°/20°
mar.

10°/20°
mie.

10°/20°