Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Circa 40 de turişti au rămas blocaţi la Bâlea Lac, telecabina nu funcţionează din cauza vântului

Publicat in Jurnalul, joi 5 ianuarie 2012 ·

Circa 40 de turişti au rămas blocaţi la Bâlea Lac, întrucât telecabina care face legătura între acea zonă şi Bâlea Cascadă nu funcţionează din cauza vântului puternic, însă un grup de 15 persoane dintre cele care nu au bani de cazare acolo au început să coboare pe jos.

"Deocamdată nu există niciun fel de problemă cu aceşti turişti, doar că au anunţat că nu au bani să se cazeze la Bâlea Lac şi ar vrea să coboare. Am înţeles că 15 dintre ei ar fi plecat pe jos către Bâlea Cascadă. Pe drum nu este zăpadă foarte multă, deci ar putea coborî", a declarat şeful Serviciului Salvamont Cârţa, Virgil GrosaruVirgil Grosaru.

Potrivit acestuia, nicio persoană din grupul celor 15 nu a anunţat că ar avea dificultăţi în a coborî.

Potrivit lui Leo Klingeis, care administrează telecabina de la Bâlea Lac, este vorba de aproximativ 40 de persoane care ar dori să coboare, dar care la urcare au fost avertizate că vântul bate cu putere şi există riscul să nu se mai poată coborî.

"Toată ziua a bătut vântul, dar de vreo oră şi ceva s-a înteţit foarte tare. La ultima cursă efectuată, abia a ajuns telecabina înapoi. Nu va rămâne nimeni afară peste noapte, sala de aşteptare de la telecabină rămânând deschisă", a declarat Leo Klingeis.

Potrivit sursei citate, la cabanele de la Bâlea Lac există locuri disponibile pentru cei care vor să se cazeze peste noapte întrucât telecabina nu va mai funcţiona până vineri dimineaţă.

Conform meteorologilor, în rafale vântul bate cu peste 70 de kilometri pe oră, iar în cursul nopţii îşi va schimba direcţia, vineri urmând să se domolească.

Circa 40 de turişti au rămas blocaţi la Bâlea Lac, întrucât telecabina care face legătura între acea zonă şi Bâlea Cascadă nu funcţionează din cauza vântului puternic, însă un grup de 15 persoane dintre cele care nu au bani de cazare acolo au început să coboare pe jos.

"Deocamdată nu

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mai mulţi elevi care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat la un restaurant/ DSP Braşov face o anchetă/ Şeful ISJ afirmă că nu s-a primit o notificare oficială

News.ro acum 3 ore
Cel puţin şapte elevi, din mai multe judeţe, care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat într-un restaurant din Codlea, scrie Edupedu.ro. Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Braşov

Spitalul Militar din Cluj-Napoca: Actorul Florin Piersic nu a contractat nicio infecţie nosocomială pe timpul internării în spitalul nostru

News.ro acum 5 ore
Reprezentanţii Spitalului Militar din Cluj-Napoca au precizat, joi, că actorul Florin Piersic nu a contractat vreo infecţie nosocomială cât timp a fost internat în această unitate medicală, unde a fost supus unei intervenţii chirurgicale la genunchi.

Turcia suspendă toate relațiile comerciale cu Israelul

HotNews acum 2 ore
Turcia și-a suspendat joi relațiile comerciale cu Israelul, după ce și-a restricționat deja exporturile către această țară în aprilie, a anunțat Ministerul turc al Comerțului, citat de AFP. Erdogan, la mitingul pro PalestinaFoto: Yasin AKGUL / AFP /

Purtătoarea de cuvânt a MAE din Rusia: Declarațiile lui Macron despre trimiterea de trupe NATO în Ucraina ”au de-a face cu anumite zile ale săptămânii”

Ziare.com acum 6 ore
Comentariile preşedintelui francez Emmanuel Macron cu privire la posibilitatea trimiterii de trupe în Ucraina "au de-a face cu anumite zile ale săptămânii", a comentat ironic pentru TASS purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zah

Un urs a fost văzut pe străzile din municipiul Sebeş. Autorităţile au transmis mesaj Ro-Alert

Mediafax acum 3 ore
Un urs a fost văzut în municipiul Sebeş, judeţul Alba. Incidentul s-a produs joi seara. Autorităţile au emis mesaj de avertizare RO-Alert.

Cum evaluează spionajul american războiul din Ucraina și relația cu China

HotNews acum o ora
Preşedintele rus Vladimir Putin consideră că evoluţiile interne şi internaţionale tind să îi fie favorabile şi probabil că va continua cu tactici agresive în Ucraina, aşa că este puţin probabil ca războiul să se încheie prea curând, a declarat joi o

Trimiterea de trupe NATO în Ucraina ar declanşa al Treilea Război Mondial, consideră ministrul ungar de Externe VIDEO

Ziare.com acum 6 ore
Péter Szijjártó, ministrul ungar de Externe, aflat joi, 2 mai, în Franţa, s-a arătat îngrijorat de ultimele declaraţii ale preşedintelui Emmanuel Macron, care a reiterat, într-un interviu pentru The Economist, că trimiterea de trupe occidentale în U

Netanyahu: Trebuie să ne protejăm singuri, pentru că nu apără nimeni

Wall-Street.ro acum 5 ore
Evreii trebuie să fie capabili să se apere singuri, pentru că nimeni nu-i va apăra, a afirmat prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu, în timp ce tot mai multe voci se ridică împotriva războiului dus de Israel în Fâşia Gaza, informează AFP, cita

Fugarul Prinţul Paul Phillipe al României a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, în Malta. Vineri va fi judecată această contestaţie - surse

News.ro acum 11 ore
Fugarul Prinţul Paul Phillipe al României a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, în Malta, iar vineri se judecă această contestaţie la eliberarea pe cauţiune, au precizat surse judiciare. Între timp, instanţa din România a trimis autorităţi

Zeci de mii de persoane protestează din nou în Georgia împotriva proiectului de lege asupra „influenţei străine”

G4Media acum 5 ore
Zeci de mii de persoane au ieşit în stradă joi seara în Georgia, pentru a protesta din nou împotriva proiectului de lege controversat asupra „influenţei străine”, dorit de guvern, informează AFP, transmite Agerpres. Spre deosebire de zilele preceden

Vremea

București
acum

12°
vin.

12°/15°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/22°
lun.

13°/24°
Iasi
acum

12°
vin.

12°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

11°/26°
Constanta
acum

11°
vin.

11°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
lun.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

16°
vin.

12°/21°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/21°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

15°
vin.

12°/15°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/23°