Scandalurile care au zguduit în ultima vreme Biserica Catolică determină Biserica din Franţa să reflecteze asupra formării viitorilor preoţi, mai ales în ceea ce priveşte celibatul şi abstinenţa, scrie Le Figaro, citat de Agerpres.
Mai multe cazuri de pedofilie dezvăluite în Austria, Olanda, Germania sau în Statele Unite au generat tulburări în cadrul Bisericii Catolice. În timp ce reprezentanţii săi sunt revoltaţi de legătura care se face adesea între celibat şi pedofilie, Bernard Podvin, purtătorul de cuvânt al Conferinţei episcopilor din Franţa (CEF), recunoaşte că aceste scandaluri determină Biserica să reflecteze asupra formării viitorilor preoţi şi a evocării chestiunilor legate de sexualitate.
Formarea candidaţilor la demnitatea de preot, care au vârsta medie de 25-26 de ani, durează şase ani. De la începutul seminarului, cursuri teoretice sunt consacrate afectivităţii şi obiceiurilor sexuale: două zile în medie în timpul primului şi celui de-al doilea ciclu. Fiecare profesor insistă în mod deosebit pe importanţa unei angajări libere în celibat şi abstinenţă. "Dacă elevul nu conştientizează faptul că nu trebuie să aibă relaţii sexuale, acest lucru ridică probleme. Îi îndemn să-şi analizeze impulsurile lor afective şi sexuale ca să vadă dacă pot reuşi să se abţină", explică părintele Bonnet, care predă afectivitatea la seminariile din Lille, Issy-les-Moulineaux şi Nantes. Abordând deschis temele celibatului, ale masturbării sau chiar ale relaţiilor carnale, preotul deschide astfel piste de reflecţie pentru seminarişti. Dacă aceştia nu reuşesc să-şi exprime îndoielile în faţa colegilor, ei se pot destăinui "duhovnicului lor spiritual".
Acest consilier îi însoţeşte în timpul celor şase ani de seminar. Viitorul preot poate vorbi liber cu acesta despre toate aceste probleme pe toată durata formării. Duhovnicul trebuie să-l sfătuiască, chiar să-l înd