Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Franţa, pusă la zid pentru repatrierile romilor

Publicat in Evenimentul Zilei, marți 12 octombrie 2010 ·

Atât oficialii europeni, cât şi autorităţile române au condamnat modalitatea în care statul francez a trimis acasă peste 1.000 de romi din România şi Bulgaria. Sursa: REUTERS

„Este un eveniment nefericit, deoarece repatrierea romilor din ţările în care ei au venit pentru a-şi găsi un loc de muncă nu rezolvă foarte multe. Ceea ce ştim de la cei care au fost implicaţi este că sunt gata să se întoarcă, deci nu este o soluţie pentru cei care sunt într-o căutare disperată a unei vieţi mai bune”, a declarat astăzi comisarul european pentru pentru ocupare, afaceri sociale şi incluziune, Laszlo Andor.

În plus, oficialul a atras atenţia că atitudinea Franţei a creat şi o „stigmatizare a populaţiei rome, făcând un ţap ispăşitor din acest grup care a fost o victimă a declinului economic din ultimii ani”. Oficialul a adăugat că şi alte state se confruntă cu probleme legate de romi, cum ar fi Ungaria, Slovacia, Cehia şi Grecia, însă nu la acelaşi nivel.

„Situaţia din Franţa e o recunoaştere a faptului că nici Franţa, nici alte state nu au soluţii la această problemă, care trebuie tratată la nivel european”, a declarat vicepremierul României, Marko Bela. Deputata PSD Oana Mizil acuză însă autorităţile franceze că au transformat romii în „masă de manevră politică”.

Taberele de romi au existat şi s-au dezvoltat cu consimţământul autorităţilor franceze. Aşa că romii au devenit masă de manevră pentru politicieni”, este de părere Mizil. Deşi Europa este una dintre cele mai bogate regiuni din lume, paradoxul este că „tinerii romi sunt crescuţi în ghetouri urbane sau în aşezări rurale izolate”, a declarat comisarul european pentru incluziune socială, Laszlo Andor. Aflaţi mai multe aici.

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ucraina va semna 7 noi acorduri de cooperare în domeniul securităţii, inclusiv cu SUA, anunță Zelenski VIDEO

Ziare.com acum 29 minute
După ce a semnat deja acorduri de cooperare în domeniul securităţii cu 9 țări, Ucraina pregăteşte alte şapte astfel de documente, inclusiv cu Statele Unite, a anunţat preşedintele Volodimir Zelenski în discursul său către naţiune de miercuri seara,

Încă 9 cetățeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza. Numărul celor salvați se ridică la 323

Ziare.com acum 3 ore
În urma eforturilor Celulei de Criză Interinstituţionale, prin intermediul Ambasadei României la Cairo şi al Oficiului de Reprezentare al României la Ramallah, 9 cetăţeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza şi au

Marius Tucă Show începe joi, 2 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: Crin Antonescu

Gandul acum o ora
Invitatul zilei este Crin Antonescu, politician, istoric, fost președinte al PNL. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Țineți aproape!”

Sebastian Burduja, despre candidatura la Primăria Capitalei: Cred că sunt o alternativă pentru schimbare, pentru că faţă de ceilalţi candidaţi din această cursă eu nu am mai fost primar în acest oraş

News.ro acum 25 minute
Candidatul PNL la Primîria Bucureşti, Sebastian Burduja, a declarat, miercuri seară, că el reprezintă alternativa pentru funcţia de primar al Capitalei, deoarece el nu a mai ocupat acest post în trecut. Burduja a subliniat şi că îşi respectă adversa

Preşedintele Columbiei declară că va rupe relaţiile diplomatice cu Israelul

News.ro acum o ora
Preşedintele columbian Gustavo Petro a anunţat miercuri că va rupe relaţiile diplomatice cu Israelul din cauza acţiunilor acestuia în Gaza, relatează Reuters. Petro l-a criticat deja aspru pe premierul israelian Benjamin Netanyahu şi a spus că vrea

Avertisment al salvamontiştilor: Întâlnirile cu şerpii pe munte devin din ce în ce mai dese şi în cele mai nebănuite locuri / Recomandările salvatorilor montani

News.ro acum o ora
Salvamontiştii atrag atenţia celor care vizitează zonle montane că din ce în ce mai des pot întâlni şerpi pe traseu, dar că serpii veninoşi nu atacă din proprie iniţiativă. Sfatul salvamontiştilor este ca reptilele să fie evitate.

De Ziua Muncii Proteste violente, de amploare, în Franța. Forțele de ordine au intervenit

Ziua Constanta acum 2 ore
Proteste violente în mai multe orașe din Franța. Zeci de persoane au fost arestate, miercuri, în timpul manifestaților de 1 Mai la Paris și Lyon, după ce mai multe grupuri de anarhiști au încercat să deturneze marșul pașnic la care participă mii de

UPDATE - A fost prins bărbatul care a atacat doi poliţişti de frontieră din Timiş / Acesta este cetăţean din Afganstan şi are drept de şedere în România / Ar avea o rană la un braţ, posibil provocată de glonţ

News.ro acum 4 ore
După aproape 12 ore de căutări, a fost depistat bărbatul care călăuzea un grup de migranţi să iasă ilegal din România. Acesta este cetăţean afgan şi are drept de şedere în România. El a fost capturat în Timişoara. UPDATE: Cetăţeanul afgan care a ata

Dennis Man şi Valentin Mihăilă au promovat în Serie A

News.ro acum 2 ore
Formaţia Parma, la care joacă Dennis Man şi Valentin Mihăilă, a obţiinut, miercuri, promovarea în primul eşalon din Italia. În etapa a 36-a din Serie B, antepenultima a sezonului, Parma a remizat în deplasare cu Bari, scor 1-1. Mihăilă a jucat pe to

Un actor cunoscut a murit subit la vârsta de 59 de ani

Mediafax acum 39 minute
Un actor cunoscut a murit pe neaşteptate la vârsta de 59 de ani. Este vorba despre Brian McCardie. Actorul scoţian este cunoscut în special pentru rolul din Line Of Duty.

Vremea

București
acum

15°
mie.

11°/21°
joi

13°/16°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/21°
Iasi
acum

16°
mie.

10°/23°
joi

12°/24°
vin.

13°/24°
sâm.

9°/21°
Constanta
acum

12°
mie.

12°/15°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

15°
mie.

8°/20°
joi

9°/21°
vin.

11°/21°
sâm.

12°/21°
Timisoara
acum

16°
mie.

10°/22°
joi

12°/22°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/21°