Se discută tot mai mult, în ultima vreme, pe tema schimbărilor pe care promite să le provoace în spaţiul literar românesc cea mai recentă "promoţie" de scriitori. În mod firesc, chestiunea s-a pus încă imediat după Decembrie 1989, când, prăbuşindu-se regimul comunist totalitar, cu toate cenzurile şi mijloacele sale de constrângere ideologică, scriitorul român şi-a putut regăsi, la aproape o jumătate de secol de la instalarea "dictaturii proletariatului", adevărata libertate de expresie. Cititorii publicaţiilor literare de la începutul anilor '90 ştiu cât de tensionată devenise disputa de idei şi cât de frecvente erau întrebările privind consecinţele schimbărilor politice în literatură. Toată lumea era convinsă că nu se va mai putea scrie "ca înainte", că aşa-numitul "limbaj esopic" va dispărea, nemaifiind nevoie să se citească printre rânduri mesaje de-acum libere, că venise timpul comunicării mai directe cu realitatea imediată, în discursuri cu medieri retorico-simbolice reduse, vizând un fortificat "impact cu realitatea", o nouă eliberare de convenţii, o mai marcată autenticitate.

Formule precum "coborârea poeziei în stradă", zisul "impact cu realitatea" etc. fuseseră vehiculate şi vor continua să fie în interiorul "generaţiei '80", care-şi făcuse un program din sloganul "poeziei totale", deschisă fără frontiere tuturor datelor lumii imediate, lansat de un Mircea Cărtărescu şi confraţii de la Cenaclul de Luni. Se invocau "biografismul", reinvestirea ontologică a discursului poetic, renunţarea la perspectiva "metafizică" asupra lumii, deplasarea accentului de pe poezia numită "reflexivă" către cea "tranzitivă" (aceasta din urmă susţinută de Gheorghe Crăciun pe urmele lui Tudor Vianu), cu consecinţe în "democratizarea" expresiei - cultivarea limbajului de fiecare zi, a oralităţii, a "prozei" cotidiene. Opusă programatic "livrescului" considerat "man