O campanie naţională pentru transformarea unui număr de foste închisori comuniste, lagăre şi colonii de muncă în muzee memoriale ale victimelor comunismului va fi demarată de către Institutul Naţional al Patrimoniului (INP), potrivit unui comunicat.
Institutul Naţional al Patrimoniului va analiza toate penitenciarele şi lagărele din România, urmând ca în următoarea perioadă membrii INP să decidă care dintre acestea vor putea fi incluse în Programul Naţional de Restaurare, au declarat, pentru MEDIAFAX, reprezentanţii instituţiei.
De asemenea, campania naţională pentru transformarea unui număr de foste închisori comuniste şi lagăre în muzee va fi finanţată de Institutul Naţional al Patrimoniului.
Potrivit reprezentanţilor instituţiei, INP finanţează şi restaurarea Memorialului Fortul 13 Jilava.
Totodată, reprezentanţii INP alături de cei ai Fundaţiei Konrad Adenauer şi ai Primăriei municipiului Râmnicu Sărat vor participa, în perioada 12-15 septembrie, la un workshop internaţional organizat de Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc.
În acest context vor fi stabilite principalele direcţii de acţiune pentru transformarea fostei închisori de la Râmnicu Sărat, unul din cele mai dure puncte ale represiunii comuniste, în Memorial al Victimelor Comunismului.
"În premieră, vom anunţa la Râmnicu Sărat demararea unei politici publice şi a unei campanii naţionale aferente transformării unui număr de număr de foste închisori comuniste şi lagăre sau colonii de muncă în muzee memoriale ale victimelor comunismului. Este inadmisibil că România nu are până acum un asemenea circuit memorial, amenajat în memoria celor care şi-au pierdut ani grei sau chiar viaţa în aceste spaţii ale terorii", a declarat Alexandru Muraru, directorul general al Institutului Naţional al Patrimoniului.
Workshopul va reuni s