Consilierii locali ai municipiului Alba Iulia nu au rămas imuni la amenințarea “Grup Corint”, că îi va da în judecată în cazul în care nu se vor pronunța în timp util asupra cererii lor de cesiune a contractului de asociere încheiat în 2006 între societate și CL, către o altă firmă, “Corint” SRL. În ședința ordinară de marţi, consilierii au introdus proiectul pe ordinea de zi și l-au aprobat fără prea multe comentarii.
Deși inițial nu apărea pe ordinea de zi, proiectul a fost introdus spre a fi supus la vot în ședință, la doar câteva zile după ce vă anunțam că “Grup Corint” este pregătit să acționeze în instanță Consiliul Local Alba Iulia. Respectivul contract are ca obiect darea în folosință a unor terenuri și spații din Cetate, iar ceea ce este mai interesant este că, după 6 ani de la semnarea lui, consilierii locali par să nu fie foarte lămuriți în legătură cu obiectul acestuia.
Înainte de a aproba cesiunea, edilii locali au vrut să se asigure de implicațiile acesteia, respectiv dacă Primăria va mai rămâne sau nu proprietar al terenurilor respective în urma acestei mișcări. Nelămuririle consilierilor vizau și legalitatea acestei cesiuni, respectiv trecerea respectivelor terenuri din administrarea “Grup Corint” SA în administrarea “Corint “SRL. Singurul care s-a arătat relaxat a fost primarul Mircea Hava, care a arătat că “nu este un contract de mere și pere. În momentul în care societatea nu ne plătește, le confiscăm tot ce este acolo. Eu am discutat cu o droaie de avocați și, cum nu și-au plătit dările către noi, cele prevăzute în contract, confiscăm tot”.
După ce au ridicat întrebări fără un răspuns concret, consilierii au ajuns la comun acord că această cesiune este legală și au aprobat proiectul de hotărâre.
Reamintim că “Grup Corint” SA a anunțat consilierii locali că și-a angajat apărător, pe avocata Diana Ludoșan, fiica consilierulu