O parte din locatarii Grădinii Zoologice din Oradea ar putea fi mutaţi în toamnă în Anglia şi în Italia. Pentru că leii, urşii şi lupii trăiesc înghesuiţi, conducerea instituţiei caută soluţii de relocare în alte grădini zoologice sau parcuri naturale.
Grădina Zoologică din Oradea este suprapopulată. Pe lângă maimuţe, căprioare, râşi şi alte animale domestic şi sălbatice, aici se înghesuie lei, urşi şi lupi, necuvântătoare care trăiesc în condiţii improprii, necorespunzătoare legislaţiei europene. Fiindcă soluţia în aceste situaţii este relocarea, noua conducere a Grădinii Zoologice lucrează la găsirea unor cămine noi, mai bune, pentru animalele din care există prea multe exemplare.
Animale înghesuite
Dacă lucrurile evoluează conform planurilor, şapte lupi ar urma să fie mutaţi, în luna octombrie, la o grădină zoologică din Marea Britanie. Tot acolo au şanse să ajungă şi cei 14 lei care sunt în plus la grădina zoologică orădeană. Două ursoaice brune ar putea fi relocate undeva în Italia, sau, dacă nu, în rezervaţia de urşi de la Zărneşti, unde Daiana Gender, managerul Grădinii Zoologice Oradea, a negociat un posibil transfer.La Zoo trăiesc nu mai puţin de 18 lei, dintre care cel mai tânăr are nouă luni, iar cel mai în vârstă are 27 de ani.
Aceştia sunt repartizaţi în cinci cuşti, a căror suprafaţă totală nu depăşeşte 100 mp, după cum spune Roger Rois, biolog la Grădina Zoologică. Potrivit lui, în conformitate cu legislaţia europeană, se recomandă ca, pe o suprafaţă de 500 mp, să nu trăiască mai mult de patru exemplare.
Situaţia este la fel de gravă în cazul lupilor cenuşii. 14 exemplare locuiesc înghesuite, în cuşti a căror suprafaţă nu depăşeşte 25 de mp, deşi legea spune că şapte lupi ar avea nevoie de o suprafaţă totală de 500 mp.
Cum se face relocarea
Suprapopularea din Grădina Zoologică din Oradea este rezultatul faptului