La 5 luni de la despărţirea de Steaua, Florin Costea este foarte aproape să îşi găsească un angajament. După ce a fost curtat de Severin, atacantul şi-a dat acordul de principiu pentru a evolua, până în vară, la Chiajna, formaţie care l-a dorit şi în toamnă.
Cum găsirea unui angajament în străinătate pare mai degrabă o glumă pentru atacant, acesta pare tentat să accepte ultima ofertă venită pe numele său. Graţie unor eventuale evoluţii bune sub comanda fostului tehnician de la Steaua, Ilie Stan, "Cioară" speră ca sezonul 2012-2013 să îi aducă provocarea mult visată: un transfer în Occident.
"Lui Florin i-am propus atunci să vină la Chiajna până la finalul sezonului, ca să ne ajutăm reciproc. Să aibă posibilitatea să joace, ca să plece apoi într-un campionat din afară, dar să nu aibă pretenţii financiare exagerate. Atunci nu s-a putut, dar azi el a vorbit cu Gabi Mărgărit (n.r. - antrenor secund) şi a spus că dacă nu îşi găseşte ceva convenabil în străinătate până pe 15 ianuarie este dispus să vină să joace la Concordia", a explicat "Iliesta" pentru ProSport.
155 de zile au trecut de când Florin Costea a jucat ultimul meci oficial. Se întâmpla pe 9 august 2012, la Trnava, în Spartak - Steaua 0-3
A fost aproape de Severin
După ce au făcut Revelionul împreună, Jerry Gane şi Florin Costea au fost aproape să continue "petrecerea" la CS Turnu Severin. Grecii care manageriază penultima clasată din Liga I i-au făcut o ofertă fotbalistului, dar acesta nu a dat un răspuns final în timp util. De notat că, în afară de Costea, Gane voia să îi transfere "la pachet" pe alţi doi foşti jucători ai Universităţii: Mihai Dina şi Dorel Stoica.
La 5 luni de la despărţirea de Steaua, Florin Costea este foarte aproape să îşi găsească un angajament. După ce a fost curtat de Severin, atacantul şi-a dat acordul de p