Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cele mai terifiante experimente medicale cunoscute vreodată

Publicat in Adevarul, luni 20 mai 2013 ·

Uciderea unui singur om este o crimă, însă ceea ce veţi găsi mai jos în această listă, căreia nu putem să îi spunem decât generic şi macabru top, deci ceea ce veţi găsi sunt planuri diabolice întocmite împrotriva fiinţei umane, de aceia care ar fi trebuit să o apere.

Ordinea este aproximativă, întrucât experimentele medicale au avut durate diferite şi un numar mai mare sau mai mic de subiecţi, relatează historia.ro

Experimentul Stanford Prison. A fost un studiu psihologic asupra reacţiilor pe care le au oamenii în captivitate şi asupra comportamentului acestora în relaţie cu autorităţile şi cu ceilalţi deţinuţi. Experimentul a avut loc în 1971, la Universitatea din Stanford, şi a fost condus de psihologul Philip Zimbardo. O serie de studenţi, închişi în subsolul instituţiei, au jucat rolul gardienilor şi al deţinuţilor. Atât prizonierii, cât şi gardienii şi-au intrat foarte repede în roluri şi în scurt timp au dat dovadă de sadism, cu urmări dintre cele mai neplăcute. Unii studenţi au suferit traume emoţionale puternice şi au fost scoşi din experiment înainte de vreme. În cele din urmă, Zimbardo, alarmat de turnura pe care a luat-o situaţia, a pus capăt studiului.

Operaţiunea Monstrul. Aceasta a fost un studiu efectuat asupra a 22 de orfani, în Davenport, Iowa, în anul 1939. Studiul a fost condus de Mary Tudor, coordonată de Wendell Johnson, profesor la Universitatea din Iowa. Orfanii au fost împărţiţi în două grupuri experimentale – unul de terapie pozitivă, care i-a ajutat pe copii să-şi îmbunătăţească modul de comunicare, altul de terapie negativă. Ori de câte ori subiecţii făceau vreo greşeală de exprimare, li se spunea că sunt bâlbâiţi şi li se făceau numeroase reproşuri. O mare parte dintre orfanii supuşi terapiei negative au rămas cu deficienţe de comunicare pentru tot restul vieţii lor.

Click aici pentru a citi restul articolului pe hi

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Încă o medalie de aur pentru România la Europenele de Canotaj

Mediafax acum o ora
„Aur pentru România în ultima finală din cadrul Campionatelor Europene de la Szeged: <proba regină> a canotajului, cea de 8+1 feminin (W8+). Echipajul compus din Magdalena Rusu, Roxana Anghel, Adriana Adam, Maria Lehaci, Mădălina Bereş, Amalia Bereş

Candidatul PSD – PNL la Primăria Sectorului 1, George Tuţă, şi-a depus candidatura: Începem să reconstruim capitala Capitalei

News.ro acum 3 ore
Candidatul PSD – PNL la Primăria Sectorului 1, George Tuţă, şi-a depus candidatura, duminică, la Biroul Electoral şi a anunţat că trebuie să înceapă „reconstruirea capitalei Capitalei”.

Ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu propune ca Centura Capitalei să fie preluată în administrarea Primăriei Bucureşti

News.ro acum 2 ore
Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii Sorin Grindeanu a propus ca Centura Capitalei să fie preluată în administrarea Primărie Bucureşti şi a precizat că aceasta a devenit un inel al Capitalei.

Final de vis pentru România la CE Canotaj: Aur în proba de 8+1 feminin

HotNews acum o ora
Delegația României a încheiat perfect participarea la CE de Canotaj de la Szeged, Ungaria, echipajul feminin de 8+1 cucerind medalia de aur. Canotaj, echipaj al RomanieiFoto: MoiraM / Alamy / Alamy / Profimedia În proba regină a canotajului, fetele

Firea, la depunerea candidaturii: Propunem o administraţie dinamică şi o colaborare cu toţi colegii de la sectoare, indiferent de culoarea politică / Ciolacu: Gabi, eu îţi promit că voi fi alături de tine necondiţionat

News.ro acum 2 ore
Gabriela Firea a declarat, la depunerea candidaturii pentru un nou mandat de primar general al Capitalei, că ea şi echipa sa propune „o administraţie dinamică şi o colaborare cu toţi colegii de la sectoare, indiferent de culoarea politică”. Ea a mai

VIDEO Oțelul Galați, victorie la limită cu Hermannstadt în play-out-ul din SuperLigă

HotNews acum 2 ore
Francois Yabre (în minutul 3) a marcat unicul gol al partidei dintre Oțelul Galați și FC Hermannstadt (scor 1-0), contând pentru etapa cu numărul șapte din play-out-ul SuperLigii României la fotbal. Dorinel MunteanuFoto: Flaviu Buboi/NurPhoto / Shut

Câți români își serbează onomastica în această zi specială de Florii?

Ziua Constanta acum 6 ore
Aproape 1,8 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica duminică, de sărbătoarea Floriilor. Potrivit Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, 1.175.582 sunt femei şi 607.889

Sondaj Avangarde: Gabriela Firea a urcat pe locul 2 în topul preferinţelor bucureştenilor

Mediafax acum 6 ore
Candidatul PSD la Primăria Capitalei, Gabriela Firea, a urcat pe locul 2 în topul preferinţelor bucureştenilor. Asta potrivit unui sondaj realizat în Bucureşti. Sondajul a fost făcut de grupul Avangarde la comanda PSD.

Cutremur în România, în dimineaţa de Florii!

Ziua Constanta acum 7 ore
Un cutremur cu magnitudinea 3,3 s-a produs duminică dimineaţa, la ora locală 6:43, în judeţul Vrancea, zona seismică Vrancea, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Datele I

PNL a înaintat un proiect de lege prin care vârsta de pensionare a femeilor se calculează în funcție de numărul copiilor

HotNews acum o ora
Un proiect de lege inițiat la Senat de mai mulți liberali prevede că femeile care au realizat stagiul minim de cotizare contributiv şi care au născut şi crescut copii până la vârsta de 16 ani beneficiază de reducerea vârstei standard de pensionare,

Vremea

București
acum

22°
dum.

11°/22°
lun.

12°/22°
mar.

13°/20°
mie.

13°/17°
Iasi
acum

22°
dum.

10°/22°
lun.

11°/21°
mar.

9°/21°
mie.

10°/21°
Constanta
acum

19°
dum.

12°/19°
lun.

13°/16°
mar.

13°/15°
mie.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

22°
dum.

8°/22°
lun.

9°/21°
mar.

9°/21°
mie.

8°/19°
Timisoara
acum

25°
dum.

10°/25°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°
mie.

10°/21°