A șaptea ediție a Festivalului „Nichita la Echinocțiu" se va desfășura în perioada 20 martie - 1 aprilie, în Ploiești, dar și în mai multe localități din Prahova.
Festival de artă este dedicat omagierii vieți și operei marelui poet Nichita Stanescu.
Acest festival își propune sa fie un promotor al tinerelor talente, un mijloc prin care artiștii prahoveni (fie consacrați, fie în devenire) să se poată exprima. Se dorește un punct de întâlnire a mai multor arte, dar și o bună ocazie de a-i forma pe viitorii artiști prin diverse ateliere - de teatru, arte vizuale, religie, imagine, semne, sunete - toate în cadrul Universității de Primăvară „Nichita Stănescu".
„Nichita la Echinocțiu" vă așteaptă să luați parte, timp de 13 zile, la o sărbătoare a culturii prahovene. Spectacole de teatru și film în premieră, expoziții de grafică, desen și fotografie, lansare de carte, recital de muzică clasică, toate vor delecta și surprinde chiar și pe cel mai pretențios public.
Programul evenimentului poate fi găsit pe pagina de Facebook a Centrului de Cultură Prahova.
Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe ploiesti@adevarul.ro!