Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pe reşiţeanul Ştefan Şteiner viaţa l-a învăţat să-i facă fericiţi pe alţii

Publicat in Adevarul, marți 11 ianuarie 2011 ·

Ştefan Şteiner îşi înfruntă destinul şi ştie ce înseamnă pentru cei în nevoie o mână de ajutor. Bărbatul s-a îmbolnăvit la vârsta de trei ani de poliomelită şi de atunci se deplasează cu ajutorul bastonului sau cu căruciorul cu rotile electric.

Cei care îl cunosc spun despre el că este un om „cu suflet mare“. Ştefan Şteiner i-a fost de ajutor ieri lui Petru Poenaru, un nemţean care nu are picioare de la nouă luni şi căruia i-a trimis un cărucior cu rotile. Şi el a trecut printr-o astfel de nevoie. „La vârsta de trei ani m-am îmbolnăvit de poliomelită. Îmi aduc şi acum aminte de perioada în care medicii mi-au pus picioarele între atele ca să nu se deformeze“, povesteşte cu lacrimi în ochi Ştefan Şteiner.

Perioada îndelungată în care reşiţeanul a fost supus tratamentelor şi curelor în staţiuni balneoclimaterică l-au marcat, dar nu au reuşit să-i doboare psihicul. „Mama mea s-a îngrijit foarte atent de mine şi datorită ei mă pot deplasa. Pe distanţe scurte pot merge doar cu bastonul, dar obosesc repede şi atunci sunt nevoit să merg în căruciorul cu rotile electric“, spune Ştefan Şteiner.

Lucrează în spital

Pe Ştefan Şteiner îl găseşti la laboratorul de radiologie de la Spitalul TBC din Reşiţa. „Unul dintre medicii care m-a tratat mi-a spus că voi ajunge să lucrez în spital. Aşa s-a şi întâmplat. Mă bucur că sunt util oamenilor şi asta mă întăreşte“, spune bărbatul.

Pentru că a reuşit să-şi învingă handicapul, Ştefan Şteiner nu a putut să treacă cu vederea peste problemele prin care a trecut. Astfel, din 1990 este preşedintele Asociaţiei Persoanelor cu Handicap Neuromotor Caraş-Severin. „Nu am uitat niciodată prin ceea ce am trecut şi m-am gândit că o asociaţie ar fi benefică pentru toţi semenii mei. Prin intermediul proiectelor europene am reuşit să obţinem un spaţiu şi câteva facilităţi“, a mai spus Ştefan Şteiner.

Pasiona

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rusia l-a pus pe Zelenski pe lista persoanelor căutate

HotNews acum 25 minute
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor date în urmărire, a relatat sâmbătă agenţia de stat rusă TASS, citând baza de date a Ministerul rus de Interne, transmite Reuter

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum o ora
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Incendiu puternic, lângă Mănăstirea Voroneț, județul Suceava

Ziua Constanta acum o ora
Un incendiu puternic a izbucnit, în urmă cu puțin timp, lângă Mănăstirea Voroneț din orașul Gura Humorului, în județul Suceava. O casă aflată la doar câteva sute de metri de biserică a luat foc. Din cauza faptului că bate vântul tare, iar majoritat

LIVE VIDEO Ceremonia de primire a Sfintei Lumini are loc la Mormântul lui Iisus Hristos la Ierusalim (VIDEO)

Ziua Constanta acum 3 ore
Ceremonia de primire a Sfintei Lumini are loc la Mormântul Domnului nostru Iisus Hristos în Sâmbăta Mare, începând cu ora 13:00, conform Basilica.ro Evenimentul este transmis live de Trinitas TV. Primirea Sfintei Lumini Sâmbătă dimineață au fost sti

Ce spune Nicușor Dan despre producerea unui cutremur în București. „O să fie rău!”

Gandul acum 2 ore
Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a afirmat că dacă vine un cutremur ”o să fie rău” în Bucureşti deoarece sunt aceleaşi clădiri care au trecut şi prin cutremurul din 1977. El a menţionat că teoretic blocurile noi respectă toate cerinţele, dar practic

Negociatori Hamas au ajuns la Cairo pentru negocieri privind un armistiţiu în Gaza

News.ro acum o ora
Negociatori Hamas au ajuns sâmbătă la Cairo pentru intensificarea discuţiilor privind un posibil armistiţiu în Gaza, care ar prevedea întoarcerea în Israel a unor ostatici, a declarat un oficial Hamas. Directorul CIA este deja prezent pentru diploma

Unirea Slobozia este matematic campioană în Liga 2

News.ro acum 36 minute
În urma meciului de sâmbătă dintre Unirea Slobozia şi Corvinul Hunedoara, scor 1-0 în favoarea Unirii, formaţia pregătită de Adrian Mihalcea a cucerit matematic titlul de campioană în Liga 2 Casa Pariurilor, cu două etape înainte de finalul sezonulu

Zeci de migranţi au trecut Canalul Mânecii spre Anglia, în ciuda ameninţării cu expulzarea în Rwanda

Mediafax acum o ora
Zeci de migranţi aflaţi în două bărci pneumatice au ajuns sâmbătă pe coasta sudică a Angliei, într-o traversare a Canalului Mânecii, dinspre Franţa. O navă franceză a urmărit ambarcaţiunile până când acestea au ajuns în apele engleze.

Rusia, o amenințare existențială pentru Europa: Se confruntă cu două războaie

Wall-Street.ro acum 3 ore
Înaltul reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe, Josep Borrell, a apreciat că Rusia reprezintă o "ameninţare existenţială" pentru Europa deoarece, dacă va avea succes, preşedintele rus Vladimir Putin nu se va opri în Ucraina, informe

Eurostat România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE. La polul opus se află Spania

Ziua Constanta acum 3 ore
Spania este ţara din Uniunea Europeană (UE) cu cea mai mare speranţă de viaţă, de 84 de ani, şi se află peste media comunitară, care este de 81,5 ani, în timp ce România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE, de 76,6 ani, potrivit ultime

Vremea

București
acum

21°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

13°/26°
Iasi
acum

22°
sâm.

11°/22°
dum.

9°/21°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
Constanta
acum

17°
sâm.

13°/17°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

25°
sâm.

13°/25°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

24°
sâm.

10°/24°
dum.

11°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°