● Acum cîteva luni, un deţinut dintr-o închisoare belgiană a fost eutanasiat la cerere. Omul fusese condamnat la o pedeapsă cu detenţie îndelungată. Suferind, bolnav de o boală încurabilă, el a solicitat în repetate rînduri dreptul de a-i fi curmate suferinţele şi de a muri cu demnitate. În cele din urmă, după ce mai multe comisii au constatat că în acest caz sînt îndeplinite toate condiţiile legale, cererea condamnatului a fost aprobată şi executată. Penitenciarul a făcut public acest caz de abia recent – şi a stîrnit noi dezbateri pe marginea legii care le permite belgienilor să renunţe la viaţă. E un subiect sensibil, tratat cu pasiune de mediile europene. Dacă toate resursele de asistenţă pentru viaţă s-au epuizat, trebuie să existe măcar opţiunea morţii asistate – spun bolnavii şi susţinătorii liberalizării eutanasiei. Pe de altă parte, cei care se împotrivesc legalizării acestui gest extrem susţin că statul, prin politicile sale de îngrijire medicală, e obligat să facă totul pentru a-şi ţine în viaţă cetăţenii – neîndeplinirea acestei atribuţii esenţiale ar fi deci o formă de abdicare, o responsabilitate mult prea grea pentru societate în întregul ei.

DE ACELASI AUTOR Cinci cuvinte - Anul cultural 2012 De ce s-a supărat Obélix - şi a plecat în Belgia Comunismul din cărţi Mulţumim, FILB Cazul condamnatului belgian pune însă şi alte probleme, dincolo de „etica vieţii“. Are dreptul un om privat de libertate să facă această alegere? Şi, dacă numeroasele comisii care au avizat hotărîrea condamnatului au greşit, mai poate fi folosit cazul drept precedent? Şi, oricum, nu este această eutanasie un soi de „scutire“ de pedeapsă, o formă de eliberare a celui condamnat? Boala şi „moartea frumoasă“ sînt oare pedepse suficient de grave pentru a compensa faptele comise? Disputa e extrem de vie şi de actuală, căci s-a aflat că un alt condamnat bolnav incurabil, înch