Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dascăl cu 10 la titularizare: \"Îmi permit luxul de a fi profesor\"

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 20 iulie 2011 ·

Ionela Panainte, din Iaşi, este un profesor eminent: a luat nota maximă la licenţă, la dizertaţie şi la titularizare. Va preda biologia, într-o comună, unor copii pe care îi consideră fantastici. Sursa: IRINA MARINESCU

Din cei 26 de candidaţi notaţi cu zece la examenul de titularizare, patru sunt din Iaşi, iar Ionela Panainte este unul dintre ei. În ciuda tuturor problemelor ce marchează învăţământul, Ionela Panainte nu se gândeşte să părăsească sistemul, pentru simplul motiv că îi place mult să lucreze cu cei mici.

Nota maximă obţinută la examenul de titularizare nu i-a adus un post de profesor de biologie la cea mai bună şcoală din oraş, ci unul la ţară. Profesoara a avut de ales între comunele Tibana si Andrieşeni.

"Nu mă deranjează să predau la ţară"

"Am ales să merg la Tibana pentru că e mai aproape de oraş. Nu mă deranjează să predau la ţară, sunt acolo copii fantastici şi un profesor nu ar trebui să facă diferenţe între elevi", spune Ionela Panaite. Ceea ce o deranjează însă sunt oamenii din învăţământ care "nu merită acele poziţii" şi faptul că, în acest domeniu, nu se pune preţ pe profesionalism şi pe performanţe.

"Învăţământul a devenit locul unde ajung cei care nu reuşesc în altă parte, şi aşa se distruge un sistem întreg, prin promovarea nonvalorilor" , spune Ionela Panainte.

A renunţat la un job bine plătit pentru a preda copiilor

Înainte de a da examenul de titularizare, a cochetat cu job-ul de biolog într-un laborator de analize medicale din Iaşi, însă tot de meseria de profesor se simţea mai atrasă.

Biolog şi profesor

"Ca biolog, eram mai bine plătită, şi îmi plăcea foarte mult ceea ce făceam. Însă îmi place mult mai mult să lucrez cu copiii. Chiar am încercat să merg în paralel cu cele două, dar nu am rezistat mai mult de trei săptămâni, eram solicita

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod galben de furtuni în mai multe zone din țară. Cantităţile de apă vor depăşi 40 de litri pe metru pătrat

Ziare.com acum o ora
ANM a emis, miercuri, 8 mai, o avertizare cod galben de furtuni, valabilă, până la ora 23.00, în mai multe zone din ţară. Cantităţile de apă vor depăşi 40 de litri pe metru pătrat. În Bucureşti, valorile termice vor fi în scădere faţă de intervalul

Parlamentul, şedinţă solemnă pentru a marca Ziua Solidarităţii şi Prieteniei cu Statul Israel

Mediafax acum 44 minute
Membrii Birourilor Permanente Reunite ale Senatului şi Camerei Deputaţilor au decis, miercuri, convocarea unei şedinţe solemne a Camerei Deputaţilor şi Senatului, pe 14 mai, consacrată marcării Zilei Solidarităţii şi Prieteniei dintre România şi Sta

Transalpina rămâne închisă. Bucăți de stâncă s-au prăbușit pe carosabil VIDEO

Ziare.com acum 26 minute
Transalpina rămâne închisă şi în perioada următoare după ce, miercuri, 8 mai, bucăţi de stâncă s-au prăbuşit pe carosabil, reprezentanţii Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri (DRDP) Craiova apreciind că există riscul punerii în pericol a partici

AstraZeneca retrage vaccinul anti-COVID-19! Vezi motivul

Ziua Constanta acum o ora
Compania farmaceutică AstraZeneca a anmunțat marți, 07 mai, că va retrage vaccinul anti-COVID-19, la nivel mondial, motivând că există un „surplus de vaccinuri actualizate disponibile”, notează Reuters. "Au fost dezvoltate mai multe variante ale vac

Marius Tucă Show începe miercuri, 8 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: H. D. Hartmann

Gandul acum 24 minute
Invitatul zilei este H. D. Hartmann, profiler, analist și jurnalist. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Cetățenii din Estonia vor putea să voteze la alegeri de pe telefoanele mobile

Ziare.com acum 2 ore
Estonii vor putea pe viitor să-şi exprime voturile în alegeri de pe telefoanele mobile, după ce Parlamentul de la Tallinn a aprobat marţi, 7 mai, un proiect de lege în acest sens înaintat de guvernul acestui stat baltic, membru al Uniunii Europene ş

Arest de 30 zile pentru o femeie care ar fi dat foc la casa vecinului în noaptea primei zilei de Paşte

Ziare.com acum o ora
O femeie, în vârstă de 56 de ani, din Braşov, a fost arestată fiind bănuită că, în noaptea primei zilei de Paşte, ar fi incendiat locuinţa unui vecin, după o petrecere care a avut loc în curtea comună a imobilului pe care îl împărţeau, a informat Pa

Actorul Ian Gelder, cunoscut din „Game of Thrones'”, a murit la 74 de ani

HotNews acum 2 ore
Actorul britanic Ian Gelder, care a interpretat rolul lui Kevan Lannister în serialul dramatic fantastic „Game Of Thrones”, a murit la vârsta de 74 de ani, la cinci luni după ce a fost diagnosticat cu cancer de căi biliare, conform DPA/PA Media. Act

Plafonarea prețurilor introdusă de PSD și susținerea producției locale reduc INFLAȚIA

Gandul acum o ora
Datele publicate de Institutul Național de Statistică, în martie, arată că preţurile producţiei industriale pe total (piaţa internă şi piaţa externă) au scăzut cu 1,8% faţă de luna februarie 2024 și cu 7,9% față de cele înregistrate în aceeași perio

Poliţia de Frontieră: Lucrări de asfaltare pe partea bulgărească a podului Giurgiu – Ruse / Traficul se va desfăşura alternativ, pe o singură bandă

News.ro acum o ora
Reprezentanţii Inspectoratului Poliţiei de Frontieră Giurgiu au anunţat, miercuri, că vor fi realizate lucrări de asfaltare pe partea bulgărească a ”Podului Prieteniei” din PTF Giurgiu – Ruse, iar traficul se va desfăşura alternativ, pe o singură ba

Vremea

București
acum

19°
mie.

14°/19°
joi

12°/19°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/22°
Iasi
acum

14°
mie.

10°/17°
joi

11°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

11°/21°
Constanta
acum

15°
mie.

13°/16°
joi

13°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/16°
Cluj-Napoca
acum

16°
mie.

12°/16°
joi

7°/12°
vin.

6°/17°
sâm.

8°/19°
Timisoara
acum

20°
mie.

13°/21°
joi

11°/18°
vin.

12°/18°
sâm.

10°/21°