Primarul Sucevei, Ion Lungu, a declarat, miercuri, că autorităţile locale nu reuşesc să vândă niciun apartament construit prin ANL din cauză că preţul acestora este mai mare decât cel de pe piaţa liberă, el susţinând că ANL ar trebui să stabilească preţuri diferenţiate, în funcţie de zonă, informează Mediafax.
Lungu a spus, într-o conferinţă de presă, că ANL le-a solicitat autorităţilor locale să vândă cu celeritate locuinţele construite prin agenţie pentru finanţarea construcţiei de noi locuinţe prin acest program, dar a explicat că preţul apartamentelor ANL este mai mare decât cel al pieţei şi nimeni nu vrea să le cumpere.
"Ne luptăm cu morile de vânt. Preţul locuinţelor ANL e mai mare decât cel de piaţă", a afirmat Lungu.
El a spus că a solicitat ANL să stabilească preţuri diferenţiate, în funcţie de zonă, în condiţiile în care în prezent preţul stabilit este de 408 euro metrul pătrat, indiferent dacă locuinţa este în Bucureşti sau într-o comună.
"Cei care ar îndeplini condiţiile nu cumpără apartamentele ANL, ci de pe piaţa liberă", a mai spus Ion Lungu, care consideră că trebuie reconsiderat preţul cerut în funcţie de zona unde este amplasată locuinţa.
Primarul a precizat că în Suceava 200 de apartamente construite prin ANL îndeplinesc condiţiile pentru a fi vândute.
Fii la curent cu ştirile economice ale momentului. Abonează-te la pagina de Facebook Gândul Financiar.
Primarul Sucevei, Ion Lungu, a declarat, miercuri, că autorităţile locale nu reuşesc să vândă niciun apartament construit prin ANL din cauză că preţul acestora este mai mare decât cel de pe piaţa liberă, el susţinând că ANL ar trebui să stabilească preţuri diferenţiate, în funcţie de zonă, informează Mediafax.
Lungu a spus, într-o conferinţă de presă, că ANL le-a solicitat autorităţilor locale să vândă cu celeritate locuinţele construite pr