Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Tragedie - Explozie ucigasa la Rafo

Publicat in Jurnalul, joi 2 noiembrie 2006 · ·

Trei oameni au murit ieri in urma unei explozii puternice la Rafinaria Onesti. Deflagratia s-a produs in jurul orei 11:50, potrivit comandantului Inspectoratului de Politie al Judetului Bacau, din cauza unor acumulari de gaze la una din sectiile rafinariei. Zona a fost securizata, iar politia si procurorii s-au deplasat imediat la locul accidentului de munca.

MORT DE ZIUA LUI. Cele trei victime sunt Alexandru Agache, operator chimist, Doru Mihai si Ion Pal, pompagii. Agache, tata al unui copil major, a murit chiar in ziua in care a implinit 44 de ani. Doru Mihai avea 42 de ani, si avea cinci copii, dintre care patru minori, iar Ion Pal avea 41 de ani, era casatorit si nu avea copii. Pentru scoaterea cadavrelor de sub capacul care a cazut peste victime, specialistii au avut nevoie de o perna speciala de aer, potrivit adjunctului sefului Inspectoratului Teritorial de Munca Bacau, Ioan Andrei. Socat mai intai de "inexplicabila" explozie (rafinaria abia a iesit din revizie), directorul general al Rafo, Marin Anton, s-a dumirit asupra celor petrecute o data ce a ajuns la fata locului: muncitorii nu ar fi respectat procedurile de redeschidere a rafinariei. Potrivit sursei citate, explozia s-a produs la un preincalzitor, in urma acumularii de gaze utilizate in procesul de preincalzire.

PERICOL. Accidentul s-a produs la acelasi cuptor care a mai explodat si in urma cu trei ani. Deflagratia nu a fost urmata de incendiu si, potrivit specialistilor de la fata locului, nu exista pericolul unei noi explozii. Cei care au initiat procesul au facut-o pe cont propriu si nu si-au luat masurile necesare, a spus directorul Marin Anton. Cei trei muncitori nu aveau permis de lucru pentru executarea unor lucrari de interventie cu grad ridicat de risc. Pagubele au fost evaluate la aproximativ 500.000 de dolari.

Rafo este ingropata in datorii catre stat, pe tema solutionari

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - FCSB a primit trofeul de campioană a României, pe Arena Naţională, în faţa a zeci de mii de spectatori. Sărbătoarea a continuat la Ateneul Român - VIDEO

News.ro acum 53 minute
Componenţii echipei FCSB au primit medaliile şi trofeul de campioni ai României, sâmbătă seară, pe Arena Naţională, în faţa a aproape 55.000 de spectatori. UPDATE Campionii au fost întâmpinaţi în faţa Ateneului Român cu un spectacol pirotehnic şi cu

FOTO Gestul lui Gigi Becali, imediat după FCSB - CFR Cluj » Ce a făcut la tribuna oficială

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Gigi Becali a fost pe Arena Națională pentru FCSB – CFR Cluj și nu a fost prea afectat de înfrângerea elevilor săi, 0-1. Imediat după fluierul de final, Gigi Becali a făcut un gest caritabil. Prezent în tribuna oficială, patronul FCSB a remarcat o p

Emmanuel Macron spune că "speră" că Franţa nu va trebui să meargă la război - VIDEO

News.ro acum 6 ore
Preşedintele francez Emmanuel Macron a declarat sâmbătă că "speră" că Franţa nu va trebui să meargă la război, referindu-se la invazia rusă din Ucraina, într-un videoclip publicat aparent pentru a susţine dificila campanie pentru alegerile europene

Tenis Sorana Cîrstea s-a calificat în optimile de finală ale turneului WTA 1.000 de la Roma

Ziua Constanta acum 4 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea s-a calificat, sâmbătă, în optimile de finală ale turneului WTA 1.000 de la Roma, dotat cu premii totale de 4.791.105 euro, după ce a învins-o pe cehoaica Marketa Vondrousova, a şasea favorită, cu 7-6 (7/1),

UPDATE - Mihai Leu, internat de urgenţă din cauza unor complicaţii după o operaţie. El a fost transferat de la Hunedoara la Bucureşti. Mesajul sportivului

News.ro acum 5 ore
Campionul la box şi raliu Mihai Leu a fost internat de urgenţă, vineri seară, la spitalul din Hunedoara, de unde a fost transferat apoi la Bucureşti. Într-un mesaj postat pe Facebook, Mihai Leu a notat că este pe mâini bune şi că se gândeşte deja la

„Îi doresc tot binele din lume!”. Donald Trump spulberă speculațiile în ceea ce privește desemnarea lui Nikki Haley pentru funcţia de vicepreşedinte

HotNews acum 4 ore
Fostul preşedinte american Donald Trump, care candidează în alegerile din noiembrie pentru un nou mandat la Casa Albă, a dat sâmbătă asigurări că fosta sa rivală republicană Nikki Haley nu se numără printre persoanele pe care el le ia în considerare

Starea lui Florin Piersic, ameliorată. Actorul s-a ridicat în picioare la marginea patului

Mediafax acum 11 ore
Starea generală a lui Florin Piersic s-a ameliorat, anunţă managerul interimar al Spitalului Foişor, Şerban Dragosloveanu. Actorul este cooperant, s-a ridicat în picioare la marginea patului după mai multe săptămâni.

Furtuna solară extremă şi aurore boreale spectaculoase continuă şi în restul weekendului

G4Media acum 4 ore
Cerul va fi din nou cuprins sâmbătă şi duminică de aurore impresionante ca urmare a unei furtuni solare extreme care a început să lovească Pământul la începutul weekendului, provocând temeri de perturbare a reţelelor de energie electrică şi de comun

Handbal feminin: Gloria Bistriţa – Storhamar Handball Elite, în finala European League, la Graz

News.ro acum 5 ore
Echipa de handbal feminin Gloria Bistriţa va întâlni formaţia Storhamar Handball Elite în finala European League, la Turneul F4 de la Graz. În semifinale, Gloria a eliminat Dunărea Brăila, iar Storhamar Handball Elite a trecut de Neptunes Nantes. În

O autocisternă încărcată cu oţet s-a răsturnat pe autostrada A1, lângă Deva, pe sensul de mers spre Sibiu/ În accident a mai fost implicată o maşină cu platformă care transporta un microbuz

News.ro acum 8 ore
O autocisternă care transporta oţet şi o maşină cu platformă care transporta un microbuz, au fost implicate într-un accident rutier pe autostrada A1, în apropiere de Deva, în judeţul Hunedoara. Şoferul autocisternei a fost dus de urgenţă la spital.

Vremea

București
acum

15°
dum.

10°/15°
lun.

9°/17°
mar.

11°/17°
mie.

10°/17°
Iasi
acum

13°
dum.

9°/17°
lun.

6°/15°
mar.

8°/16°
mie.

6°/17°
Constanta
acum

16°
dum.

13°/16°
lun.

9°/15°
mar.

9°/15°
mie.

11°/14°
Cluj-Napoca
acum

12°
dum.

7°/14°
lun.

5°/16°
mar.

6°/18°
mie.

8°/18°
Timisoara
acum

13°
dum.

11°/19°
lun.

7°/20°
mar.

9°/20°
mie.

12°/21°