Cu frenezie, parlamentul vrea să preia frâiele. Deşi Constituţia prevede că guvernul este controlat de legislativ, până în vara asta semnele au lipsit cu desăvârşire. Până deunăzi, comisiile erau alcătuite ca să se ascundă un rahat sub preş. Menirea lui era să tergiverseze, să intervieveze mai multe luni nişte fraieri şi nefericiţi, să dezbată, să se certe, să organizeze spectaculare audieri, să se hlizească prin televiziuni, să îşi facă reclamă. La final nu rezultă nimic. Cea mai bună metodă de a îngropa o chestiune a fost până acum înfiinţarea unei comisii parlamentare. Acum s-a încins tărâţa şi alegerile prezidenţiale bat la uşă, dacă nu au şi intrat cumva deja în casele noastre. Politicienii noştri s-au pus pe treabă. Au executat-o pe Monica Iacob Ridzi. Urmează la rând Elena Udrea. Aşteaptă cam de multişor Adrian Năstase etc. Şi e băgat şi Tăriceanu în treabă. De ce? Ca să fie de la fiecare câte cineva, să nu iasă nimeni mai oropsit. Nu cumva să nu aibă partidul X „faliţii lui“. Asta vrea să zică: toată lumea e coruptă; care a trecut pe la guvernare a făcut porcării, a băgat mâna până-n umăr în banii publici. Dacă a venit sărac, a plecat bogat, dacă a venit bogat, a plecat şi mai bogat. Dacă am luat la refec unul de la PD-L, trebuie neapărat să fie unul de la PSD şi altul de la PNL. Pe această logică, în câteva luni, clădirea din fosta stradă Uranus se goleşte de clienţi. Parlamentul a devenit, de fapt, clubul oamenilor putred de bogaţi din România. Unii au propriile lor averi bine asezonate, alţii îi reprezintă contra cost pe cei bogaţi. Adică sunt pe statele de plată ale unor moguli, patricieni, naşi, oligarhi etc. Aşa că dacă acum vedem că se joacă „ba pe a mă-tii!“ înseamnă că între grupurile de interese conflictele s-au ascuţit ca lupta de clasă pe vremea lui Stalin. Ei sunt un cocteil politico-financiar care duce aiurea, dar trece şi pe la Cotroceni, unde