Secretarul american al Apararii, Robert Gates, si-a dat acordul pentru a ramane in functie si dupa instalarea presedintelui ales Barack Obama, iar anuntul oficial ar putea fi facut saptamana viitoare, a anuntat presa americana.
Site-ul Politico.com si canalele de televiziune ABC si CNN - consultate de Mediafax - au afirmat ca Gates va ramane la Pentagon in primul an de mandat al lui Obama, care va fi investit in functie la 20 ianuarie, urmand sa asigure punerea in practica a promisiunii democrate privind retragerea trupelor americane din Irak.
O sursa citata de canalul de televiziune ABC a afirmat ca anuntul oficial va fi facut dupa vacanta de Ziua Recunostintei, care incepe joi si se va incheia duminica.
Colaboratorii lui Obama nu au fost in masura sa confirme imediat informatia.
Potrivit Politico.com, Gates va fi una dintre personalitatile a caror numire va fi anuntata saptamana viitoare, printre acestea aflandu-se si James Jones, fost comandant NATO, care va deveni consilier pentru securitate nationala.
Politico.com a adaugat, citand surse pe care nu le-a identificat, ca Susan Rice, consilier pentru afaceri externe al lui Barack Obama, va fi numita in functia de ambasador la ONU, iar amiralul in retragere Dennis Blair va prelua conducerea serviciilor de informatii americane.
Sursa citata a adaugat ca James Steinberg, fost consilier-adjunct pentru securitate nationala, va deveni adjunct al lui Hillary Clinton la Departamentul de Stat.
Mentinerea in functie a lui Gates - apreciat atat de democrati, cat si de republicani - va concretiza promisiunea lui Obama de a numi cel putin un republican in echipa sa. Secretarul american al Apararii, Robert Gates, si-a dat acordul pentru a ramane in functie si dupa instalarea presedintelui ales Barack Obama, iar anuntul oficial ar putea fi facut saptaman