Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Deschiderea stagiunii de la Teatro alla Scala din Milano, in direct la Opera Nationala Bucuresti

Publicat in HotNews, marți 6 decembrie 2011 ·

Spectacolul de deschidere a stagiunii 2011-2012 de la Teatro alla Scala din Milano se va difuza în direct (prin satelit, în condiţii High Definition) la Opera Naţională Bucureşti. Evenimentul va avea loc miercuri 7 decembrie (ora 19.00), cu opera „Don Giovanni” de Wolfgang Amadeus Mozart.

Reprezentaţia cu opera „Don Giovanni” (Wolfgang Amadeus Mozart), se bucură de participarea baritonului Peter Mattei în rolul principal, alături de soprana Anna Netrebko, care interpretează rolul Donnei Anna, şi bas-baritonul Bryn Terfel, în rolul Leporello. Conducerea muzicală îi aparţine dirijorului Daniel Barenboim. Regia este semnată de Robert Carsen, iar coregrafia de către Philippe Giraudeau.

Opera Naţională Bucureşti a iniţiat la finalul lunii septembrie un program de transmisiuni în direct (prin satelit, în condiţii High Definition) ale unor montări de succes aparţinând celor mai importante teatre lirice din lume. Prima transmisiune (28 septembrie) a însemnat difuzarea spectacolului „Faust” de la Royal Opera House (Covent Garden) cu Angela Gheorghiu, cea de-a doua a prilejuit întâlnirea publicului cu acelaşi titlu liric, dar în montarea Operei Naţionale din Paris (10 octombrie), iar cea de-a treia transmisiune a permis spectatorilor români să devină martor al unui eveniment extraordinar în lumea artistică internaţională: gala de redeschidere a Teatrului Mare din Moscova – Bolşoi (28 octombrie), spectacol la care a participat şi soprana Angela Gheorghiu.

Publicul meloman are în acest fel posibilitatea de a admira pe câţiva dintre cei mai valoroşi artişti ai lumii. Seria transmisiunilor în direct care vor fi organizate la Opera Naţională Bucureşti pe parcursul stagiunii 2011-2012 va continua cu spectacole realizate pe scenele câtorva dintre cele mai importante teatre lirice din lume.

Preţul biletului pentru aceste transmisiuni este d

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Preşedintele Iohannis se întâlneşte cu Joe Biden la Casa Albă

Mediafax acum 45 minute
Preşedintele României, Klaus Iohannis, se va afla, în perioada 7-8 mai, într-o vizită de lucru la Washington, DC. El va fi primit marţi, la Casa Albă, de către preşedintele SUA, Joe Biden.

Macron și Jinping propun un ”armistiţiu olimpic” în toate teatrele de război pe durata desfăşurării JO de vară de la Paris VIDEO

Ziare.com acum 19 minute
Emmanuel Macron şi Xi Jinping, preşedinţii Franţei şi Chinei, au pledat luni, 6 mai, pentru un "armistiţiu olimpic" în toate conflictele din lume pe durata desfăşurării Jocurilor Olimpice de vară de la Paris. Acest armistiţiu ar putea fi, de asemene

Marius Tucă Show începe marți, 7 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: prof. univ. dr. Valentin Stan

Gandul acum 16 minute
Marius Tucă Show începe marți, 7 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitatul zilei este prof. univ. dr. Valentin Stan, istoric și analist. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Ma

Hamasul anunţă că a aprobat o propunere a unui armistiţiu prezentată de Egipt şi Qatar

News.ro acum 2 ore
Mişcarea islamistă palestiniană Hamas anunţă luni că a acceptat o propunere de armistiţiu în Războiul din Fâşia Gaza prezentată de către mediatori din Egipt şi Qatar, după şapte luni de război, relatează AFP. Premierul israelian Benjamin Netanyanu a

Facebook a decis: "Hristos a înviat" încalcă standardele comunității!

Ziua News acum 9 ore
Sâmbătă, 4 mai, două articole referitoare la Învierea Domnului, publicate pe pagina Rost, au fost cenzurate de Facebook, sub pretextul încălcării „standardelor comunității". Este vorba despre articolulul „Lumina Sfântă a fost primită la Mormântul Do

STUPOARE la Varșovia! Un judecător polonez a cerut azil politic în Belarus

Gandul acum o ora
Un judecător din Polonia a cerut azil politic în Belarus, țară care este foarte apropiată de Rusia. Decizia provoacă un adevărat șoc la nivelul conducerii statului. Judecătorul Tomasz Szmydt a declarat, în cadrul unei conferințe de presă desfășurată

O grenadă defensivă de mână a fost descoperită într-o pădure din Botoșani. "Putea exploda la orice acţiune mecanică"

Ziare.com acum 2 ore
Surpriză neplăcută, luni, 6 mai, pentru o familie botoșeneană. În timp ce se aflau la plimbare, printr-o pădure din localitatea Lozna, au găsit pe jos, o grenadă defensivă de mână, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă

Moscova amenință Londra cu represalii, dacă Ucraina va ataca teritoriul rus cu arme britanice

Wall-Street.ro acum 3 ore
Rusia a avertizat Marea Britanie căm dacă Ucraina va folosi arme britanice pentru a ataca teritoriul rus, cum a sugerat ministrul britanic de externe David Cameron, Moscova ar putea riposta prin atacuri asupra instalaţiilor şi echipamentelor militar

ANM - Vremea se va răci în majoritatea regiunilor din România, în zilele care urmează, însă temperaturile vor urca la 28 de grade, după 15 mai

News.ro acum 6 ore
Meteorologii anunţă că vremea se va răci în majoritatea regiunilor ţării în următoarele zile. Cu toate acestea, de la mijlocul săptămânii viitoare, maximele termice vor atinge 28 de grade Celsius, conform prognozei pentru în intervalul 6 - 19 mai. P

Superliga: UTA a învins FCU Craiova, scor 3-1, în play-out

News.ro acum 2 ore
Echipa UTA Arad a învins luni, pe teren propriu, scor 3-1, formaţia FCU Craiova, în etapa a opta a play-out-ul Superligii. UTA Arad s-a impus cu 3-1 după ce a condus cu 3-0. Luckassen a deschis scorul în minutul 6, Rareş Pop a făcut 2-0 în minutul 3

Vremea

București
acum

21°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/18°
joi

11°/16°
Iasi
acum

19°
lun.

9°/24°
mar.

13°/26°
mie.

9°/17°
joi

10°/17°
Constanta
acum

12°
lun.

10°/16°
mar.

12°/20°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

17°
lun.

11°/22°
mar.

13°/20°
mie.

12°/16°
joi

9°/12°
Timisoara
acum

21°
lun.

12°/24°
mar.

14°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/18°