Căpitanul naţionalei împlineşte mâine 30 de ani, ultimii 11 fiind petrecuţi în străinătate. Povestea lui Chivu a început acum 30 de ani în oraşul Reşiţa.

„O aveam pe Diana şi ne mai doream un băiat. Soţul meu, Mircea, a fost în culmea fericirii când s-a născut Cristi", a mărturisit mama fundaşului lui Inter Milano, Mariana Chivu.

Băieţelului Cristi îi stătea încă de mic gândul numai la fotbal. „Prima echipă la care am jucat a fost cea a surorii mele, Diana. Era a ei pentru că e mai mare cu un an decât mine, presupun, pentru că pe terenul de fotbal improvizat dintr-o plapumă eu eram şeful, nu ea. Aveam vreo 4 ani când o obligam să întindă plapuma pe jos, în camera noastră din apartamentul în care stăteam la Reşiţa, şi o puneam să-mi tragă la poartă. Aveam de gând să mă fac portar.

Iar chestia aia care-şi spunea «sor'mea» şi care apărea în apartamentul meu în vacanţe - pentru că stătea mai mult pe la ţară - era numai bună să-mi tragă şuturi la poartă şi să împartă cu mine vina când distrugeam casa. Tata era antrenor la CSM Reşiţa şi auzeam discuţii în casă pe tema asta, cred, pentru că la trei ani, din câte îmi povestea mama, eu i-am anunţat serios că vreau să mă fac fotbalist", a povestit peste ani actualul căpitan al primei reprezentative.

Tatăl său a fost sever cu el

Chivu a început să practice fotbalul în mod organizat, dar după numai şase luni a făcut scarlatină şi a trebuit să mai stea pe bară jumătate de an. „Am fost un copil cu cheia de gât de când am intrat în clasa I, liber să fac toate drăciile care-mi treceau prin cap în timp ce ai mei erau la muncă. Şi-mi treceau, nu glumă. Să dau cu pietre pe geamul de la baie al profei de desen care stătea în spatele blocului nostru şi să-i sparg oglinda...să dau prelata la o parte de pe maşina unui nene care mă supărase şi să-i las nişte zgârieturi serioase ca să le ţină min