Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Jandarmul care a fost ucis la Sibiu va fi înmormântat sâmbătă cu onoruri militare

Publicat in Romania Libera, joi 31 mai 2012 ·

Jandarmul care a fost ucis cu cinci lovituri de cuţit la Sibiu va fi înmormântat, sâmbătă, cu onoruri militare, a declarat, joi, purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Sibiu, Alexandru Costea, citat de corespondentul MEDIAFAX.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Sibiu, Alexandru Costea, a spus că jandarmul ucis va fi înmormântat sâmbătă, slujba urmând să fie oficiată de preoţi militari.

"Colegul nostru va fi înmormântat cu onoruri militare. La ora 12.00 se va pleca de la capela unde este depus trupul, de pe strada Mihai Viteazu. Deplasarea se va face pe jos, iar carul mortuar va fi condus de forţele Jandarmeriei, în uniforme. Slujba va fi oficiată, de asemenea, de preoţi militari şi va fi scos drapelul de luptă", a spus Costea.

În judeţul Sibiu, drapelul de luptă a fost scos ultima dată anul trecut, în luna octombrie, când un poliţist, Lucian Gancea, a murit în urma unui accident rutier petrecut în timp ce el era în misiune.

Jandarmul Marius Andrei Paliuc, în vârstă de 35 de ani, care asigura paza Consulatului German din Sibiu a fost găsit mort, miercuri dimineaţă, iar anchetatorii au stabilit că el a fost ucis, fiind înjunghiat.

Miercuri dimineaţă, jurul orei 06.45, Jandarmeria Sibiu a fost anunţată de către reprezentanţii ISU că un subofiţer de Jandarmerie este decedat lângă ghereta unde îşi desfăşura misiunea de pază şi protecţie instituţională de la Consulatul German din Sibiu.

Directorul Serviciului Judeţean de Ambulanţă Sibiu, Ovidiu Luca, declara că bărbatul a fost găsit pe burtă, înconjurat de trei bălţi de sânge, iar în momentul în care a fost întors, în prezenţa poliţiştilor, s-a constatat că avea plăgi înjunghiate, fără ca la faţa locului să fie găsită vreo armă albă.

Inspectorul general al Jandarmeriei Române, general maior dr. Gavrilă Pop, declara, miercuri s

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Piersic, dus la o clinică privată pentru investigații suplimentare

HotNews acum o ora
Florin Piersic, diagnosticat cu septicemie, este transferat joi de la Institutul „Matei Balş” la o clinică privată pentru investigații suplimentare, apoi va fi dus la Spitalul Foișor, au declarat pentru HotNews.ro surse medicale. Conform medicilor d

Nou termen în dosarul 2 Mai. Adrian Cuculis - „Ne așteptăm la orice” (VIDEO)

Ziua Constanta acum 35 minute
La noul termen de judecată, avocatul Adrian Cuculis, din Baroul București, unul dintre apărătorii rudelor îndoliate, a declarat: „Încercăm să rămânem în pronunțare astăzi, dar s-ar putea să trebuiască să rămâneți o perioadă mai lungă de timp, deoare

Iohannis, mesaj de Ziua Europei: Alegerile europarlamentare, un test cu mize foarte importante

Mediafax acum o ora
„La aproape trei sferturi de secol de la Declaraţia Schuman, celebrăm Ziua Europei într-un context care nu a mai fost atât de complicat de la finalul celui de-al Doilea Război Mondial. Agresiunea militară declanşată de Rusia împotriva Ucrainei ne pu

Iohannis a primit premiul Distinguished International Leadership, acordat de Consiliul Atlantic: SUA nu au un aliat mai bun decât România VIDEO

Ziare.com acum 3 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a primit premiul Distinguished International Leadership pentru anul 2024, acordat de Consiliul Atlantic din SUA ”ca o recunoaştere a carierei sale şi a rolului său de lider transatlantic şi european”. Iohannis, primul şef

Un atac aerian ucrainean asupra Belgorodului a provocat rănirea a 8 persoane, potrivit guvernatorului

News.ro acum 4 ore
Un atac aerian ucrainean asupra regiunii ruse Belgorod a rănit opt persoane şi a avariat zeci de clădiri rezidenţiale şi maşini, a declarat joi guvernatorul regiunii de la graniţa cu Ucraina, scrie Reuters. Printre răniţi se numără o fetiţă de 11 an

Ce sfânt este sărbătorit astăzi, 9 mai 2024, în Calendarul ortodox?

Ziua Constanta acum 2 ore
Sfantul Proroc Isaia s-a nascut la Ierusalim. A fost fiul lui Amos, fratele lui Amazia - regele Iudeii. Isaia a fost cel care L-a vazut pe Domnul Savaot asezat pe tronul slavei ceresti, inconjurat de serafimii cei cu sase aripi, care cantau: "Sfant,

Joe Biden ameninţă Israelul cu oprirea livrărilor de arme dacă israelienii invadează major Rafah

Mediafax acum 2 ore
Preşedintele american Joe Biden a avertizat pentru prima dată în public că ar putea opri livrările de arme către Israel dacă forţele israeliene invadează Rafah. Aproximativ un milion de oameni se află în oraşul din sudul Fâşiei Gaza.

Ani de închisoare și lovituri de bici pentru un cunoscut regizor. Sentința, chiar înaintea de premiera filmului său la Cannes

Ziare.com acum o ora
Cunoscutul regizor iranian Mohammad Rasoulof, laureat cu Ursul de Aur la Berlinala din 2020, ar fi fost condamnat la mai mulţi ani de închisoare și lovituri de bici, cu doar câteva zile înainte ca noul său film să aibă premiera la Festivalul de film

Finala Ligii Campionilor 2023/2024: Borussia Dortmund – Real Madrid. Madrilenii au revenit spectaculos în semifinala cu Bayern

News.ro acum 10 ore
Formaţia Real Madrid s-a calificat, miercuri seară, în finala Ligii Campionilor, trecând în semifinale de Bayern Munchen, scor 4-3 la general. În tur, scorul a fost 2-2, iar în retur, la Madrid, Real s-a impus cu 2-1 revenind de la 0-1. Au marcat Jo

Pensionarii militari, protest la Bucureşti/ Protestatarii reclamă ”incoerenţa legislativă şi discriminarea”

News.ro acum 4 ore
Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual (SNPPC) - organizaţie care cuprinde atât pensionari militari, cât şi poliţişti aflaţi în pragul vârstei de pensionare - anunţă că nemulţumirile justificate ale pensionarilor militari s-

Vremea

București
acum

13°
joi

13°/16°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/22°
dum.

14°/17°
Iasi
acum

15°
joi

12°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

11°/20°
dum.

11°/18°
Constanta
acum

14°
joi

13°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

12°
joi

8°/12°
vin.

7°/18°
sâm.

8°/19°
dum.

11°/18°
Timisoara
acum

16°
joi

11°/18°
vin.

12°/18°
sâm.

11°/21°
dum.

13°/20°