Criza financiară s-ar putea astfel accelera, ca şi tendinţa, deja în desfăşurare, a redistribuirii puterii. Aşa cum s-a observat deseori până acum, de fiecare dată când se răspândeşte ideea că America a intrat într-o perioadă de declin, aceasta reacţionează şi, în interiorul său, se pun în mişcare diverse procese care îi dau un nou avânt, care o întineresc. Profeţiile despre declinul american (precum cea a istoricului Paul Kennedy din anii ’80) erau, până astăzi, profeţii care se “autofalsificau”. Poate lucrurile vor merge aşa şi de data aceasta. Există însă o diferenţă, în comparaţie cu anii ’80. Atunci, America avea în faţă doar un rival în declin (URSS), iar reţetele lui Reagan au fost de ajuns ca să o revitalizeze. Astăzi, creşterea puterilor asiatice pare un fenomen ireversibil. Criza financiară s-ar putea astfel accelera, ca şi tendinţa, deja în desfăşurare, a redistribuirii puterii, a trecerii definitive de la un sistem internaţional unipolar (o singură superputere) către un sistem multipolar (patru sau cinci mari puteri). Nu cred că posibila emergenţă a unui sistem multipolar este în contradicţie cu faptul că America rămâne cea mai puternică forţă militară şi nici cu faptul că numai America are resursele necesare pentru a declanşa un nou ciclu economic expansiv. Ce va face Europa într-un astfel de sistem multipolar?

Cred că se poate spune că acum prinde contur un fel de “Europă a patriilor”, prefigurată, la vremea sa, de generalul de Gaulle. Sarkozy coordonează astăzi energic o Europă a guvernelor implicate în rezolvarea situaţiei de urgenţă presupusă de actuala criză. Într-o situaţie de “stare de excepţie”, deciziile revin puterii guvernelor. Care ar fi implicaţiile într-o lume multipolară? Ce ar face Europa într-o astfel de lume, dominată de competiţia dintre marile imperii?

Pentru a apăra independenţa şi libertatea, ar trebui să