Urcăm prin pădure, agale, pe lângă Schitul Rarău, către cabana cu acelaşi nume. Suişul e greu. Acum, la ceas de primăvară, nu ai parte nici de zmeurişul de la marginea drumului, iar de pe la jumătate, cărarea se înzăpezeşte. Numeri trunchiurile arborilor, ca să-ţi "fragmentezi" drumul, pe etape... de la copacul 50 la 100, de la 100 la 150... Dar, oricât de lung, drumul ajunge într-un sfârşit pe creste. Şi atunci, de sub Cabana Rarău, privirea face roată împrejur şi întâlneşte Pietrele Doamnei.
LEGENDA PIETRELOR DOAMNEI
"Pentru că suntem pe Rarău, aş vrea să auziţi o legendă, cea mai veche", începe a ne povesti Alexandru Ilisei, unul dintre localnicii din Câmpulung Moldovenesc care s-au încumetat să urce cu noi pe munte. "În a doua domnie a lui Petru Rareş, când a plecat el la o luptă, a luat-o pe doamna lui şi a ascuns-o la locul de-i spune acum Pietrele Doamnei, împreună cu toate odoarele.
Dacă era învins, duşmanii ar fi venit peste Cetatea Sucevei şi ar fi luat toate comorile, i-ar fi necinstit soţia. Din fericire a fost biruitor, s-a întors în zonă şi în cinstea victoriei a durat un schit, la kilometrul 7, la Izvorul Alb. În timp ce se dura acest schit, a fost anunţat că se apropie tătarii de Cetatea Sucevei. A plecat în mare grabă cu oastea şi cu doamna, cu gândul ca după luptă să-şi ia comorile. I-a alungat pe tătari; au venit vremuri mai grele, el a plecat şi din a doua domnie...
În zonă au fost nişte cataclisme, peştera s-a închis, iar drept urmare comorile despre care ştiau doar străjile lui au dispărut, au rămas acum pe Rarău. Şi sunt şi acum acolo, după cum spun oamenii. Schitul a rămas până la 1825, când, din cauza persecuţiei austriecilor, care doreau să catolicizeze zona, un grup de gospodari din Câmpulung au hotărât să-l mute peste vârful Rarăului. La 4 km mai jos, în Regat, s-a înălţat al doilea schit, care dăinu
