Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Tăriceanu îi dă replica lui Antonescu: "Era destul de absent şi în ceea ce priveşte actul de guvernare şi în ceea ce priveşte prezenţa în partid"

Publicat in Evenimentul Zilei, marți 19 noiembrie 2013 ·

Fostul premier Călin Popescu Tăriceanu i-a dat o replică azi, președintelui PNL Crin Antonescu ce a spus ieri seară că Tăriceanu a luat "câteva măsuri grosolane de stânga în scop electoral". Tăriceanu a afirmat că actualul lider al PNL era "destul de absent" atât din actul de guvernare, dar și din partid.

"Aceste remarci sunt total şi total nefondate. Ar fi interesant să vedem care sunt argumentele, poate domnul Antonescu ştie mai multe decât ştiu eu în privinţa aşa numitelor «măsuri grosolane de stânga», cu toate că în perioada respectivă dânsul era destul de absent şi în ceea ce priveşte actul de guvernare şi în ceea ce priveşte prezenţa în partid", a spus fostul lider al PNL.

Tăriceanu a trecut în revistă cele mai importante măsuri de dreapta pe care le-a luat pe vremea când conducea guvernul.

"PNL nu cred că are referinţe mai bune în faţa electoratului decât propria guvernare, calificată de o largă majoritate ca fiind o guvernare de succes în perioada 2004-2008. Pot să stau să mă gândesc care ar fi acele măsuri grosolane de stânga, pe lângă cota unică de impozitare, poate reducerea CAS sau poate fi considerată măsură de stânga privatizarea BCR sau a întreprinderii de automobile de la Craiova sau poate fi considerată măsură de stânga introducerea pensiilor private sau poate fi considerată ca altă măsură de stânga, de ce nu, legea privind retrocedarea proprietăţilor confiscate abuziv în perioada comunistă", a mai spus fostul lider al PNL.

Ieri seară, Antonescu a spus că guvernul Tăriceanu a ratat șansa " câtorva măsuri de dreapta".

"Eu cred că e mai bun decât amândoi (decât Năstase şi Tăriceanu, n.r.). Domnul Tăriceanu a luat câteva măsuri esenţial bune, cota unică de pildă, dar nu a luat-o singur, a luat-o împreună, dar a luat-o (...). A ratat şansa câtorva măsuri de dreapta care chiar se puteau lua atunci şi din punct de vedere politic

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rusia a avansat în Harkov și a cucerit alte patru localități din regiunea ucraineană

Ziare.com acum 52 minute
Armata ucraineană a recunoscut luni, 13 mai, „succese tactice” ale Rusiei în regiunea Harkov (nord-est), unde Moscova a afirmat că a cucerit alte patru localităţi din apropierea frontierei în cadrul ofensivei sale lansate vineri, care a dus la evacu

500.000 de elevi încep azi evaluarea naţională pentru clasele a II-a, a IV-a şi a VI-a

Mediafax acum o ora
Sesiunea de evaluări naţionale la finalul claselor a II-a, a IV-a şi a VI-a în anul şcolar 2023 - 2024 care este programată în perioada 13 - 29 mai se adresează unui număr de peste 500.000 de elevi (cumulat). Evaluarea competenţelor fundamentale la

Pfizer şi AstraZeneca anunţă noi investiţii în Franţa, de aproape 1 miliard de dolari

News.ro acum o ora
Companiile de top în domeniul sănătăţii Pfizer şi AstraZeneca au anunţat duminică noi investiţii în Franţa, în valoare totală de aproape 1 miliard de dolari, înainte de începerea summitului anual de afaceri ”Alege Franţa” din acest an, transmite Reu

UPDATE - Vladimir Putin îl schimbă pe Serghei Şoigu de la Apărare. Noul ministru este Andrei Belousov / Şoigu, numit secretar al Consiliului rus de Securitate în locul lui Patruşev / Serghei Lavrov rămâne ministru de externe / Precizările Kremlinului

News.ro acum 9 ore
Vladimir Putin l-a propus pe Andrei Belousov pentru postul de ministru al apărării, deţinut anterior de Serghei Şoigu, informează TASS, care citează un comunicat postat pe canalul de Telegram al Consiliului Federaţiei, camera superioară a parlamentu

Preşedinta Macedoniei de Nord a refuzat să pronunţe la depunerea jurământului noul nume al ţării sale

HotNews acum 2 ore
Skopje a ajuns la un acord "istoric" cu Grecia în 2018, acceptând să adauge termenul geografic "Nord" la numele ţării pentru a pune capăt unei îndelungate dispute cu ţara vecină. Gordana Siljanovska-Davkova, prima femeie preşedinte al Macedoniei de

Premierul Marcel Ciolacu spune că Ministrul Apărării are reţineri mari să dea un sistem de apărare Patriot Ucrainei

Adevarul acum 34 minute
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, are reţineri mari ca România să dea un sistem de apărare Patriot Ucrainei, menţionând că nu a discutat cu preşedintele Klaus Iohannis pe această temă şi că decizia va fi luată

UPDATE - Accident pe Podul Basarab din Capitală, o maşină este răsturnată pe şosea / La faţa locului au ajuns 5 ambulanţe SMURD / Ieşirea spre Cartierul Militari, blocată / 7 victime, la spital, starea lor nefiind gravă/ Precizările Poliţiei Capitalei

News.ro acum 11 ore
Un accident grav a avut loc, duminică seara, pe Podul Basarab din Capitală, potrivit informaţiilor care circulă pe reţelele de socializare ieşirea spre cartierul Militari fiind blocată. La faţa locului se află multe echipaje de poliţie, pompieri, am

Danielle Collins, adversara Irinei Begu în optimi la Roma

News.ro acum 9 ore
Jucătoarea americană Danielle Collins, locul 15 WTA şi cap de serie 13, s-a calificat, duminică seară, în optimile de finală ale turneului de la Roma, fază în care o va întâlni pe Irina Begu. Collins a învins-o în 16-imi pe sportiva franceză Carolin

Marcel Ciolacu, despre Mircea Geoană: Am crezut că se ocupă cu RĂZBOAIELE, nu cu lansări de cărți

Gandul acum 9 ore
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat duminică seara la Antena 3 că Mircea Geoană, aflat în poziția de secretar general adjunct al NATO, ar fi trebuit să se ocupe de războaiele aflate în derulare, nu de lansări de cărți. Avem două conflicte,

Gloria Bistriţa pierde finala EHF European League

Mediafax acum 10 ore
Echipa de handbal feminin Gloria Bistriţa a pierdut, duminică, finala EHF European League, 27-29 (15-14), în faţa echipei norvegiene Storhamar Handball Elite. Finala competiţiei europene s-a disputat în Austria, la Graz. Tot duminică şi tot la Graz,

Vremea

București
acum

10°
lun.

9°/17°
mar.

11°/17°
mie.

7°/17°
joi

12°/19°
Iasi
acum

lun.

6°/15°
mar.

7°/15°
mie.

5°/16°
joi

9°/19°
Constanta
acum

10°
lun.

10°/15°
mar.

9°/14°
mie.

9°/14°
joi

10°/16°
Cluj-Napoca
acum

lun.

7°/17°
mar.

6°/17°
mie.

5°/17°
joi

5°/17°
Timisoara
acum

lun.

7°/21°
mar.

9°/20°
mie.

11°/19°
joi

9°/21°