În cele cinci zile, în care Caravana Gaudeamus a poposit în Bănie, s-au donat 1.300 de volume pentru bibliotecile publice din mediul rural, în cadrul campaniei „Cărţile se întorc acasă“.
Din 29 februarie şi până astăzi, s-au organizt de 30 de evenimente culturale: conferinţe, simpozioane, dezbateri, lansări de carte. Ieri, a fost omagiat scriitorul Ion D. Sîrbu şi prezentat volumul „Zidul de sticlă. Ion D. Sîrbu în arhivele Securităţii“ de Clara Mareş, o selecţie a dosarului de securitate întocmit pe numele lui I. D. Sîrbu, precum şi fragmente inedite din ultimul text semnat de autorul „Jurnalului unui jurnalist fără jurnal“. La lansarea cărţii au fost prezenţi soţia scriitorului, Elisabeta Sîrbu, editorul operei lui I.D.Sîrbu, Toma Velici, şi Angelo Mitchievici, critic literar.
Caravana Gaudeamus Craiova 2012 a avut invitate speciale trei eleve olimpice din Dolj, medaliate la concursuri internaţionale: Cristiana Dimulescu (elevă în clasa a XI-a, la Colegiul Naţional „Fraţii Buzeşti“, medalie de argint la Olimpiada de Ştiinţe a Uniunii Europene), Raluca Călinoiu (elevă în clasa a IX-a la Colegiul Naţional „Fraţii Buzeşti“, locul I la Olimpiada Internaţională de limbă, comunicare şi literatură română) şi Ştefania Sterpu (elevă în clasa a IX-a la Colegiul Naţional „Carol I“, medalie de bronz la Olimpiada Internaţională de Astronomie). Elevele au primit premii din partea sponsorilor şi a editorilor prezenţi la Târg.
Următoarea oprire a Caravanei Gaudeamus va fi la Cluj-Napoca, în perioada 28 martie – 2 aprilie, în incinta unui pavilion expoziţional amplasat în Piaţa Unirii din Cluj.