Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Personalităţile istorice şi contribuţiile lor la istoria sexului. Citeşte aici cele mai celebre cinci exemple

Publicat in Adevarul, duminică 20 noiembrie 2011 ·

Istoria este scrisă de învingători şi de cei cuminţi, iar multe personalităţi istorice au o parte „murdară", rămasă necunoscută majorităţii persoanelor. Site-ul cracked.com a realizat un top al primelor cinci personalităţi istorice care au contribuit la istoria filmelor şi obiectelor cu tentă sexuală.

Inventatorul filmului a făcut şi primul film porno

Deşi inventatorul camerei de filmat este considerat Thomas Edison, aceasta a fost de fapt dezvoltată de unul din învăţăceii săi, William Dickson. El a luat camera nefuncţională a lui Edison şi a transformat-o, dotând-o cu un film de celuloid de 35 de milimetri care putea să creeze imagini care se mişcau („motion pictures"). Inventatorul scoţian nu s-a limitat doar la a fabrica o cameră de filmat, dar a şi testat-o pe scară largă. Astfel, el a fondat prima companie de producţie de filme, a realizat primele pelicule vorbite şi a realizat şi primul film porno.

Dickson a realizat un dispozitiv, numit „Mutoscope", care consta într-un aparat care arăta ca un microscop uriaş. Doritorii puneau ochii în obiectiv şi urmăreau o serie de imagini derulate care arătau femeile dezbrăcându-se. Primul film de acest fel din istorie s-a numit „What the Butler Saw". Chiar dacă „mutoscopul" era folosit şi în scopuri mai nobile, transmiţând practic cursele de cai, prinse de fotografi în diferite ipostaze, filmele porno şi cele violente au făcut aparatul atât de popular.

Inventatorul genului science-fiction a editat şi o revistă cu tentă sexuală

Hugo Gernsback a fost cel care a inventat termenul de science-fiction, în revista sa „Amazing Stories". El este onorat în lumea literaturii şi în fiecare an, unele dintre cele mai dorite distincţii ale genului sunt premiile „Hugo", numite după Gernsback.

Cu toate acestea, partea necunoscută a lui Gernsback este o revistă naţională în Statele

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Colegiul Medicilor, despre ancheta de la Spitalul Pantelimon din Capitală: În toate cele 17 cazuri de deces nu a existat niciun fel de suspiciune că a existat vreo abatere de la protocoale sau că cineva ar fi făcut un act deliberat

News.ro acum 28 minute
Reprezentanţii Colegiul Medicilor din Bucureşti au prezentat, miercuri, rezultatul anchetei de la Spitalul Pantelimon din Capitală şi au precizat că în toate cele 17 cazuri de deces nu a existat niciun fel de suspiciune că a existat vreo abatere de

UPDATE - Unul dintre inculpaţii în cazul uciderii omului de afaceri din Sibiu Adrian Kreiner, adus în ţară / Reacţia ministrului Justiţiei - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Unul dintre inculpaţii în cazul uciderii omului de afaceri din Sibiu Adrian Kreiner a fost adus în ţară, în noaptea de marşi spre miercuri, din Irlanda. Cristian Marian Minae este acuzat de omor calificat. ”În noaptea de 30 aprilie spre 1 mai a.c.,

Doi polițiști de frontieră au fost înjunghiați de traficanții de migranți la Timiș. Agenții au tras 13 focuri de armă

Ziare.com acum 2 ore
Doi poliţişti de frontieră au fost atacaţi cu cuţitul de traficanţii de migranţi, într-o parcare de TIR-uri pe autostrada A1 Timişoara-Arad, în apropiere de localitatea Orţişoara, judeţul Timiş. Pentru a-i prinde pe atacatori, poliţiştii de frontier

De ce se sărbătorește Ziua internațională a muncii pe data de 1 Mai. Ce evenimente tragice sunt marcate cu ocazia acestei zile

Ziare.com acum 2 ore
La 1 Mai este marcată, în fiecare an, Ziua internaţională a muncii, Ziua muncii sau Ziua internaţională a muncitorilor, care reprezintă un omagiu adus muncitorilor şi mişcărilor muncitoreşti din întreaga lume pentru lupta lor istorică în vederea obţ

Aglomerație la ieșirea din țară către Bulgaria și Ungaria. Care este timpul de așteptare

Ziare.com acum 18 minute
Coloane de maşini s-au format miercuri, 1 mai, la mai multe puncte de trecere a frontierei din România către Bulgaria şi Ungaria, autoturismele aşteptând câteva zeci de minute pentru ieşirea din ţară. Conform aplicaţiei online a poliţiei de frontier

Starea actorului Florin Piersic, internat la Institutul Inimii din Cluj-Napoca, este stabilă

News.ro acum 2 ore
Starea actorului Florin Piersic, internat la Institutul Inimii din Cluj-Napoca, după ce a fost supus unei intervenţii chirurgicale la genunchi, la Spitalul Militar, este stabilă. Intervenţia chirurgicală la genunchi, efectuată în cursul zilei de lun

Biroul Electoral al Municipiului Bucureşti a admis candidatura Dianei Şoşoacă la Primăria Capitalei

News.ro acum o ora
Biroul Electoral de Circumscripţie nr. 42 Municipiul Bucureşti a decis admiterea candidaturii preşedintei a partidul S.O.S. România Dianei Şoşoacă la Primăria Capitalei, după ce a depus, marţi, liste suplimentare de susţinători pentru candidatura ei.

Ce pensie va avea Klaus Iohannis. „Are 42 de ani de muncă și 10 de președinție”

Adevarul acum o ora
Preşedintele Klaus Iohannis a depus cererea de pensionare de la Colegiul Național „Samuel von Brukenthal” din Sibiu, lucru deja confirmat de Administraţia Prezidenţială.

Avion militar F-16, prăbușit într-un parc național. Pilotul a reuşit să se catapulteze

Ziare.com acum 2 ore
Un avion de luptă F-16 „Fighting Falcon” s-a prăbuşit marţi, 30 aprilie, într-un parc naţional din New Mexico, în sud-vestul Statelor Unite, au anunţat forţele aeriene americane. Pilotul a reuşit să se catapulteze înainte ca avionul să se prăbuşeasc

Nouă candidaţi s-au înscris pentru funcţia de primar al municipiului Timişoara şi şase pentru cea de preşedinte al Consiliului Judeţean Timiş

News.ro acum o ora
Nouă candidaţi s-au înscris pentru Primăria municiăiului Tuimiăoara, în timp ce pentru funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Timiş s-au înscris 6 candidaţi.

Vremea

București
acum

19°
mie.

11°/21°
joi

12°/15°
vin.

12°/21°
sâm.

13°/22°
Iasi
acum

21°
mie.

10°/22°
joi

12°/24°
vin.

12°/24°
sâm.

11°/21°
Constanta
acum

17°
mie.

13°/17°
joi

12°/15°
vin.

12°/17°
sâm.

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

19°
mie.

8°/20°
joi

9°/20°
vin.

11°/22°
sâm.

12°/21°
Timisoara
acum

22°
mie.

10°/22°
joi

13°/20°
vin.

12°/17°
sâm.

10°/21°