Emilia Bunea, director al ING Fond de Pensii, consideră o prioritate colaborarea cu autorităţile. Într-un moment în care recesiunea economică mondială afectează multe dintre businessuri, ING a mizat, în România, pe manageri femei. Vor mai apela românii la asigurări/pensii în aceste momente, când sunt afectaţi financiar?
Impactul imediat a fost asupra performanţei produselor unit linked (produse legate de investiţii) care au resimţit turbulenţele din pieţele financiare.
Preferinţa clienţilor s-a îndreptat pentru produse tradiţionale (care oferă de regulă randamente garantate, în timp ce randamentul estimat pe termen lung este mai mic decât cel al produselor unit linked).
Românii, dar nu numai ei, tind să rişte prea mult când piaţa e în creştere şi să se sperie excesiv când este în scădere, rezultatul fiind modelul cel mai păgubos, acela de a vinde jos şi cumpăra sus.
Cum va arăta piaţa în viitor?
În perioada următoare vom vedea probabil o scindare a pieţei, între clienţii potenţiali care nu mai pot cumpăra o asigurare deoarece, datorită înăspririi condiţiilor economice, nu mai au într-adevăr bani decât pentru „coşul zilnic”, şi cei care, deşi simt impactul economiei asupra puterii de cumpărare personale, interpretează acest lucru, corect, drept un semnal să îşi reducă consumul şi să îşi mărească economiile, şi care vor vedea în pensii şi asigurări instrumentele ideale pentru a realiza acest lucru.
Vor ajunge românii să aibă pensii ca occidentalii? Când?
Odată ce românii vor înţelege cu adevărat importanţa unei pensii facultative, care o completează pe cea de stat printr-un venit suplimentar la bătrâneţe, se poate spune că am făcut un progres semnificativ. Schimbarea intervine pe măsură ce nivelul de trai al populaţiei creşte, iar românii conştientizează avantajele e