Statele Unite l-au introdus pe lista de teroriști pe egipteanul Muhammad Jamal. Jamal este acuzat de legături cu Al Qaida și organizarea unor tabere de antrenament în Egipt și în Libia pentru teroriști musulmani.
Conform unui comunicat al Departamentului de Stat, Statele Unite ale Americii au pus pe lista de teroriști pe egipteanul Muhammad Jamal și membrii rețelei sale islamiste.
Jamal a învățat tehnici de fabricarea bombelor în taberele de antrenament ale Al Qaida din Afganistan în anii '80. A revenit în Egipt în anii '90 și a devenit un comandant militar în interiorul Jihadului Islamic Egiptean, o grupare islamistă care a fost condusă de Ayman al-Zawahiri, liderul de astăzi al organizației teroriste Al Qaida.
Muhammad Jamal a fost arestat de mai multe ori de autoritățile egiptene. După eliberarea sa în 2010, a creat o rețea care îi poartă numele și a înființat tabere teroriste în Egipt și în Libia. Teroristul a luat legătura cu Al Qaida în Peninsula Arabia, filiala yemenită a grupării teroriste, dar și cu teroriști din Europa. Chiar și atentatori sinucigași au fost antrenați în taberele rețelei Muhammad Jamal.
După o nouă arestare în Egipt, în noiembrie 2012, „calculatorul i-a fost confiscat, iar acesta conţinea mesaje adresate lui al-Zawahiri în care Jamal cerea trupe suplimentare şi descria activităţile reţelei sale, ca achiziţia de armament, gestionarea unor tabere teroriste de antrenament şi crearea unor grupări teroriste în peninsula Sinai”, raportează Mediafax.
Statele Unite l-au introdus pe lista de teroriști pe egipteanul Muhammad Jamal. Jamal este acuzat de legături cu Al Qaida și organizarea unor tabere de antrenament în Egipt și în Libia pentru teroriști musulmani.
Conform unui comunicat al Departamentului de Stat, Statele Unite ale Americii au pus pe lista de teroriști pe egipteanul Muhammad Jamal și membrii rețelei s