Managerul Spitalului Municipal Filantropia, asistent universitar doctor George Bogdan Ungureanu, spune că nu s-a aşteptat ca un angajat al instituţiei pe care o conduce să ia şpagă.
Managerul Spitalului Nr. 2 spune că fapta angajatei prinse în flagrant, în timp ce lua şpagă, l-a uimit. "E regretabil pentru spital ce s-a întâmplat, îmi pare rău pentru această unitate medicală că a intrat în atenţie în acest context. Nu am avut semnale că în spital să primesc bunuri necuvenite, altele decât cele de la stat. Ca manager şi ca doctor, mă detaşez de astfel de fapte. Niciodată nu vom susţine ideea de a primi bani de la pacienţi sau aparţinători", a declarat asistent universitar doctor George Bogdan Ungureanu, managerul Spitalului Filantropia.
Şpagă la Spitalul Filantropia: o angajată a fost prinsă în flagrant de ofiţerii anticorupţie
Acesta a precizat că nu are cunoştinţă de alte cazuri, în care angajaţi ai spitalului să ia mită. "Am credinţa şi sper ca cel de ieri să fie singular. Am încredere că restul colegilor mei îşi desfăşoară activitatea corect, moral", a adăugat managerul.
Un registrator de la Spitalul Nr. 2 a fost ieri ridicat de ofiţerii de la Direcţia Generală Anticorupţie - Serviciul Teritorial Dolj, după ce a fost prins că a luat şpagă.