Un fan ucis cu tacuri de biliard de motocicliştii din banda Hell`s Angels, zeci de oameni striviţi de mulţimea furibundă şi sute de răniţi.
S-a întâmplat la Altamont, în 1969 – un episod mai puţin cunoscut decât Woodstockul, dar la fel de important ca fenomen cultural. În romanul „Sway, ritmuri demonice” (Pandora M), autorul Zachary Lazar găseşte o soluţie viabilă de a evita extremele şi povesteşte întâmplarea.
Sex, revoluţie, Vara Iubirii, droguri psihedelice, contraceptive, Apollo 11, rock`n-roll, contracultură, Beatles, Rolling Stones – iată câteva cuvinte-cheie ale anilor `60. În eprubetele universitare, infamul deceniu e studiat din diverse perspective critice.
Pe stradă, se spune că cine-şi aminteşte ceva din anii `60 n-a fost acolo. În literatură, cei încă fascinaţi de această perioadă trăiesc veşnica dilemă a transpunerii istoriei recente – a judeca sau a nu judeca –, fiecare alternativă având riscurile ei. Există oare vreo ieşire inteligentă din dilema scriitoricească de a fi moralist sau a suspenda orice judecată de valoare? În romanul Sway, ritmuri demonice (Pandora M), Zachary Lazar găseşte o soluţie viabilă de a evita extremele, chiar dacă, pe alocuri, mai scoate capul şi moralistul.
Scriitorul face un pact voalat cu cititorii, punând istoria mai întâi: ştim că cei vinovaţi de exces vor fi pedepsiţi. Prin urmare, n-avem de ce să ne concentrăm, ca în alte romane, asupra mecanismului faptă-retribuţie. Fiind dinainte convinşi că acest mecanism funcţionează, ne permitem să fim mărinimoşi. Moralişti sau anarhişti, pregătiţi-vă: veţi afla ceva nou.
Paradoxul Rolling Stones
În Sway, ritmuri demonice, Mick, Brian şi Keith dorm într-o cameră friguroasă, urinează în sticle, au douăzeci de ani şi câţiva copii din flori. Dezmembrează cu furie vechi acorduri. Le rup, le fracturează, le tran