Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Narcis Răducan explică de ce a plecat de la Steaua: "Dacă sunt bun doar de stat pe un raft, mai bine merg în altă parte"

Publicat in Pro Sport, marți 22 mai 2012 ·

Narcis Răducan s-a arătat deranjat de faptul că sugestiile sale nu erau luate în considerare de ceilalţi conducători ai clubului.

"Acum nu pot spune tot ce gândesc, pentru că aş jigni anumite persoane. Am avut anumite idei care nu au fost îmbrăţişate de cei din conducere. De exemplu, centrul de copii şi juniori este într-o stare slabă şi de aceea copiii mei sunt la un centru privat de pregătire. Apoi s-au schimbat şapte antrenori şi tot atâtea stafuri tehnice. Niciodată nu am avut responsabilitatea de a aduce antrenori. S-a trecut peste mine, deşi nu era important să mă asculte. Totuşi suntem şase-şapte persoane şi trebuie ascultată cea mai bună voce. Oricum primul şi ultimul cuvânt îl are Gigi Becali. Dacă sunt bun de stat doar pe un raft, atunci mai bine merg în altă parte. Scopul meu nu a fost să fie pus un director sportiv în muzeul clubului, care şi aşa nu mai există. Acum îmi voi căuta de muncă. Am încercat să nu negociez cu alte cluburi, dar discuţii au fost. Mă bucură că există interes", a adăugat Răducan.

Narcis Răducan a precizat că nu ar fi renunţat la serviciile atacantului Pantelis Kapetanos şi crede că Stefan Nikolici ar trebui transferat definitiv de Steaua. "Eu aş fi vrut să-l păstrăm pe Kapetanos, pentru că este un vârf de careu, dar ceilalţi au decis că trebuie renunţat la el. Eu m-am supus, pentru că sunt un om de echipă. Cred că Nikolici ar trebui păstrat. Are anumite limite, dar este un jucător tânăr în care trebuie să se aibă încredere", a explicat Răducan.

Întrebat ce jucător şi-ar fi dorit să transfere din postura de director sportiv, însă nu a fost ascultat de superiorii săi, Răducan a răspuns: "Grozav mi-a plăcut foarte mult şi am încercat tot posibilul să-l aduc mai întâi la Urziceni şi apoi la Steaua. Nu s-a reuşit, pentru că lucrând în echipă, trebuie să îmi respect colegii şi deciziile lor. Ieri am văzut cu surprinder

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Oficial de la IPJ Constanța despre incidentul din stațiunea Mamaia! Un tânăr, transportat la spital (VIDEO)

Ziua Constanta acum 18 minute
La data de 5 mai a.c., în jurul orei 09.15, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Constanța - Secția de Poliție Mamaia au fost sesizați cu privire la faptul că, în stația unui mijloc de transport în comun, se află o persoană care provoacă scan

Tradiții de Paște în întreaga lume! Cum este sărbătorită Învierea Domnului

Ziua Constanta acum o ora
Paştele este sărbătorit cu mult fast peste tot în lumea creştină. Chiar dacă sunt respectate aceleaşi canoane religioase, fiecare popor are propriile tradiţii pascale. America Latină În ţările din America Latină are loc spectacolul numit Arderea lui

Incendiu într-un apartament de la etajul 12, în Capitală, pornit de la o lumânare. Un om a murit

Mediafax acum 3 ore
Potrivit Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU), duminică dimineaţă a avut loc un incendiu într-un apartament din Sectorul 4 al Capitalei. Primii pompieri care au ajuns la locul intervenţiei au constatat că incendiul se manifesta

Un hoț român și-a pierdut un braț când încerca să arunce un bancomat în aer în Italia

Ziare.com acum o ora
Românul în vârstă de 36 de ani și-a pierdut un braț în timpul unei încercări eșuate de a arunca în aer un bancomat al băncii Riviera, în orașul italian Cattolica, potrivit știridiaspora.ro. Presa locală a relatat că incidentul a avut loc sâmbătă, 4

Madonna a atras 1,6 milioane de persoane la concertul gratuit de pe plaja Copacabana din Brazilia

Wall-Street.ro acum 19 minute
Peste un milion de persoane s-au înghesuit pe plaja Copacabana din Brazilia pentru un concert gratuit al Madonnei, înfruntând temperaturile ridicate pentru a asista la finalul turneului său mondial "Celebration", relatează Reuters. Nisipul şi buleva

Marcel Ciolacu, mesaj de Paşte: Este o celebrare a comuniunii, care ne îndeamnă la solidaritate şi grijă faţă de aproapele nostru. Învăţămintele creştine ne amintesc că împreună putem să depăşim greutăţile vieţii şi ne dau speranţă într-un viitor mai bun

News.ro acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu afirmă, în mesajul de Paşte, că această sărbătoare este ”o celebrare a comuniunii, care ne îndeamnă la solidaritate şi grijă faţă de aproapele nostru”. ”Învăţămintele creştine ne amintesc că împreună putem să depăşim greutăţ

Zelenski, mesaj de Paşte: Dumnezeu are steagul ucrainean pe umăr. Cu un astfel de aliat, viaţa va învinge în faţa morţii - VIDEO

News.ro acum o ora
Preşedintele Volodimir Zelenski a făcut apel la concetăţenii săi ucraineni, cu ocazia Paştelui ortodox de duminică, să se unească în rugăciune unii pentru alţii şi pentru soldaţii de pe front, spunând că Dumnezeu - care are "steagul ucrainean pe umă

MLS: Lionel Messi intră în istorie - cinci pase decisive şi un gol în meciul cu New York Red Bulls - VIDEO

News.ro acum o ora
Atacantul formaţiei Inter Miami, Lionel Messi, a reuşit, sâmbătă, o performanţă istorică în MLS. El a oferit cinci pase decisive şi a marcat un gol în victoria cu 6-2 în faţa formaţiei New York Red Bulls. Messi nu a fost singurul jucător care a stră

Războiul din Ucraina, ziua 802. Ucraina susţine că a doborât un avion cu reacţie Suhoi Su-25 deasupra regiunii Doneţk

Mediafax acum 47 minute
În discursul său video de sâmbătă seară adresat poporului ucrainean, Zelenski a lăudat brigada mecanizată separată 110 „pentru că astăzi (sâmbătă - n.r.) a doborât un alt Su-25 rusesc în regiunea Doneţk”. Afirmaţia nu a fost verificată în mod indepe

IGSU: 1.470 de intervenţii înregistrate în ultimele 24 de ore, în creştere cu 7% faţă de perioada similară a anului trecut/ În Bucureşti, o persoană a fost găsită carbonizată în urma unui incendiu izbucnit de la o lumânare aprinsă şi nesupravegheată

News.ro acum 3 ore
Echipajele inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă au avut, în ultimele 24 de ore, 1.470 de intervenţii, numărul fiind în creştere cu aproximativ 7% faţă de perioada similară a anului trecut. În Bucureşti, un incendiu izbucnit de la o lumânare lă

Vremea

București
acum

20°
dum.

11°/21°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

16°/20°
Iasi
acum

22°
dum.

9°/23°
lun.

9°/25°
mar.

13°/27°
mie.

14°/18°
Constanta
acum

18°
dum.

11°/18°
lun.

10°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

21°
dum.

11°/22°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
mie.

12°/14°
Timisoara
acum

22°
dum.

12°/23°
lun.

12°/24°
mar.

14°/23°
mie.

14°/17°