Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cum poţi să donezi fără să scoţi bani din buzunar

Publicat in BusinessMagazin, miercuri 23 octombrie 2013 ·

 

Utilizatorii români de smartphone-uri pot dona acum fără a scoate bani din buzunar către organizaţiile non-profit pe care le susţin. Acest lucru este posibil prin intermediul aplicaţiei Vouch! Prin care pot să îşi aleagă cauza preferată, respectiv organizaţia pe care o susţin.

Mai Mult Verde, Unicef, Salvaţi Copiii, SOS Satele Copiilor sunt  câteva dintre cele peste 40 de cauze din România înscrise deja în aplicaţia Vouch!, pentru care consumatorii pot colecta cirese, care se transformă în bani redirectionaţi automat către organizaţia respectivă. În momentul de faţă sunt disponibili peste 100.000 dolari, bani proveniţi de la companiile implicate în proiect, precum şi din fondurile dezvoltatorului.

Mecanismul aplicaţiei presupune ca utilizatorul să îşi aleagă cauza pe care o susţine şi apoi să înceapă să dea Vouch,  actiune similară ”Check-in-ului”. Cireşele colectate la fiecare Vouch reprezintă moneda aplicaţiei, care se transformă ulterior în bani, paritatea fiind de 1 dolar la 10.000 cireşe.

În general, utilizatorul colectează între 100 şi  5000 de cireşe la un singur Vouch, însă există companii care pot dona mai mult atunci când oamenii vizitează locaţiile lor. Utilizatorul are libertatea de a schimba cauza oricând, astfel că poate susţine mai multe organizaţii pe parcursul utilizării aplicaţiei.

Aplicaţia a fost dezvoltată de Voucherry, o companie înfiinţată în SUA cu o experientă de peste 20 de ani în Cause Marketing. Noul concept pe care Voucherry îl propune este CSR-ul interactiv, o nouă formă de responsabilitate socială care implică în primul rând consumatorii în susţinerea organizaţiilor care servesc comunitatea. Astfel, companiile donează doar în momentul în care consumatorii interactionează cu ele, ceea ce înseamnă că fiecare utilizator este conştient de efortul companiei şi îl răsplăteşte cu vizite în locaţiile acesteia

Articolul in BusinessMagazin >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele Iohannis „România nu va trimite combatanți în Ucraina“

Ziua Constanta acum 10 ore
Președintele României, Klaus Iohannis, a susținut miercuri, 22 mai 2024, declarații de presă la finalul vizitei în Parcul Național Piatra Craiului, cu prilejul Zilei Internaționale a Biodiversității și în marja Zilei Europene a Parcurilor Naționale.

Actorul Costel Constantin a murit la vârsta de 81 de ani

HotNews acum 12 ore
Actorul Costel Constantin a murit la vârsta de 81 de ani, anunță pagina de Facebook a Teatrului Național „I. L. Caragiale” din București Actorul Costel ConstantinFoto: Captura YouTube „Cu adâncă tristețe anunțăm trecerea la Veșnicie a marelui actor

Bărbat găsit mort în podul unei case din Timișoara

Press Alert acum 3 ore
Descoperire macabră într-o casă din cartierul Elisabetin din Timișoara. Un bărbat în vârstă de 44 de ani a fost găsit mort. „La data de 22 mai, în jurul orei 20:35, polițiștii Secției 2 Urbane Timișoara au fost sesizați cu privire la faptul că în po

Rishi Sunak convoacă alegeri legislative la 4 iulie, Partidul Laburist, favorit

News.ro acum 4 ore
Premierul britanic Rishi Sunak a anunţat miercuri alegeri legislative la 4 iulie, punând astfel capăt multor luni de speculaţii pe tema datei acestui scrutin în care opoziţia laburistă este larg favorită, relatează AFP. Acest scrutin era aşteptat in

Țările baltice vor cere la summitul NATO un prag minim al bugetelor pentru apărare de 2,5% din PIB

HotNews acum 4 ore
Miniştrii apărării din statele baltice (Lituania, Letonia şi Estonia) au anunţat miercuri că la summitul NATO din iulie le vor cere aliaţilor creşterea la cel puţin 2,5% din PIB a bugetelor apărării statelor membre, relatează agenția de știri EFE, c

România, campioană europeană de junioare la gimnastică ritmică

Adevarul acum 5 ore
România a câştigat titlul de campioană europeană de junioare pe echipe la gimnastică ritmică, miercuri, la Budapesta, o performanţă istorică pentru ţara noastră.

Roland Garros: Cristina Dinu a trecut în turul trei al calificărilor. Miriam Bulgaru, eliminată

News.ro acum 4 ore
Jucătoarea română de tenis Cristina Dinu s-a calificat miercuri în turul al treilea preliminar al turneului de la Roland Garros. Miriam Bulgaru a ieşit din turul doi al calificărilor. Cristina Dinu (31 de ani, locul 229 WTA) a înfruntat-o în turul a

Atalanta Bergamo şi Bayer Leverkusen joacă miercuri seara finala UEFA Europa League

Mediafax acum 3 ore
Atalanta o întâlneşte pe Leverkusen în finala UEFA Europa League, miercuri seara, de la ora 22.00, pe Dublin Arena. Italienii sunt la prima finală de cupă europeană din istorie. De cealaltă parte, nemţii vin la Dublin cu un record de 51 de meciuri f

Cutremur cu magnitudinea 4 în zona seismică Vrancea - Buzău

News.ro acum 12 ore
Un cutremur cu magnitudinea 4 s-a produs, miercuri după-amiază, în zona seismică Buzău. Mişcarea telurică a avut loc în apropierea oraşelor Sfântu Gheorghe, Focşani, Braşov, Buzău şi Ploieşti.

Un bărbat a murit zdrobit de mașina în care era pasager. Șoferul a pierdut controlul direcției și s-a răsturnat pe câmp

Ziare.com acum 4 ore
Un bărbat de 43 de ani a murit, miercuri seara, 22 mai, în urma unui accident rutier care a avut loc pe DN 58 A, în apropierea localităţii Victor Vlad Delamarina, din județul Timiș. Autoturismul în care victima era pasager s-a răsturnat în afara car

Vremea

București
acum

16°
joi

14°/23°
vin.

14°/26°
sâm.

15°/25°
dum.

14°/24°
Iasi
acum

15°
joi

15°/26°
vin.

14°/27°
sâm.

14°/24°
dum.

12°/24°
Constanta
acum

13°
joi

13°/19°
vin.

14°/19°
sâm.

16°/17°
dum.

16°/18°
Cluj-Napoca
acum

13°
joi

12°/21°
vin.

12°/24°
sâm.

12°/23°
dum.

10°/22°
Timisoara
acum

15°
joi

14°/22°
vin.

15°/22°
sâm.

13°/26°
dum.

14°/24°