Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Andreea Antonescu scrie şi recită poezii la Târgovişte

Publicat in Adevarul, sâmbătă 11 februarie 2012 ·

Andreea Alexandra Antonescu învaţă la Şcoala „Mihai Viteazul” din Târgovişte şi face parte de trei ani de zile din Clubul Victorioşilor condus de Victor Mihalache. Aici a reuşit să-şi învingp emoţiile. „La club învăţ poezii, cânt, învăţ să fiu actor. Când am venit aici am văzut că pot să-mi înving emoţiile. Am reuşit o dată ce am început să cred în mine”, explică secretul său Andreea.

Ei îi place să memoreze poezii, dar nu le recită des pe cele învăţate. „Ştiu atât de multe poezii că am pierdut şirul. Sunt peste 30. Nu-mi place să recit o poezie pe care am mai zis-o, pentru că nu vreau să par o fată care nu învaţă altceva şi zice mereu aceeaşi poezie”, mărturiseşte copila, premiantă la şcoală. Metoda ei este simplă. „Îmi aleg scriitorul pe care îl vreau şi aleg poezia. Dacă văd că-mi place, o învăţ, dacă nu, aleg alta. Învăţ singură şi după ce termin chem familia şi le spun poezia”, explică mica târgovişteancă.

„Duşmancele”, de George Coşbuc este poezia ei favorită

Poetul ei favorit este George Coşbuc. „Îmi place pentru că poeziile lui sunt inspirate”, crede Andreea, care se declară cu adevărat îndrăgostită de poezia „Duşmancele”. „Este poezia mea preferată. Îmi place cum interpretez şi mă simt bine atunci când o repet”, spune fetiţa în vârstă de opt ani.

Inspirată de lumea versurilor, din toamna anului trecut a început chiar să şi creeze. „Am scris în jur de 20 de poezii, cele mai multe despre vară, despre viaţa la ţară, despre lucruri care îmi plac mie. Am scris cu mare plăcere prima mea poezie care s-a numit „Toamna”, subliniază Andreea.

Vrea să continue să scrie, dar deocamdată nu este chiar simplu. „Mai am de învăţat la şcoală despre ortografie şi gramatică”, spune poeta în formare.

„Îmi place când aud oamenii că mă aplaudă”

Cât despre numele ei, spune că lumea nu face nicio asociere cu binecunoscuta cântăreaţ

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 42 minute
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Sadiq Khan a fost ales primar al Londrei pentru al treilea mandat

HotNews acum 21 minute
Sadiq Khan a fost ales primar al Londrei, câştigând un al treilea mandat istoric în urma unei competiţii dramatice, scrie The Guradian, citat de News.ro. Sadiq KhanFoto: AA/ABACA / Abaca Press / Profimedia Khan a fost declarat sâmbătă după-amiază în

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 3 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Sfânta Lumină de la Ierusalim a ajuns în România!

Ziua Constanta acum 24 minute
Sfânta Lumină a fost adusă sâmbătă în țară, de la Ierusalim, de părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, și a fost oferită delegaţilor eparhiilor prezenţi la Aeroportul Internaţional "Henri Coandă" din Capitală.Ulterior, centrele eparhiale, prin pr

Incendiu puternic, lângă Mănăstirea Voroneț, județul Suceava

Ziua Constanta acum 3 ore
Un incendiu puternic a izbucnit, în urmă cu puțin timp, lângă Mănăstirea Voroneț din orașul Gura Humorului, în județul Suceava. O casă aflată la doar câteva sute de metri de biserică a luat foc. Din cauza faptului că bate vântul tare, iar majoritat

Circulaţie cu dificultate pe DN 2, în judeţul Bacău, după un accident: doi răniţi

Mediafax acum o ora
Circulaţia rutieră se desfăşoară cu dificultate, sâmbătă seara, pe DN 2, în zona localităţii Onişcani, judeţul Bacău, în urma unui accident rutier. Două persoane au fost rănite. Un alt accident a avut loc pe Autostrada A7, tot în Bacău.

Nicușor Dan, despre un cutremur puternic în București: „O să fie rău/ Nu am încredere în blocurile noi”

HotNews acum o ora
Primarul Capitalei, Nicușor Dan, a declarat, în cadrul emsiunii Insider Politic de la Prima TV, „o să fie rău” în București în cazul unui cutremur puternic. Pesimismul primarului este legat nu doar de clădirile vechi ce nu au fost consolidate încă,

Eurostat România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE. La polul opus se află Spania

Ziua Constanta acum 4 ore
Spania este ţara din Uniunea Europeană (UE) cu cea mai mare speranţă de viaţă, de 84 de ani, şi se află peste media comunitară, care este de 81,5 ani, în timp ce România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE, de 76,6 ani, potrivit ultime

Mesajul transmis de Bogdan Andone după FC Botoșani – FC Voluntari: „Asta vreau să remarc”

Gazeta Sporturilor acum o ora
Bogdan Andone, antrenorul de la FC Botoșani, a tras concluziile după , și a vorbit despre lupta pentru salvarea de la retrogradare.

Bilanţul victimelor inundaţiilor din Brazilia urcă la 56 de morţi. Zeci de persoane sunt date dispărute

Mediafax acum 2 ore
Bilanţul victimelor inundaţiilor în urma ploilor abundente din unlimele zile din statul Rio Grande do Sul, din sudul Braziliei, a crescut la 56 de morţi. Autorităţile locale anunţă sâmbătă că zeci de persoane sunt date dispărute.

Vremea

București
acum

19°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

13°/26°
Iasi
acum

20°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/21°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
Constanta
acum

16°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

13°/23°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

24°
sâm.

10°/24°
dum.

11°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°