Comisia ministeriala de examinare privind atestarea pe post a secretarului Consiliului Judetean, Ion Serbina, a acordat, ieri, nota maxima - 10. Potrivit statului functionarului public, salariatii care ocupa o functie de conducere intr-o autoritate sau institutie publica sustin un examen de atestare pe post. In cazul secretarului institutiei judetene, a Prefecturii, examinarea este facuta de o comisie formata din reprezentantii Ministerului Functiei Publice si ai Agentiei Nationale a Functionarilor Publici. Probele pentru atestarea pe post au constat intr-o lucrare scrisa si un interviu. Nota minima de trecere, stabilita prin lege, este 7.
La acest examen, Ion Serbina, conform declaratiei reprezentantilor ministeriali, a fost de nota 10.
Alexandru Iftode, secretarul general al Prefecturii, a fost primul functionar public din Casa Patrata atestat pe post, conform Legii functionarului public. Tema tratata in lucrarea scrisa a fost Legea fondului funciar. Membrii comisiei au considerat ca secretarul general al Prefecturii a facut o lucrare foarte buna, notata cu 9.80, iar interviul a fost notat cu 9.20. Media obtinuta de secretarul general Iftode a fost de 9.50. Numirea, atat a secretarului CJ, cat si a secretarului Prefecturii, se face printr-un ordin al Ministerului Functiei Publice. (M.D.)
Comisia ministeriala de examinare privind atestarea pe post a secretarului Consiliului Judetean, Ion Serbina, a acordat, ieri, nota maxima - 10. Potrivit statului functionarului public, salariatii care ocupa o functie de conducere intr-o autoritate sau institutie publica sustin un examen de atestare pe post. In cazul secretarului institutiei judetene, a Prefecturii, examinarea este facuta de o comisie formata din reprezentantii Ministerului Functiei Publice si ai Agentiei Nationale a Functionarilor Publici. Probele pentru atestarea pe post au constat intr-o