Zece performeri, 106 creații/ momente din istoria celei mai mari bienale de artă din lume, un spațiu gol, pereți albi și o podea gri. Săptămîna aceasta –, pe 1 iunie, pentru marele public se deschide la Veneția a 55-a ediție La Biennale. Pentru prima dată în istoria participării românești, pavilionul național (artiști: Alexandra Pirici și Manuel Pelmuș; curator: Raluca Voinea) găzduiește o acțiune continuă, o serie de enactement-uri ale unor lucrări de artă, instalații, sculpturi, intervenții într-o retrospectivă imaterială, dar profund corporală a istoriei centenare a evenimentului venețian.
An Immaterial Retrospective of the Venice Biennale „coboară“ la scară umană un trecut artistic amestecat: bienala ca supremă manifestare a hegemoniilor culturale și a imposibilei democrații creative, ca „piață“ de afirmare artistică, însă una impredictibilă, ca hartă a geopoliticilor de moment, ca spațiu al protestelor (din 1968 sau împotriva dictaturii lui Augusto Pinochet)…
Ce pune anul acesta în discuție pavilionul românesc sînt economia obiectuală a creației artistice, fascinația ei pentru concret și monumental, într-o lume în care economia propriu-zisă e dependentă de însăși dinamica și precaritatea forței de muncă
Artiști de performance venind din lumea dansului, Alexandra Pirici și Manuel Pelmuș lucrează amîndoi de ceva timp în zone legate de chestionarea politicilor publice ale culturii și de obsesia grandorii unei arte „care traversează secole“, independentă de componenta umană (Dacă voi nu ne vreți, noi vă vrem a Alexandrei Pirici), de reinventarea și asumarea unor genealogii subiective ale unei arte care într-un final alege să-și arhiveze istoria odată cu propria producere, dincolo de legitimarea dată de instanțele „marii culturi europene“ (ciclul Romanian Dance History al lui Manuel Pelmuș).
Manuel Pelmuș: „Simplu spus, propun