Mesajul a fost trimis. Multumesc!

11 antreprenori au cerut finanţări de 6 mil. euro la VentureConnect

Publicat in Ziarul Financiar, miercuri 6 noiembrie 2013 ·

Un număr de 11 antreprenori - reprezentând companii care aveau chiar şi zece ani de activitate sau mai mult în spate - sau proiecte într-o fază incipientă sau abia lansate au încercat ieri să atragă interesul a aproximativ 30 de investitori din România şi străinătate în cadrul ediţiei cu numărul opt a VentureConnect, un eveniment care pune faţă în faţă antreprenori din IT şi online cu investitori.

Valoarea totală a finanţărilor solicitate de antreprenori a fost de aproape 6 milioane de euro, cele mai mari sume fiind cerute de magazinul online floridelux.ro (2,5 mil. euro) şi furnizorul de soluţii software şi hardware Expressoft (1,5 mil. euro).

Ediţia cu numărul opt a VentureConnect a avut loc cu sprijinul Orange şi Microsoft la Grand Cinema Digiplex (Băneasa Shopping City). Evenimentul, lansat de Fundaţia VentureConnect în 2010, este susţinut de Ziarul Financiar şi Black Sea Trade & Investment Promotion Program.

„Vrem bani să ne extindem online şi offline şi să fim prezenţi în fiecare oraş din România, dar şi în Europa. Avem nevoie de bani şi de un partener strategic care să ne ajute să înţelegem piaţa europeană. Avem nevoie de 2,5 milioane de euro“, a spus Marius Dosinescu, CEO şi fondator al magazinului online floridelux.ro, lansat în 2003 şi care are afaceri estimate la 750.000 de euro în acest an. În România vânzările online reprezintă mai puţin de 5% din piaţa de flori de 190 mil. euro, astfel că magazinul are potenţial de creştere. Întrebat care a fost impactul includerii magazinului într-o campanie de publicitate TV & outdoor a operatorului de telefonie mobilă Vodafone - ale cărei servicii de comunicaţii le utilizează -, Dosinescu a afirmat că numărul de comenzi a crescut cu 40%, iar numărul de contracte corporate a fost mai mare faţă de anul precedent. Compania operează mai multe site-uri care vând flori şi cadouri,

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Premierul Ciolacu, despre reducerea inflaţiei: Este evident că suntem într-un trend descendent. Sunt ferm convins că spre sfârşitul anului, categoric, va fi o inflaţie sub cinci la sută

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, vineri, la Iaşi, întrebat despre efectele inflaţiei asupra românilor, că trendul inflaţiei este unul descendent şi că la momentul preluării mandatului de prim-ministru inflaţia a fost de peste 10 la sută, iar pe

Cod galben de vânt puternic, vineri, în 18 județe - HARTĂ

HotNews acum o ora
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a transmis un cod galben de vânt puternic, valabil vineri, între orele 10:00 și 23:00, în 18 județe. Vânt puternicFoto: AGERPRES În intervalul menționat, în Banat, Maramureș, cea mai mare parte a Transil

MAE a început distribuirea materialelor pentru secţiile de votare din străinătate

Mediafax acum 2 ore
Potrivit unui comunicat al MAE, distribuirea materialelor către secţiile de votare care vor fi organizate în străinătate la alegerile pentru Parlamentul European din 9 iunie 2024 a început joi. De asemenea, MAE anunţă că a finalizat miercuri distrib

Focuri de armă în apropierea ambasadei Israelului din Stockholm. Poliţia suedeză a reţinut mai multe persoane

Mediafax acum o ora
Poliţia suedeză a reţinut mai multe persoane şi a izolat o zonă importantă din Stockholm după ce o patrulă a auzit presupuse focuri de armă, a anunţat vineri poliţia suedeză. Ambasada israeliană se află în perimetrul izolat.

Românii pot raporta conținutul deepfake direct la Ministerul Cercetării, pentru asigurarea integrităţii alegerilor

Ziare.com acum 36 minute
Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării a lansat vineri, 17 mai, o platformă de raportare a conținutul deepfake, dar și cel de dezinformare de pe rețelele de socializare și chiar de pe Google. Platforma a fost lansată în mijlocul campaniei

Arest la domiciliu pentru medicul care a uitat o compresă în abdomenul unei femei. Pacienta a făcut septicemie și a murit

Ziare.com acum 28 minute
Autoritățile din Dâmbovița pun în aplicare decizia de arest la domiciliu pentru chirurgul acuzat de neglijență în timpul unei operații. Acesta ar fi uitat o compresă la finalul unei operații în abdomenul unei femei, lucru care a dus la decesul ei du

Marcel Ciolacu: O să ne menţinem ajutorul pe care îl dăm REFUGIAȚILOR ucraineni

Gandul acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a declarat vineri că România va menţine ajutoarele pe care le acordă refugiaţilor ucraineni. Potrivit premierului, în momentul de faţă sunt 84.000 de cetăţeni ucraineni stabiliţi în România, după declanşarea războiului, pe 2

Temperaturi apropiate de cele normale la începutul verii. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

Press Alert acum 2 ore
< p> Temperaturile vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă până la începutul lunii iunie, apoi se vor situa la valori ușor mai mari decât cele specifice, se arată în prognoza pentru următoarele patru săptămâni, publicată vineri de A

Toleranţă zero pentru dezinformare: A fost lansat primul mecanism oficial de raportare a conţinutului deepfake din România

Mediafax acum 2 ore
Platforma nofake a fost lansată pe site-ul Ministerului Digitalizării, la adresa https://www.mcid.gov.ro/nofake/. „Puteţi raporta conţinutul deepfake de pe reţelele de socializare Facebook, Instagram, Google, YouTube şi TikTok. Platforma va asigura

Protest spontan la Arhivele Naționale Sibiu

Tribuna acum 39 minute
Personalul redus al Serviciul Județean Sibiu al Arhivelor Naționale s-a alăturat demersurilor tuturor colegilor din țară din cadrul Arhivelor Naționale și colegilor de la Agenția Județeană de Protecția Mediului, aceste demersuri având la bază OUG 12

Vremea

București
acum

14°
vin.

11°/18°
sâm.

11°/23°
dum.

12°/26°
lun.

13°/25°
Iasi
acum

18°
vin.

8°/20°
sâm.

9°/21°
dum.

10°/24°
lun.

11°/25°
Constanta
acum

14°
vin.

12°/15°
sâm.

13°/16°
dum.

13°/17°
lun.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

16°
vin.

7°/18°
sâm.

9°/21°
dum.

11°/21°
lun.

13°/24°
Timisoara
acum

20°
vin.

11°/21°
sâm.

11°/25°
dum.

14°/26°
lun.

15°/27°