Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Basel are 120 de ani de istorie şi s-a obişnuit cu Liga Campionilor: de ce elveţienii nu trebuie subestimaţi

Publicat in Gazeta Sporturilor, joi 7 noiembrie 2013 ·

Steaua joacă în această seara ceea ce poate fi meciul decisiv pentru o calificare în primăvara europeană, contra lui Basel, ora 21:45, Digisport 1, Dolcesport 1 şi liveTEXT pe GSP.RO. Trupa lui Laurenţiu Reghecampf are de-a face cu o echipă cu o istorie de 120 de ani

Basel a fost înfiinţată pe 15 noiembrie 1893, a cîştigat de 16 ori titlul în Elveţia (campioana ultimelor 4 ediţii) şi de 11 ori a luat Cupa. În 2002/2003, elveţienii care-l au ca fan pe Roger Federer s-au calificat în premieră în grupele UCL, unde au terminat pe 2 prima fază a grupelor, peste Liverpool şi Spartak Moskova. În faza a doua a grupelor eleveţienii au învins Deportivo La Coruña cu 1-0, Juventus (finalista) cu 2-1 şi au remizat cu Manchester United 1-1. Au terminat pe 3 în grupă, după reprezentanta Italiei şi cea a Angliei.

În 2005/06 au avut soarta Stelei

Un sezon pe care şi-l aminteşte orice stelist are corespondent şi-n Elveţia. În 2005-2006, după ce au fost eliminaţi în play-off-ul UCL de Werder Bremen, cei de la FC Basel au ajuns în Cupa Uefa, unde au avut un parcurs foarte bun. Echipa a ajuns până în sferturile de finală, însă acolo a fost scoasă de Middlesbrough după un gol marcat de Maccarone în minutul 90, asta după ce în minutul 23 eleveţienii au deschis scorul şi au făcut 3-0 la general. De acelaşi scenariu au avut parte şi steliştii peste câteva săptămâni.

În 2008/09 au ajuns iarăşi în grupele UCL, dar au scos numai un punct (1-1 Barcelona), exact cât a obţinut şi Steaua în sezonul amintit. În 2010/2011 au terminat pe 3 într-o grupă cu Roma, Bayern şi CFR. Cel mai bun parcurs în UCL a fost în 2011/2012, atunci când au scos 11 puncte şi au mers mai departe, lăsînd acasă Manchester United ! În optimi au fost eliminaţi de Bayern după un 1-0 în Elveţia şi 0-7 în Germania.

Scosi de Kapetanos din UCL, au jucat semifinala EL!

În

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Elevii intră de vineri în vacanţă, după finalizarea cursurilor

HotNews acum 49 minute
Vacanţa de vară va începe vineri, 21 iunie, după finalizarea cursurilor. Prin excepţie, pentru clasele a XII-a zi, a XIII-a seral şi frecvenţă redusă, anul şcolar are o durată de 34 de săptămâni de cursuri şi se încheie pe 7 iunie 2024, iar pentru c

O adolescentă de 13 ani, inculpată cu privire la trei tentative de omor într-o şcoală în Ţara Galilor. Două profesoare şi o elevă înjunghiate, externate

News.ro acum 7 ore
O adolescentă în vârstă de 13 ani a fost inculpată joi cu privire la tentative de omor, după ce a înjunghiat două profesoare şi o elevă într-o instituţie şcoală, miercuri, în Ţara Galilor, anunţă poliţia locală, relatează AFP. Cele trei victime răni

Marcel Ciolacu: Am încheiat orice dialog şi orice ofertă pentru Cristian Popescu Piedone. Tot ce am vrut să îi transmit, i-am transmis. Îi urez succes

News.ro acum 12 ore
Marcel Ciolacu a declarat că a încheiat orice dialog şi orice ofertă pentru Cristian Popescu Piedone. „Eu am spus că trebuie să ne gândim la ceea ce avem de construit pentru Bucureşti, să nu încercăm să rămânem blocaţi în visele personale. Îi urez s

Vânzări - Auto - 26 aprilie 2024

Buna ziua Brasov acum 4 ore
Vând Chevrolet Aveo pentru programul Rabla, acte în totalitate în regulă. Tel. 0720 960 577.

OFICIAL | Petre Roman și Gelu-Voican Voiculescu au fost puși sub acuzare în Dosarul Mineriadei din iunie 1990

Wall-Street.ro acum 13 ore
Parchetul General a anunţat oficial punerea sub acuzare a fostului premier Petre Roman şi a fostului vicepremier Gelu-Voican Voiculescu pentru săvârşirea de infracţiuni contra umanităţii, în dosarul Mineriadei din iunie 1990, relatează Agerpres. De

Marcel Boloş: Ministerul Finanţelor a efectuat toate procedurile necesare pentru a asigura că toţi cei 4,74 milioane pensionari din România îşi vor primi banii în avans, înainte de Paşte

News.ro acum 7 ore
Ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, anunţă că instituţia a realizat toate procedurile necesare pentru ca toţi pensionarii să îşi primească banii în avans, înainte de Paşte. ”De mâine, structurile judeţene ale Casei Naţionale de Pensii Publice şi Poş

PSD: Clotilde Armand întruneşte toate atributele penalului în funcţii publice. USR nu mai are nicio scuză dacă nu o exclude din partid!

News.ro acum 11 ore
PSD solicită conducerii USR să aplice standardele de integritate în politică pe care le invoca în cazul altora şi să o excludă de îndată pe Clotilde Armand din partid. „După trimiterea în judecată, primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, întruneşte

Sorana Cîrstea şi-a aflat adversara din turul trei la masters-ul de la Madrid

Mediafax acum 8 ore
Iga Swiatek, numărul unu mondial în tenisul feminin, va fi adversara Soranei Cîrstea la turneul Madrid Open. Poloneza a câştigat la debutul ei în acest sezon pe zgura madrilenă în faţa chinezoaicei Wang Xiyu (52 WTA). A patra întâlnire directă dintr

Lăcrămioara Perijoc s-a calificat în finala Campionatelor Europene de box

Gazeta Sporturilor acum 7 ore
Lăcrămioara Perijoc (30 de ani) s-a calificat în finala Campionatelor Europene de box, în limitele categoriei 54 de kilograme. Va lupta sâmbătă pentru aur.

Speranțe pentru Ucraina, date de șeful NATO: "Nu este prea târziu pentru să câştige războiul"

Ziare.com acum 9 ore
Dacă Occidentul își respectă promisiunile de a-i furniza mai multe arme, Ucraina poate câștiga războiul contra Rusiei, a declarat joi, 25 aprilie, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, relatează AFP. "În ultimele luni, aliaţii NATO nu au ofe

Vremea

București
acum

vin.

9°/16°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/22°
lun.

13°/23°
Iasi
acum

vin.

9°/15°
sâm.

8°/19°
dum.

11°/21°
lun.

10°/21°
Constanta
acum

11°
vin.

11°/16°
sâm.

11°/15°
dum.

12°/16°
lun.

12°/16°
Cluj-Napoca
acum

vin.

4°/15°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
lun.

10°/22°
Timisoara
acum

vin.

1°/17°
sâm.

8°/20°
dum.

9°/23°
lun.

11°/24°