Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bani pentru „Prima împădurire”

Publicat in Adevarul, marți 6 martie 2012 ·

Din acest an, giurgiuvenii pot beneficia de fonduri pentru prima împădurire a terenurilor. Potrivit informaţiilor furnizate de Marian Oţetaru, director al Oficiului Judeţean de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit Giurgiu, la nivel naţional vor fi disponibile 176 de milioane de euro pentru prima împădurire a terenurilor agricole.

Fondurile sunt alocate în totalitate din bani publici şi vor fi disponibile în patru sesiuni pentru depunerea proiectelor aferente Măsurii 221 „Prima împădurire a terenurilor agricole”.

În cadrul fiecărei sesiuni se pot aloca câte 44 de milioane de euro, iar banii se vor aloca sub forma de plăţi directe, calculate pe an şi pe hectar, în funcţie de forma de relief.

„Pentru câmpie, cum este cazul judeţului nostru,agricultorul poate primi 1.330 de euro”, declara Marian Oţetaru.

Locuitorii din zonele de deal vor primi 1.162 de euro pe hectar, iar la munte 1.092 de euro.

„În cadrul finanţărilor sunt prevăzute fonduri pentru eroziunea solurilor, îmbunătăţirea capacităţii de retenţie a apei, producerea de biomasă şi creşterea biodiversităţii.

De asemenea, fondurile nu pot fi utilizate pentru pajiştile permanente neafectate de procese de degradare a solului şi nici pentru înfiinţarea plantaţiilor forestiere de pomi de Crăciun şi pentru producerea de energie regenerabilă”.

Suprafaţa minimă pentru care se pot acorda aceste sume este de 0,5 ha, iar terenurile care vor fi împădurite trebuie să fi fost declarate la APIA în urmă cu doi ani, iar pentru terenul respectiv să fi fost respectate, în toată această perioadă, Bunele Condiţii Agricole de Mediu.

Cererile de finanţare pentru proiectele de împădurire se primesc începând cu data de 1 martie, prima sesiune de depunere încheindu-se pe data de 30 martie.

A doua sesiune va începe pe 2 mai şi se va înc

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ANM: Cod galben de furtuni în 24 de judeţe şi în Bucureşti. Prognoza meteorologilor, cât timp va fi aceasta valabilă

Wall-Street.ro acum 36 minute
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată, valabilă în cursul acestei zile în 24 de judeţe şi în Bucureşti. Conform prognozei de specialitate, în intervalul ora 10:

Cod galben de instabilitate atmosferică

Radio Mures acum 31 minute
Meteorologii au emis în această dimineață o avertizare cod galben de ploi, valabilă până deseară, la ora 23, în mai multe județe. Potrivit ANM, vor fi perioade cu instabilitate atmosfericã accentuatã care se va manifesta prin frecvente descãrcãri el

Tenis de masă: Bernadette Szocs şi Ovidiu Ionescu, dublul mixt al României, calificaţi la Jocurile Olimpice

News.ro acum 22 minute
Jucătorii de tenis de masă Bernadette Szocs şi Ovidiu Ionescu, dublul mixt al României, s-au calificat la Jocurile Olimpice de la Paris.

Burduja cere fotografii cu Bucureştiul pe care Nicuşor Dan „refuză să îl vadă”

Mediafax acum 43 minute
„Tuturor bucureştenilor, din toate colţurile oraşului. Haideţi să îi arătăm primarului Nicuşor Dan Bucureştiul de care fuge. Nicuşor Dan spune că nu a văzut un şobolan în aproape patru ani de mandat. La fel, primarul Capitalei nu pare să aibă cunoşt

Polițiștii locali vor protesta miercuri în fața Guvernului. Care sunt principalele revendicări

HotNews acum 18 minute
Federația Națională a Sindicatelor Unite din Poliția Locală România, afiliată la Blocul Național Sindical, a anunțat că va organiza, miercuri, 8 mai, un miting de protest în fața Guvernului, între orele 10 și 13, a anunțat BNS într-un comunicat de p

Forţele israeliene anunţă că au controlul asupra punctului de trecere Rafah din Fâşia Gaza

News.ro acum 2 ore
Forţele israeliene au preluat controlul asupra părţii palestiniene a punctului de trecere Rafah, de la graniţa cu Egiptul, în sudul Fâşiei Gaza, informează The Times of Israel. Armata israeliană a confirmat că Brigada sa blindată 401 a capturat marţ

Poliţiştii locali vor protesta în faţa Guvernului / Aceştia reclamă că nu primesc spor pentru munca prestată în weekend şi de sărbătorile legale / Solicitările sindicaliştilor

News.ro acum 54 minute
Poliţiştii locali vor protesta, miercuri, în faţa Guvernului, având mai multe solicitări de natură financiară, dar şi modificarea prevederilor O.U.G. nr. 63/2010, în sensul înlocuirii sintagmei 1 post / 1000 locuitori/ cu 1 poliţist local /1000 locu

Gabriela Firea: Adulţii cu handicap trebuie să primească integral stimulentul

Mediafax acum 2 ore
„Trebuie să înceteze nepăsarea şi dispreţul din ultimii patru ani”, scrie Gabriela Firea pe Facebook. Potrivit acesteia, adulţii cu handicap trebuie să primească integral stimulentul votat de majoritatea social-democrată în 2017.

Înmatriculările noi de maşini second-hand au crescut cu 4,5%

Mediafax acum 43 minute
În trimestrul I 2024, înmatriculările noi de vehicule pentru transportul mărfurilor au crescut cu 9,7% comparativ cu trimestrul I din anul 2023. În trimestrul I 2024, ponderea înmatriculărilor noi de autoturisme second hand importate în total înmatr

Ministerul Apărării britanic a fost ţinta unui atac cibernetic de amploare

G4Media acum 36 minute
Ministerul Apărării britanic a fost ţinta unui atac cibernetic de mare amploare, în spatele căruia, potrivit Sky News, se află China, relatează marţi agenția DPA, citată de Agerpres. În timpul atacului a fost accesat ilegal un stat de plată, existân

Vremea

București
acum

23°
mar.

15°/27°
mie.

13°/17°
joi

11°/14°
vin.

9°/21°
Iasi
acum

22°
mar.

13°/26°
mie.

8°/16°
joi

10°/19°
vin.

11°/20°
Constanta
acum

20°
mar.

12°/20°
mie.

12°/16°
joi

13°/15°
vin.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

18°
mar.

13°/19°
mie.

10°/15°
joi

8°/13°
vin.

6°/18°
Timisoara
acum

22°
mar.

14°/23°
mie.

12°/19°
joi

11°/18°
vin.

10°/20°