In poezia lui Rolf Bossert (1952-1986), una dintre vocile innoitoare ale liricii germane din anii ‘70 şi din prima parte a anilor ‘80 (cu influenţe dintre cele mai importante pentru poezia tinerilor poeţi români optzecişti), se găsesc câteva dintre lucrurile pe care le admirăm cel mai mult la poeţii români de acum trei decenii.
Printre aceste urme ale lui Bossert, de remarcat o influenţă insemnată in ritmul de trasor al discursului lui Ion Monoran (1953-1993), poet pe care il putem redescoperi acum datorită volumului Eu insumi, apărut in 2009 la Cartea Românească (directeţe, tensiune, verb bătăios, atitudine contestatară); ceva din "curajul" devenit faimos prin "utilizarea" pe scară largă (media a jucat aici un rol esenţial in epocă) al lui Mircea Dinescu (de la Democraţia naturii până la Moartea citeşte ziarul); ironia şi ştiinţa construcţiilor inteligente şi de fineţe, dicursul poetic "urban" şi emancipat (in care au excelat membrii antologiei colective Aer cu diamante, Mircea Cărtărescu, Florin Iaru, Traian T. Coşovei şi Ion Stratan) şi, in fine, sensibilitatea scrâşnită din poezia de inceput a Marianei Marin (eticism substanţial, "joacă" serioasă cu sintaxa şi un fel proaspăt, original şi subtil de a vorbi despre lagărul existenţial al epocii din perpectiva – redefinită – a unui poet blestemat). Intr-adevăr, destin de "poet blestemat" a avut acest excelent poet de origine germană din România, un "guerillero blajin" (după cum il numeşte vechiul său prieten Gerhardt Csejka), care s-a sinucis la 33 de ani, la numai şase săptămâni după ce ajunsese la Frankfurt pe Main, după ce făcuse parte din Aktionsgruppe Banat (alături de Herta Muller, Richard Wagner, William Totok, Johann Lippet), una dintre cele mai importante mişcări literare care au luat naştere in România secolului XX.
Avem, din fericire, datorită Norei Iuga, o traducere a celor mai bun
