Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Scoruri de maidan în „Derby de România“

Publicat in Adevarul, joi 1 decembrie 2011 · ·

„Adevărul“ îţi prezintă poveştile a două dintre cele mai spectaculoase dispute care au avut loc în istoria confruntărilor dintre Dinamo şi Steaua.

Dinamo şi Steaua se „ciocnesc" de 63 de ani, însă de foarte puţine ori s-a întâmplat ca în aceste derby-uri să se înregistreze scoruri-fluviu. „Adevărul" îţi prezintă astăzi poveştile a două astfel de partide, Steaua - Dinamo 5-0, la 4 aprilie 1998, respectiv Dinamo - Steaua 6-2, la 1 octombrie 1951.

Meciul în care s-a înregistrat cea mai mare diferenţă de scor dintre cele două echipe s-a jucat pe stadionul din Ghencea, în sezonul la finalul căruia Steaua a câştigat ultimul dintre cele şase titluri consecutive din anii '90. Lipsită atunci de câţiva fotbalişti de bază, precum Mihai Tararache, Florentin Petre şi Augustin Călin, Dinamo a trăit cea mai mare umilinţă din istoria confruntărilor directe cu Steaua. Roş-albaştrii au zburdat pe teren, iar portarul Fane Preda şi fundaşul Florin Bătrânu au fost artizanii catastrofei.

Răchită şi Hîldan s-au bătut pe teren

De remarcat că doi dintre jucătorii de bază din echipa lui Dinamo de azi, Ionel Dănciulescu şi Cătălin Munteanu, au jucat atunci pentru Steaua, „Corbul" reuşind să marcheze şi două goluri. Nervii au cedat pe final. Vivi Răchită şi Cătălin Hîldan au fost eliminaţi, după ce s-au bătut pe teren, dar au continuat meciul de box şi în drumul către vestiare. La final, antrenorul „câinilor", Viorel Hizo, şi-a înaintat demisia, iar preşedintele clubului, Cornel Dinu, a revenit în iarbă din postura de tehnician. „A fost unul dintre cele mai bune meciuri pe care le-am reuşit în carieră. Aveam 36 de ani, dar le-am dat gol dinamoviştilor din lovitură liberă", şi-a reamintit Iosif Rotariu.

Se spune că în seara dinaintea meciului, antrenorul Stelei, Mihai Stoichiţă, a alergat prin baruri după „rebelii" Cristi Ciocoiu şi Iulian Miu.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FCSB este noua campioană a României! Reacția lui Gigi Becali când a văzut că echipa lui a luat titlul după 9 ani: „Slavă Ție, Doamne”

Cancan acum o ora
FCSB este noua campioană a României! Echipa lui Gigi Becali a învins-o pe Farul Constanța, scor 2-1, și astfel și-a asigurat matematic primul loc în clasament. Formația lui Elias Charalambous a pus mâna pe titlu după 9 ani! Ce spune finanțatorul roș

UPDATE - FCSB a învins Farul şi este campioană din nou, după nouă ani de la precedentul titlu. Imaginile bucuriei din vestiar / Reacţia lui Gigi Becali - VIDEO

News.ro acum o ora
Formaţia FCSB a învins, sâmbătă seară, pe teren propriu, cu scorul de 2-1 echipa Farul Constanţa, în etapa a şaptea a play-off-ului Superligii, şi a câştigat titlul de campioană. Precedentul titlu al bucureştenilor data din 2015. În actualul sezon,

VIDEO Hamas publică o înregistrare video în care apar doi ostatici israelieni răpiți pe 7 octombrie

HotNews acum 2 ore
Mișcarea islamistă palestiniană Hamas a publicat sâmbătă o înregistrare video în care apar doi ostatici israelieni pe care i-a răpit în timpul atacului său asupra sudului Israelului la 7 octombrie și pe care i-a dus în Gaza, potrivit AFP. Fotografii

FCSB campioană: Becali – Nu mă interesează titlul dacă nu mă duc în cupele europene. Trebuie să iau 7-8 jucători neapărat

News.ro acum 2 ore
Gigi Becali a declarat, sâmbătă seară, după ce FCSB a câştigat titlul, că trebuie neapărat să aducă la echipă şapte sau opt jucători, deoarece doreşte ca în sezo ul viitor echipa să ajungă în cupele europene cât mai departe. “Noi nu trebuie să uităm

Biroul Electoral a respins candidatura Dianei Șoșoacă la Primăria Capitalei

Ziua Constanta acum 3 ore
Biroul Electoral al Municipiului București a respins sâmbătă, 27 aprilie, candidatura senatoarei Diana Șoșoacă la funcția de primar general al Capitalei. Potrivit unor surse oficiale, dosarul de candidatură al Dianei Șoșoacă ar fi incomplet. De la

O cisternă din Republica Moldova, încărcată cu etanol, s-a răsturnat pe DN 2, la Mărășești. Șoferul a MURIT pe loc

Gandul acum 3 ore
O cisternă înmatriculată în Republica Moldova, încărcată cu etanol, s-a răsturnat, sâmbătă, pe DN 2, în localitatea Mărășești. a fost implicată într-un accident la Mărășești. Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Vrancea au

CE Canotaj: Aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară

HotNews acum 7 ore
Gianina van Groningen şi Ionela Cozmiuc au obţinut medaliile de aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară, la Campionatele Europene de Canotaj de la Szeged (Ungaria). Canotaj, echipaj al RomanieiFoto: dpa picture alliance

Plângere la CNCD împotriva lui Marcel Ciolacu: „Nu voi accepta să transforme locuitorii din Moldova în subiect de bancuri”

HotNews acum 2 ore
Filip Hăvârneanu, deputat USR de Iași, a anunțat că a sesizat Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) privind afirmația lui Marcel Ciolacu că „Buzăul nu e în Moldova şi vă rog să nu mă jigniţi”. Marcel CiolacuFoto: Inquam Photos /

Motivul pentru care un bărbat a fost reținut în Iași la puțin timp după ce a fost eliberat din închisoare

HotNews acum 7 ore
Un bărbat a fost reținut de polițiștii din Iași la scurtă vreme după ce a fost eliberat din închisoare după a fost prins în flagrant în timp ce deţinea şi transporta heroină. Persoană arestatăFoto: Jochen Tack / Alamy / Alamy / Profimedia Potrivit D

Pensiile pentru luna mai au început să fie plătite. Anunțul Poștei Române

HotNews acum 13 ore
Compania Naţională Poşta Română a anunţat sâmbătă că a început distribuirea pensiilor pentru luna mai, cu o săptămână înainte de Paște. Bani de pensieFoto: Inquam Photos / Octav Ganea „Compania Naţională ,Poşta Română a început astăzi distribuirea p

Vremea

București
acum

13°
dum.

12°/22°
lun.

13°/22°
mar.

13°/22°
mie.

13°/19°
Iasi
acum

13°
dum.

11°/21°
lun.

9°/21°
mar.

9°/20°
mie.

12°/16°
Constanta
acum

10°
dum.

10°/17°
lun.

13°/15°
mar.

13°/15°
mie.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

9°/20°
mie.

8°/17°
Timisoara
acum

dum.

7°/23°
lun.

11°/24°
mar.

10°/23°
mie.

11°/22°