Nu ne putem lăsa convinşi, din păcate, de adevărul spusei marelui pontif Atalchetaş, alter-egoul din Zamolksiile poetului Ion Gheorghe: crezi în ceea ce poţi, poţi în ceea ce crezi, deşi prima parte sună veridic. A doua jumătate, însă, face diferenţa între o realitate posibilă (în plan poetic) şi pura fabulaţie - ceea ce transformă versul-sentenţă într-un hibrid, jumătate-adevăr-jumătate-umbră, un soi de paravers, cum l-am putea numi apelând la un prefixoid al autorului însuşi; paraversul şi-ar găsi locul, astfel, alături de pământul parapământ, arborele paraarbore, paraiarba şi parapăsările care sunt toate pe jumătate umbre şi populează un ţinut din lumea mitică a Cavalerului trac.

"Am realizat operă poetică de referinţă, sunt în Istoria Literaturii pe Munte Înalt", afirmă, nu fără îndreptăţire, Ion Gheorghe despre el însuşi; "un mare poet", spune, panoramând critic poezia românească din secolul al XX-lea, şi Marin Mincu; iar Ion Negoiţescu, în Analize şi sinteze (1976) îl considera artizan al unei mitologii personale - cu aspiraţie naţională, apăsat impusă prin tonul poemelor - acestea din urmă fiind produsul unor "trăiri echivalate cu o stare mitică perpetuă". Dimpotrivă, Virgil Ierunca, deşi îi recunoştea ca atare talentul, îl numea "înţeleptul chino-trac Ion Gheorghe" (nici măcar onoarea unui "sino- trac", care ar fi sunat ceva mai cultural, nu i-o acorda!) şi, acuzându-l că scrie "sub dicteul propagandei şcomuniste - n.m.ţ dezlănţuite", îi diagnostica "inocenţa ca ofensă a realului" şi "inconştienţa ca suport liric". S-ar mai putea adăuga, la acelaşi nefericit capitol, acuza de plagiat adusă în anii '80 de către Dorin Tudoran (plagiatul ar fi fost după Lao-Tse, prea temeinic "asimilat", se pare, în urma şederii prelungite a poetului în China, ca ambasador cultural în statul socialist prieten...). Ion Gheorghe are pentru toţi lăudătorii şi nelăudăto