Mesajul a fost trimis. Multumesc!

În Bulgaria se opreşte producţia de ciment

Publicat in Adevarul, joi 30 aprilie 2009 ·

Cererea scăzută şi importurile ieftine din Turcia obligă producătorii in Balcani să-şi reducă drastic costurile şi investiţiile.După ce anul 2008 a consemnat producţii- record de ciment, vânzările s-au prăbuşit în acest an. Holcim Bulgaria a anunţat că va înterupe producţia de ciment la combinatul Beli Izvor timp de aproximativ 40 de zile, din cauza cererii extrem de scăzute. Producţia de clincher, materia primă pentru fabricarea cimentului, este oprită încă din 10 aprilie, stocurile acumulate fiind suficiente pentru întregul an.

Todor Kostov, director general al Holcim Bulgaria, a declarat agenţiei Bloomberg că vânzările au scăzut cu 30% în primul trimestru, iar pentru întregul an se aşteaptă la o diminuare cu 35% a cererii de ciment. Reducerea producţiei va conduce la diminuarea numărului de angajaţi la 400, faţă de 500 de salariaţi cât numără în prezent filiala Holcim din Bulgaria.

Şi competitorul direct de pe piaţa locală, Titan Cement, a anunţat că este forţat să oprească în curând producţia la fabrica Zlatna Panega Cement, tot din cauza cererii extrem de scăzute din partea contructorilor.

Turcia vinde la preţ de dumping

Industria materialelor de construcţii din Bulgaria este concurată de importurile ieftine provenite din Turcia. “Turcia vinde ciment la preţuri de dumping (sub preţul de cost). Multe fabrici construite recent sunt obligate să vândă indiferent de preţ, pentru a-şi putea achita ratele la creditele contractate” spune Kostov.

În plus, Turcia, care n-a semnat Protocolul Kyoto, poate menţine preţuri scăzute, spre deosebire de ţările UE unde drepturile de emisii de bioxid de carbon se plătesc. Întreaga regiune se confruntă cu reducerea activităţii în construcţii. În Serbia, Holcim a anulat investiţia de 83 de milioane de euro pentru creşterea capacităţii de producţie de la Combinatu

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Brăila: Doi bărbaţi au murit după ce o maşină s-a izbit de un copac/ Şoferul avea dreptul de a conduce anulat

News.ro acum 2 ore
Doi bărbaţi au murit, duminică, după ce maşina în care se aflau a ieşit de pe un drum judeţean din Brăila şi s-a izbit de un copac. Poliţiştii au stabilit că şoferul avea dreptul de a conduce anulat.

Cod galben de ploi abundente şi vânt puternic, în opt judeţe / În unele zone va cădea grindină

News.ro acum 2 ore
Meteorologii au emis, duminică, mai multe avertizări cod galbe, care vizează cantităţi de precipitaţii şi intensificări ale vântului. Avertizările nowcasting sunt valabile până la ora 16.00 în zeci de localităţi din opt judeţe. Potrivit ANM, una din

Israel-Hamas Israelul nu poate accepta cererile Hamas de a stopa războiul în Gaza, declară premierul Netanyahu

Ziua Constanta acum o ora
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a respins duminică cererile Hamas de a pune capăt războiului în Fâşia Gaza în schimbul eliberării ostaticilor, afirmând că aceasta ar menţine la putere gruparea islamistă palestiniană, care va reprezenta în con

Cutremur în România în prima zi de Paște! Iată unde a fost localizat epicentrul

Ziua Constanta acum 55 minute
În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂU un cutremur slab cu magnitudinea ML 2.8, la adâncimea de 137.9 km. În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂ

Tânăr de doar 31 de ani, găsit mort în casă, la Timişoara

Press Alert acum o ora
Un bărbat în vârstă de 31 de ani a fost găsit mort în casă, în cartierul Fabric din Timişoara. Autoritățile au fost alertate de apropiații bărbatului, după ce acesta nu a mai răspuns la telefon. „Polițiștii Secției 5 Urbane Timișoara au fost sesizaț

Numărul incidentelor antisemite la nivel mondial a atins un „maxim istoric”, potrivit unui raport internaţional

HotNews acum 32 minute
Numărul incidentelor antisemite înregistrate în 2023 a fost mult mai mare decât în 2022, în majoritatea ţărilor cu minorităţi evreieşti semnificative. În Franţa, numărul atacurilor antisemite a crescut de la 436 în 2022 la 1.676 în 2023, potrivit ra

Stradă surpată în oraşul Slănic, Prahova - Tasarea prezintă urme de stabilizare, zona este în continuare monitorizată

News.ro acum o ora
Autorităţile din Prahova informează, duminică după-amiază, că tasarea produsă săptămâna trecută pe strada 23 August din oraşul Slănic ”prezintă urme de stabilizare”, în urma intervenţiei de astupare a craterului format după prăbuşirea carosabilului

O ambulanță aflată în misiune a luat foc în noaptea de Înviere, în Mureș

Radio Mures acum 3 ore
În jurul orei 23:30, pompierii mureșeni au fost solicitați să intervină la un incendiu produs la nivelul compartimentului motor a unei autospeciale de transport victime, pe DJ 152A între localitățile Band și Berghia. A intervenit Detașamentul de Pom

ACCIDENT cu cinci victime în Mureș. Circulația este blocată pe ambele sensuri de mers

Gandul acum 2 ore
Un accident cu cinci răniți, între care doi copii, a avut loc duminică în localitatea mureșeană Sărmașu. În accidentul rutier a fost implicat un autoturism. Circulația este blocată pe ambele sensuri de mers. În urma evenimentului au rezultat cinci v

Hristos a Înviat! Paştele, cea mai importantă sărbătoare a creştinătăţii. Istoric al sărbătorii

Mediafax acum 9 ore
Paştele este cea mai veche şi cea mai importantă sărbătoare creştină, fiind celebrată încă din epoca apostolică. Sfântul Apostol Pavel a fost primul care a raportat sărbătoarea Pessah, a evreilor, la Iisus Hristos şi i-a îndemnat pe creştini să-l om

Vremea

București
acum

22°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

14°/21°
Iasi
acum

23°
dum.

9°/23°
lun.

9°/25°
mar.

14°/26°
mie.

11°/15°
Constanta
acum

17°
dum.

11°/17°
lun.

10°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

22°
dum.

11°/22°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

25°
dum.

12°/25°
lun.

12°/25°
mar.

14°/23°
mie.

14°/21°