Denis Rousset, seful operatiunilor de pe piata locala ale grupului francez, estimeaza ca asiguratorii controlati de Groupama vor trece pe profit in 2010-2011.
Grupul francez Groupama, cel mai mare investitor din piata locala a asigurarilor, care a platit aproape o jumatate de miliard de euro pentru a cumpara in 2007 si 2008 Asiban, BT Asigurari si OTP Garancia, a inregistrat in primele cinci luni o scadere de 12% a primelor brute subscrise de cei trei asiguratori, pana la 361,7 mil. lei (85,4 mil. euro).
BT Asigurari si Asiban sunt acum in proces de fuziune, care se va finaliza la sfarsitul lunii septembrie, atunci cand pe piata va aparea Groupama Asigurari, care va ocupa, cel mai probabil, locul trei in industria asigurarilor. Noua societate va absorbi pana la sfarsitul anului OTP Garancia, cel mai mic asigurator din cei trei.
Pe segmentul asigurarilor generale, care are cea mai mare pondere in afacerile Groupama, primele brute subscrise au coborat cu 8%, pana la 327,6 mil. lei (77,4 mil. euro), potrivit rezultatelor neauditate.
"Scaderea a fost cauzata de asigurarile de risc financiar, care au scazut in acelasi ritm cu creditele acordate de banci. Toate celelalte activitati de asigurari generale au avut cresteri", a declarat Denis Rousset, directorul general al BT Asigurari si seful local al operatiunilor Groupama, intr-un interviu acordat ZF.
Asigurarile de risc financiar sunt polite cumparate de banci sau alte institutii financiare prin care se acopera riscul de neplata al debitorilor.
Minus 36% pe asigurari de viata
Asigurarile de viata au avut prime brute subscrise de 34,1 mil. lei (8 mil. euro) la nivelul celor trei companii in perioada ianuarie-mai, in scadere cu 36% comparativ cu primele cinci luni ale anului trecut.
"Piata asigurarilor de viata nu este intr-o pozitie foarte buna, pentru ca o treime d