Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Scandal în Turcia: S-au votat pedepse mai mici pentru meciurile trucate

Publicat in Antena 3, sâmbătă 10 decembrie 2011 ·

Votarea unei legi de către parlamentul turc a stârnit mari controverse sâmbătă, aceasta vizând pedepse mai mici pentru persoanele implicate în meciurile trucate. Decizia nu a fost primită deloc bine, mai ales în contextul în care fotbalul din Turcia este afectat de un scandal fără precedent, informează agenţia Anatolia, citată de AFP.

S-a dorit îmbunătăţirea drasticei legislaţii adoptate în aprilie, ce vizează trişeria şi actele de violenţă. Conform noii legi, pedeapsa maximă pentru persoanele vinovate de corupţie activă în scopul influenţării rezultatului unui meci este de trei ani (n.r. - în legea anterioară era de 12 ani), cu o mărire de 50 la sută în cazul conducătorilor de club. De asemenea, a fost micşorată de la cinci la doi ani pedeapsa maximă prevăzută pentru introducerea unor obiecte interzise într-o arenă sportivă.

O altă schimbare vizează insultele cu caracter rasist sau legate de religie, care vor fi pedepsite cu cel mult un an de închisoare, în loc de doi ani.

Votul de sâmbătă este al doilea în Parlament privind reforma în sport, după ce preşedintele Abdullah Gul a refuzat promulgarea acesteia. După acest vot, preşedintele trebuie să promulge legea în cel mult două săptămâni, dar el încă mai poate face apel la Curtea Constituţională. În favoarea acesteia au votat 284 de parlamentari, şase fiind împotrivă şi unul obţinându-se.

Aproximativ 30 de persoane au fost plasate în detenţie provizorie de la declanşarea, în 3 iulie, a unei anchete privind suspiciuni de trişerie ce vizează 19 meciuri din prima şi din a doua ligă turcă, disputate în sezonul 2010/2011. Printre oamenii importanţi de fotbal reţinuţi se numără şi preşedintele clubului Fenerbahce, Aziz Yildirim, echipa sa fiind exclusă de federaţia turcă din Liga Campionilor.

Votarea unei legi de către parlamentul turc a stârnit mari controverse

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un alpinist român a murit pe Everest. Gabriel Ţabără avea 48 de ani

News.ro acum o ora
Alpinistul Gabriel Viorel Ţabără, în vârstă de 48 de ani, a murit pe Everest, în Tabăra III, situată la 7470 m altitudine. Românul a murit luni dimineaţă; potrivit oficialilor. El a fost găsit fără viaţă în cortul său de către ghidul său montan, a p

Președintele Iohannis „România nu va trimite combatanți în Ucraina“

Ziua Constanta acum 5 ore
Președintele României, Klaus Iohannis, a susținut miercuri, 22 mai 2024, declarații de presă la finalul vizitei în Parcul Național Piatra Craiului, cu prilejul Zilei Internaționale a Biodiversității și în marja Zilei Europene a Parcurilor Naționale.

Robert Fico, în stare ”stabilă” la o săptămână după tentativa de asasinat. Juraj Cintula nu ar fi acţionat singur, în contextul unei ”manipulări” a contului pe Facebook, potrivit Guvernului, înainte ca Meta să anunţe suprimarea contului suspectului

News.ro acum o ora
Premierul slovac Robert Fico se află într-o stare ”stabilă”, dar în continuare ”gravă”, anunţă miercuri adjunctul său, la o săptămână după ce acesta a fost rănit prin împuşcare cu patru gloanţe şi spitalizat, relatează AFP. Acest atac armat a avut l

Gabriela Firea: „PSD a adus un miliard de euro fonduri europene nerambursabile în București”

Adevarul acum o ora
Gabriela Firea susține că echipa sa a adus la Primăria Capitalei peste un miliard de euro fonduri europene. Înscrisă în cursă pentru un nou mandat de edil, Firea a explicat că are în plan extinderea rețelei de metrou.

China furnizează Rusiei echipamente letale pentru a fi folosite în Ucraina, susţine Londra

G4Media acum o ora
China furnizează Rusiei ajutor letal pentru a fi utilizat în războiul dus de Moscova în Ucraina, a declarat miercuri ministrul britanic al apărării, Grant Shapps, sugerând că serviciile de informaţii ale Marii Britanii şi SUA contrazic încercările a

Botoşani: Incendiu cu degajări mari de fum la un depozit ecologic de deşeuri

Mediafax acum 28 minute
Pompierii din Botoşani intervin miercuri seara pentru a stinge un incendiu care a izbucnit în interiorul depozitului ecologic de deşeuri de la Stăuceni. Incendiul se manifestă pe 1000 de metri pătraţi, pe degajări mari de fum.

Tânăr de 25 de ani, arestat preventiv după ce a atacat din senin o femeie pe stradă în Bucureşti

HotNews acum o ora
Un tânăr de 25 de ani a fost reţinut de polițiștii din Bucureşti, după ce a agresat o femeie pe o stradă din Sectorul 2. A atacat-o din senin, lovind-o peste picioare, ceea ce a făcut ca victima să se dezechilibreze şi să cadă. Femeia a ajuns la spi

Cutremur cu magnitudinea 4 în zona seismică Vrancea - Buzău

News.ro acum 6 ore
Un cutremur cu magnitudinea 4 s-a produs, miercuri după-amiază, în zona seismică Buzău. Mişcarea telurică a avut loc în apropierea oraşelor Sfântu Gheorghe, Focşani, Braşov, Buzău şi Ploieşti.

UPDATE - Arad: Un mort şi un rănit, după ce un autoturism şi un camion s-au ciocnit/ Traficul pe DN 7, oprit pe ambele sensuri - FOTO

News.ro acum o ora
Două persoane au fost rănite, miercuri, după ce un autoturism şi un camion s-au ciocnit, în localitatea Săvârşin, judeţul Arad. Una dintre victime era inconştientă, fiind făcute manevre de resuscitare, însă acestea nu au avut rezultat, fiind declara

Marea Britanie. Premierul Rishi Sunak face o mişcare surpriză: alegerile generale vor avea loc în luna iulie

Mediafax acum 49 minute
Rishi Sunak a anunţat că alegerile generale vor avea loc anticipat, în luna iulie, potrivit BBC. Astfel, ar urma să aibă loc o competiţie în care Keir Starmer, liderul Partidului Laburist, va încerca să preia puterea după 14 ani de guvernare condusă

Vremea

București
acum

22°
mie.

12°/25°
joi

13°/21°
vin.

13°/27°
sâm.

14°/25°
Iasi
acum

24°
mie.

12°/26°
joi

15°/26°
vin.

15°/28°
sâm.

13°/24°
Constanta
acum

17°
mie.

15°/18°
joi

15°/18°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/17°
Cluj-Napoca
acum

17°
mie.

12°/18°
joi

12°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/23°
Timisoara
acum

22°
mie.

15°/23°
joi

14°/22°
vin.

15°/23°
sâm.

13°/26°